CSJ. Decizia nr. 4105/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4105
Dosar nr. 2483/2002
Şedinţa publică din 17 octombrie 2003
Deliberând asupra recursului declarat de reclamanţii C.D., C.N. şi T.A. împotriva deciziei nr. 33 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, constată următoarele.
Prin acţiunea formulată la 18 ianuarie 1999 şi care a fost înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Motru cu numărul de dosar 676/1999 - C.D., C.N. şi T.A. au chemat în judecată I.E. Târgu Jiu solicitând ca această pârâtă să fie obligată să le plătească 30 000 000 lei cu titlu de despăgubiri civile datorate ca urmare a exproprierii unui teren care a aparţinut tatălui reclamanţilor.
Prin sentinţa nr. 1163 pronunţată la 8 aprilie 1999 instanţa iniţial investită a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Gorj, unde cauza a fost reînregistrată cu numărul de dosar 7373/1999.
În cursul soluţionării cauzei în fond pârâta iniţială a fost citată sub titulatura actuală S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu.
De asemenea în urma unei cereri formulate verbal de reprezentantul reclamanţilor la termenul de la 30 noiembrie 1999 în cauză a fost citată în calitate de pârâtă şi D.S. GORJ.
Prin sentinţa nr. 145 pronunţată la 1 iunie 2000 secţia civilă a Tribunalului Gorj a admis în parte acţiunea obligând-o pe pârâta D.S. GORJ să le plătească reclamanţilor 9 146 000 lei cu titlu de despăgubiri civile precum şi cheltuieli de judecată în valoare de 7 363 700 lei.
Totodată a fost respinsă acţiunea în ceea ce o privea pe pârâta S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu, reţinându-se că aceasta nu avea calitate procesuală pasivă.
Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentinţe de pârâtă D.S. GORJ a fost admis prin Decizia nr. 164 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în dosarul nr. 14038/2000.
Ca urmare hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată, iar pe fond acţiunea a fost respinsă reţinându-se că reclamanţii nu s-au legitimat procesual deoarece nu au depus în dosar un certificat de moştenitor care să ateste calitatea lor de succesori ai proprietarului iniţial al terenului.
La 20 februarie 2000 reclamanţii C.D., C.N. şi T.A. au declarat un prim recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, iar prin Decizia nr. 4211 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, la 9 octombrie 2001 în dosarul nr. 6336/2000 recursul a fost admis.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada acceptării în termenul prevăzut de lege a moştenirii tatălui lor.
Ca urmare prin Decizia astfel pronunţată hotărârea recurată a fost casată, cauza fiind trimisă în vederea rejudecării apelului la Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, unde a fost reînregistrată cu numărul de dosar 969/civ/2002.
Prin Decizia nr. 33 pronunţată la 25 martie 2002 instanţa astfel sesizată a admis apelul făcut în cauza de pârâtă D.S. GORJ şi a schimbat sentinţa apelată în sensul respingerii "în totalitate" a acţiunii formulate de reclamanţi.
Pronunţând această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris şi că, pe de alta parte, D.S. GORJ nu are calitate procesuală pasivă deoarece măsura exproprierii a fost luată în scopul realizării unor lucrări a căror beneficiară urma să fie pârâta iniţială S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu.
În acest context s-a apreciat că obligaţia de plată a despăgubirilor revenea în principiu acelei pârâte.
La 16 aprilie 2002 reclamanţii C.D., C.N. şi T.A. au declarat recurs împotriva acestei decizii, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2493/2002.
În motivarea recursului au fost formulate mai multe critici privind modul de soluţionare a apelului susţinându-se că:
- instanţa a reţinut în mod greşit că terenul care a aparţinut tatălui reclamanţilor ar fi fost expropriat fără a se specifica valoarea despăgubirilor.
- aceeaşi instanţă a reţinut de asemenea eronat că exproprierea ar fi fost dispusă în vederea construirii barajului hidroenergetic Porţile de Fier, iar nu a complexului hidroenergetic Cerna–Motru –Tismana.
- iar recurenţilor nu li s-a recunoscut calitatea de moştenitori ai proprietarului iniţial şi nici calitatea procesuală activă.
Tot în cuprinsul recursului s-a evidenţiat că ulterior exproprierii respectivul bun imobil a ajuns în administrarea pârâtei D.S. GORJ ca urmare a unui schimb de terenuri aprobat "prin Ordinul 802 al Ministerului Energiei Electrice din 25 iulie 1986".
În legătură cu acest aspect s-a susţinut de către recurenţi că.
"Instanţa de Apel Craiova s-a orientat bine când s-a exprimat căci S.C. H. SA Gorj are obligaţia de a despăgubi foştii proprietari de terenuri expropriate".
Totodată recurenţii au cerut să fie casată "Decizia nr. 33 a Curţii de Apel Craiova, dosar 969/2002 civil" şi să fie menţinută "Decizia nr. 145 a Tribunalului Gorj".
În ceea ce o priveşte intimata-pârâtă D.S. GORJ, Târgu Jiu nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi şi nu şi-a făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.
Intimata pârâtă S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu, a solicitat însă respingerea recursului sens în care a formulat şi o întâmpinare.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat Curtea reţine că prin natura lor argumentele invocate de recurenţi corespund - sub aspect strict formal - unora dintre prevederile art. 304 C. proc. civ., în special dispoziţiilor enunţate la pct. 9 şi 10 ale acestui text de lege.
Prin urmare aceste reglementări pot fi avute în vedere în analizarea recursului deşi nu au fost invocate în mod expres de reclamanţii-recurenţi, întrucât respectiva deficienţă de motivare este remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 C. proc. civ.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea constată însă că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Se reţine astfel că afirmaţia recurenţilor privind nerecunoaşterea de către instanţa de apel a calităţii lor procesuale este lipsită de suport deoarece se referă la o deficienţă de judecată care a fost remediată cu ocazia soluţionării primului recurs, iar instanţa care a soluţionat apelul în fond după casare s-a conformat pe deplin prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. recunoscând calitatea procesuală a reclamanţilor.
Pe de altă parte criticile privitoare la greşita receptare de către instanţa de apel a unora dintre condiţiile în care a operat exproprierea sunt irelevante atâta vreme cât principalul motiv al respingerii acţiunii era legat de data exproprierii.
Or acest element a fost reţinut corect de către instanţa de apel care a apreciat că, în condiţiile în care exproprierea a avut loc în anul 1974, dreptul persoanelor ale căror terenuri au fost vizate de acea măsură era prescris la data la care reclamanţii s-au adresat instanţelor de judecată.
Aprecierea făcută de instanţă îşi găseşte un deplin suport în dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi în înscrisurile dosarului evocate în considerentele deciziei recurate, iar faptul că reclamanţii nu au criticat Decizia sub acest aspect apare cu atât mai relevant.
În altă ordine de idei Curtea are în vedere că unele dintre susţinerile făcute de reclamanţi în recurs sunt vădit contradictorii.
De exemplu aceştia au solicitat menţinerea sentinţei nr. 145 din 1 iunie 2000 prin care Tribunalul Gorj a obligat-o la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată pe pârâta D.S. GORJ.
Tot recurenţii au susţinut însă că este corectă aprecierea instanţei de apel conform căreia respectiva pârâtă nu avea calitate procesuală pasivă, obligaţia de plată a despăgubirilor subsecvente exproprierii revenind în principiu pârâtei S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu.
Pe lângă argumentele expuse în considerentele deciziei recurate constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a D.S. GORJ este justificată şi pe considerentul că citarea acesteia în cauză nu s-a făcut în baza unei petiţii scrise întocmite conform art. 82 C. proc. civ., instanţele nefiind niciodată investite legal cu soluţionarea vreunui litigiu între reclamanţi şi respectiva instituţie.
Pe de altă parte prin sentinţa nr. 145 din 1 iunie 2000 a Tribunalului Gorj s-a reţinut că pârâtă S.C. H. S.A. Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu nu avea calitate procesuală, iar reclamanţii nu au atacat cu apel acea sentinţă care a dobândit astfel autoritate de lucru judecat.
În acest context nu au nici o relevanţă celelalte consideraţii ale recurenţilor referitoare la schimbul de terenuri care la un moment dat ar fi operat între cele doua persoane juridice care au fost citate în cauză ca pârâte.
Reţinând deci că în cauză nu sunt incidente nici una dintre dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.D., C.N. şi T.A. împotriva deciziei nr. 33 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabila.
Pronunţată înşedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2002.
| ← CSJ. Decizia nr. 1411/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1403/2002. Civil. Restituire imobil. Recurs... → |
|---|
