CSJ. Decizia nr. 1370/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1370Dosar nr.1244/2002
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
La data de 14 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa împotriva deciziei nr.15/C din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia Civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 27 martie 2003 apoi la 3 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 4 decembrie 2000, reclamanţii F. P.şi F.M.A., Ţ.C.şi Ţ.R.C.au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar, Consiliul LocalConstanţa, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, cerând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată în cauză, pârâţii să fie obligaţi a le lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situatîn municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare – colţ cu strada Atelierelor, compus din construcţie şi teren.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul pe care îl revendică a fost proprietatea lui F.I., tatăllui F.I.I. şi al M.F.(căsătorită Ţ.) – toţi decedaţi; că reclamanţii F. sunt descendenţii lui F.I.I. iar reclamanţii Ţ. sunt descendenţiiM. Ţ., conform actelor de stare civilă depuse la dosar; că, potrivit actelor de proprietate invocate, autorul lor – F.I. a dobândit imobilul în anul 1916 iar în 1946 a donat fiului său F.I.I. 1/2 , lotul 3 şi 1/2din lotul 2,cu edificatele existente, rămânând proprietar pe o suprafaţă de teren de 537 m.p. (1/2 din lotul 2 şi întregul lot 1) plus construcţiile existente; că, în anul 1950, imobilul a fost naţionalizat abuziv, contrar prevederilor art.II din Decretul nr.92/1950, întrucât la acea dată F. era pensionar în vârstă de 69 ani, veteran al războiului din 1914 - 1918.
În dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus la dosar actele invocate – certificatul de moştenitor, certificatul nr.5959 din 28 septembrie 1920, pentru autorizarea construirii unui imobil în Constanţa, strada Ştefan cel Mare – colţ cu strada Atelierelor- lotul 1 din careul 200, conform planurilor efectuate până în anul 1916, actul de vânzare-cumpărare nr.1431 din 9 august 1911, înscris în registrul de transcripţiuni la nr.2059 din care rezultă că I.F.a cumpărat de la T.N.lotul nr.1 din careul 200 în suprafaţă de 351 m.p., situat în Constanţa, strada Ştefan cel Mare, actul de vânzare nr.3065/1915 prin care F.I. a cumpărat de laG.M.imobilele situate în Constanţa strada Atelierelor nr.2, compuse din construcţii şi teren 360 m.p. şi 95 m.p. respectiv lotul 2 careul 200 şi actul de vânzare-cumpărare nr.3769/1911 prin care I.F.a cumpărat de la Primăria Constanţa un teren de 360,28 m.p. – lotul 3 careul 200.
Prin expertiza tehnicăimobiliară efectuată de expertul G.M. (filele 56-59 din dosarul tribunalului) imobilul revendicat a fost identificat ca fiind situat în Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr.92 – construcţia principală iar construcţiile aferente, pe strada Ateleierelor nr.4.
Tribunalul Constanţa – secţia civilă,prin sentinţa nr.631 din 17 septembrie 2001, a admis acţiunea, a obligat pe pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr.92 (clădirea principală) şi strada Atelierelor nr.4 (clădirile mai mici) identificate în raportul de expertizuă efectuat în cauză, imobil compus din: teren în suprafaţă de 531 m.p., delimitat de poligonul A.B.C.D.E, latura mare paralelă cu strada Ştefan cel Mare, măsurînd 26,60 m.l. iar latura mică peralelă cu strada Atelierelor măsurînd 20,50 m.l.;construcţia principală tip S+P + 1 E cu S.C. – 290 m.p. (încăperile 1-36); construcţia anexă – locuinţătip P + 1 E cu S.C. – 25 m.p. (încăperile 40-45); construcţia anexă gospodărească având S.C. – 49 m.p. (încăperile 37-39).
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că: reclamanţii s-au legitimat procesualca moştenitori ai defunctului proprietar F.I. şi au dovedit că acesta – ca autor – a avut calitatea de pensionar- veteran din războiul 1914 – 1918 – categorie care era exceptată de la aplicarea dispoziţiilor Decretului nr.92/1950; că, întrucât naţionalizarea s-a realizat cu încălcarea prevederilor Decretului nr.92/1950, statul nu şi-a putut constitui un titlu legal, valabil pentru proprietatea preluată de la F.I..
Sentinţa primei instanţe a fost apelată de pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa care, în esenţă, a susţinut că Statul Român are calitatea de proprietar al imobilului din litigiu conform art.645 din C.civ., că F.I. autorul nu se încadra în categoriile exceptate de la naţionalizare şi că întrucât reclamanţii au formulat cerere de retrocedare a imobilului în baza Legii nr.10/2001, acţiunea lor este inadmisibilă.
Curtea de Apel Constanţa – secţia civilă,prin Decizia nr.15/C din 29 ianuarie 2002, a respins apelul pârâtei R.A. Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, confirmând astfel sentinţa tribunalului.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut: că naţionalizarea imobiluluirevendicata fost abuzivă împrejurare pe baza căreia a conchis cătransferul proprietăţii de la autorul reclamanţilor la stat nu a operat, acesta din urmă deţinându-l pe nedrept, deci fără un titlu valabil; că,întrucât acţiunea a fost introdusă la o dată anterioară publicării Legii nr.10/2001, aceasta este admisibilă, fiind irelevantă împrejurarea că reclamanţii, pe parcursul judecăţii, au formulat şi cerere de retrocedare a imobilului conformprocedurii administrative prevăzută de menţionata lege; că, de altfel, apelanta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţaeste un simplu administrator al bunului din litigiu, nici Municipiul Constanţa şi nici Consiliul Local Constanţa sau Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publicenedeclarînd recurs în cauză.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 din C. proc.civ.
Criticile aduse deciziei recurate vizează.
1) greşita reţinere de către instanţă că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, sub acest aspect recurenta susţinând că bunul se încadrează în categoria celor considerate a fi preluate „cu titlu" în sensul art.1 din Legea nr.112/1995, coroborat cu prevederile HG nr.11/1997, că trecerea în proprietatea Statului s-a făcut cu respectareastrictă a prevederilor art.I din Decretul nr.92/1950 -, în temeiul art.645 din C.civ.. Mai susţine că naţionalizarea s-a făcut în temeiul art.I pct.2 din Decretul nr.92/1950, autorului reclamanţilor nefiindu-i aplicabil art.II din decret – cum greşit a reţinut instanţa, deoarece acesta figurează în anexele decretului cu mai multe imobile naţionalizate (poziţia 70 pe strada Ştefan cel Mare nr.92, cu aproape toate spaţiile închiriate, poziţia 71, pe strada 6 Martie nr.2; poziţia 72, pe stradaSabinelor nr.37 şi imobilul din strada I.V.Stalin nr.104). Conchide, arătând că imobilul în cauză a fost preluat cu titlu şi deci, conform art.6 din Decretul nr.213/1998, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii Speciale (Legea nr.112/1995 ori Legea nr.10/2001).
2) Prin cea de a doua critică adusă de recurentă deciziei din apel, se susţine căacţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă întrucât în cauză s-a dovedit că reclamanţii, pe parcursul judecăţii, au uzat şi de procedura retrocedării pe cale administrativă, conform Legii nr.10/2001. Se arată că, deşiîn cauză se impunea suspendarea judecăţii – în vederea soluţionării cererii de retrocedare, conform Legii nr.10/2001, instanţa a ignorat acest aspect, încălcînd astfel principiul ELECTA UNA VIAşi obligaţia legală ce o avea de a pune în discuţieincidenţa în speţă a prevederilor art.47 din menţionata lege.
În dosarul acestei secţii a Curţii Supreme de Justiţies-a înregistrat o cerere de intervenţie accesorie (în interesul intimaţilor pârâţi Municipiul Constanţa, Consiliul Localal Municipiului Constanţa şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice), formulată de Asan Turgai – titularul contractelor de închiriere nr.2059 A/29 octombrie 1999 şi nr.2059 din 29 octombrie 1999, pentru spaţiul comercial aflat la parterul imobilului din litigiu.
Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu la termenul din 14 martie 2003.
Analizând recursul declarat în cauză, se constată că nu este întemeiatdin următoarele considerente.
Este de notorietate faptul că, după apariţia Legii nr.213/1998privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia în România, s-a repus în discuţie noţiunea de „bun preluat cu titlu" şi s-a conchis că judecătorii au îndatorirea să analizeze şi să aprecieze în fiecare speţă dacă preluarea s-a făcut cu un titlu valabil, în înţelesul art.6 din lege, prin raportare la codul legal existent la data fiecărei deposedări şi la respectarea legilor invocate de stat în perioada respectivă.
S-a dovedit în dosar că, la data naţionalizării, F.I. autorul reclamanţilor era pensionar, veteran al războiului din 1914 –1918, că, deci făcea parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată de la naţionalizarea bunurilor prin art.IIal Decretului nr.92/1950.
Faptul că acesta a avut mai multe imobile,în sine nu este de natură a caracteriza ca legitimă naţionalizarea bunului din litigiu făcută în temeiul art.I alin.4 pct.2 din Decretul nr.92/1950 (s-a considerat că autorul era exploatator de locuinţe).
În aprecierea legitimităţii actului denaţionalizare, importante, deopotrivă, sunt atât profesia persoanei cât şi modul de dobândire al bunului, mai precis dacă acesta reprezintă rezultatul muncii celui în cauză sau al unor activităţi care exced cadrul legal.
Aspectul menţionat a fost avut, de altfel, în vedere ulterior şi de legiuitorul vremii–prinemitetereaunuiactnormativreparator -Decretul nr.524/1955 – chiar dacă, în timp, prin modul greoit de aplicare – selectiv şi discriminator – acesta s-a dovedit a fiformal.
Aşadar, constatând că imobilul a fost greşit naţionalizat întrucât autorul reclamanţilor era exceptat de la această măsură şi că,în aceste condiţii, statul a deţinut bunul fără titlu valabil, instanţa de apel şi-a îndeplinit obligaţiile ce derivă din prevederile Legii nr.213/1998 şi a pronunţat o decizie corectă.
Neîntemeiată este şi critica a doua făcută de pârâtă deciziei din apel vizând obligatoria icidenţă în speţă a prevederilor Legii nr.10/2001.
Acţiunea de faţă, întemeiată în principal pe art.480 din C.civ., a fost formulată la 4 decembrie 2000, decianterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Este adevărat că potrivit art.15 alin.2 din Constituţie, legea civilă dispune numai pentru viitor. Complinitor, art.1 din C.civ. prevede că legea civilă nu are putere retroactivă.
Textele legale amintite impun concluzia că, de principiu, legea veche trebuie să respectesuveranitatealegii noi. Acesta este şi motivul pentru care a fost acceptat, unanim, principiul aplicării imediate a legii noi, principiu potrivit căruia acţiunea noii legi civile se întindeexclusiv, asupra situaţiilor juridice pendinte şi asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Nu este mai puţin adevărat că scopul, obiectul legii noi precum şi anumite interese sau nevoi practice, ocrotite prin normele legale civile aflate în conflict pot determina, prin voinţa legiuitorului, supravieţuirea legii vechi, adică limitarea vremelnică a abrogării ei. În acest caz, legea veche rămâne în vigoare, cu titlu evident tranzitoriu, pentru situaţiile juridice pendinte la data când legea nouă a intrat în vigoare şi, mai ales, în privinţa efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute. Excepţia de ultraactivitate (supravieţuire) a legii vechi trebuie stipulată expres în legea nouă, dar poate fi dedusă şi prin interpretare, chiar fără text expres în legea nouă, afară de cazul când aceasta din urmă ar dispune altfel.
În acest context, art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevede că persoana îndreptăţită se poate prevala de acţiunea legii vechi (a dreptului comun civil) dar numai în ipoteza acţiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001). În situaţia că se solicită continuarea judecării acestor acţiuni, judecătorii, respectând voinţa legiuitorului şi principiul disponibilităţii, sunt obligaţi să aplice excepţia, vădit tranzitorie, pentru situaţiile juridice pendinte şi efectele viitoare ale unor situaţii juridice trecute.
În faţa unei asemenea situaţii s-a aflat instanţa de apel, care în mod corect a soluţionat pricina potrivit dreptului comun, invocat dereclamanţi pe tot parcursul judecăţii.
Instanţa de apel, în considerentele deciziei atacate a reţinut că, de altfel R.A. –E. D.P.P. Constanţa este un simplu administrator, proprietarul bunuluinedeclarînd apel împotriva sentinţei instanţei de fond.
Aceeaşi parte pârâtă a declarat şi recurs în cauzădar printre criticile făcute deciziei din apel nu se regăseşte şi una care să vizezecalitatea ei procesuală activă în cauză.
La termenul de judecată din 14 martie 2003, părţile, 6în concluziile puse (scrise şi orale) au făcut referire la acest aspect.
Problema dacăR.A.– E.D.P.P.Constanţa aveacalitatea procesuală să declare apel, respectiv recurs în condiţiile în care nici Municipiul Constanţa, nici Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi nici Ministerul Finanţelor Publice nu au uzat de aceste căi de atac dar au susţinut demersurile făcute de prima pârâtă este, în principiu corectă, dar poate fi şi discutabilă – având în vedere interesele comune ale părţilor implicate şi reglementările legale în materie locativă şi nu numai.
Acesta este şi motivul pentru care Curtea a înţeles să analizeze criticile de fond făcute deciziei instanţei de apel de recurenta R.A. – E.D.P.P. Constanţa.
În consecinţă, recursul declarat în cauză se vădeşte a fi neîntemeiat, astfel că urmează să fie respins ca nefondat.
Din aceleaşi considerente, urmează să fie respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză de A.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta RegiaAutonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa împotriva deciziei nr.15/C din29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – secţia civilă.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulatăîn cauză de A. T.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1369/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1368/2002. Civil → |
|---|
