CSJ. Decizia nr. 1494/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1494
Dosar nr.4147/2002
Şedinţa publică din 11 aprilie2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat deProcurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 509din22 martie 2002a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă.
La apelul nominals-au prezentat: intimata-contestatoare Compania de Distribuţie Naţional SA Bucureşti reprezentată de avocat M.L., S.C."M. & A." SCPA (L.) şi intimata Garda Financiară Bucureşti, prin consilier juridic R. C.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului în anulare cu care a fost investită.
Reprezentanta Ministerului Public a susţinut recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac,în sensul respingerii recursului declarat de Garda Financiară Bucureşti, în temeiul art. 314 din C.proc.civ..
Avocat M.L. a solicitat admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat, şi anume modificarea deciziei 509 R din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III – a Civilă, în sensul respingerii recursului declarat de Garda Financiară Bucureşti împotriva sentinţei civile 11150 din 29 octombrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor acesteia prin care s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie – Seria B Nr. 0048991 întocmit la 17 ianuarie 2000 de Garda Financiară şi resdtituirea sumei confiscate.
În acest sens a depus note scrise în cuprinsul cărora a detaliat susţinerile orale.
Consilierul juridic R.C.a solicitat respingerea recursului de anulare şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei 509/R pronunţată la 22 martie 2002 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III – a Civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 19 septembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie recursul în anulare prin care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat în temeiul art. 330 pct. 2 C.proc.civ.. anularea deciziei nr. 509 din 22 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă.
S-a susţinut că Decizia atacată– prin care admiţându-se recursul Gărzii Financiare a fost modificată sentinţa nr. 11150/29 octombrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1, în sensul respingerii plângerii contravenţionale formulate de S.C.C.D.N.SA – este vădit netemeinică, datorându-se unei încălcări esenţiale a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, se susţine că în realitate plângerea ar fi trebuit admisă, întrucât faptei contravenţionale reţinute de organul de control îi lipsa elementul vinovăţiei, pericolul social precum şi prejudiciul.
Din analiza actelor dosarului ataşat Curtea reţine următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 3 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, S.C.C.D.N.a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria B nr. 0048991 din 17 ianuarie 2000 prin care Garda Financiară Bucureşti a dispus amendarea sa cu suma de 2 miliarde de lei şi confiscarea sumei de 160.623.076.098 lei, în temeiul pct. 14 din art. unic al Legii nr.148/1999 şi a art. 1 lit. a, art. 2 lit. f şi art. 6 alin.1 din Legea nr.12/1990.
Prin sentinţa civilă nr.11150/29 octombrie 2001 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis plângerea, dispunând anularea procesului-verbal de contravenţie, cu consecinţa înlăturării măsurii confiscării sumei de bani.
Pentru a motiva soluţia sa, judecătoria a reţinut în esenţă că prin întocmirea procesului-verbal încriminat, Garda Financiară Bucureşti a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 5 alin. 3 din Legea nr.32/1968 şi ale art. 2 din Legea nr.2/1990, în sensul că aplicarea sancţiunii nu se putea face în contra persoanei juridice, ci numai a persoanelor fizice care au săvârşit contravenţiile.
Recursul declarat de Garda Financiară Bucureşti a fost admis prin Decizia nr. 509 R din 22 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă.
A reţinut instanţa de recurs că subiect al contravenţiei poate fi în egală măsură persoana fizică şi persoana juridică, astfel cum în mod special prevede Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Pe fond s-a apreciat că procesul-verbal de contravenţie era legal şi temeinic atâta timp cât contestatoarea nu s-a conformat obligaţiei de a obţine o plajă de numere de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat pentru a putea utiliza propriul sistem informatic contabil de emitere a formularelor de comercializare a berii.
Constatând că nu s-a făcut proba nelegalităţii procesului-verbal de contravenţie, tribunalul a respins pe fond contestaţia.
Procurorul general, prin prezentul recurs în anulare a criticat ca fiind esenţial nelegală această ultimă hotărâre judecătorească, pentru motivele deja expuse.
Recursul în anulare este fondat.
La data întocmirii procesului-verbal de contravenţie în discuţie – 17 ianuarie 2000 – materia contravenţională era reglementată ca drept comun, prin Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Potrivit art. 1 al acestei legi, "contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor arătate în legea de faţă.
Rezultă din această definiţie că pentru ca o faptă să fie sancţionată contravenţional, aceasta trebuie să îndeplinească, cumulativ, condiţiile: de a fi săvârşită cu vinovăţie; de a prezenta pericol social; de a fi prevăzută şi sancţionată în actele normative enunţate.
În speţă, astfel cum se susţine şi în recursul în anulare, se constată că fapta imputată contestatoarei nu a fost săvârşită cu vinovăţie.
Într-adevăr, s-a reţinut de organul de control – Garda Financiară Bucureşti – că petenta companie de distribuţie nu a utilizat, în intervalul supus controlului, formulare speciale de facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii (cu menţiunea pe diagonală "Băuturi alcoolice"), astfel cum prevedea OGnr. 50/1998.
Prin probele administrate (actele normative pertinente, demersurile făcute pentru obţinerea cutorizaţiilor, birocraţia excesivă) contestatoarea a dovedit lipsa vinovăţiei sale pentru utilizarea unor alte documente fiscale (aflate în stoc şi permise de legislaţia anterioară) în procesul de distribuire a berii în perioada 1 septembrie 1999 – 31 octombrie 1999.
Concepute pentru organizarea şi disciplinarea desfăşurării anumitor activităţi, actele normative trebuie să se caracterizeze prin transparenţă, previzibilitate şi claritate, astfel ca destinatarii normei juridice să poată în mod rezonabil să-şi regleze comportamentul pentru respectarea cadrului legislativ existent.
În speţă, activitatea de natura celei desfăşurate de contestatoare a fost reglementată prin: OGnr.82/1997 privind regimul accizelor şi al altor impozite indirecte, modificată şi completată prin OUGnr. 50/1998, modificată prin OGnr.1/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.148/1999, modificată prin OUGa Guvernului nr. 74/1999, respinsă prin Legea nr.522/2001. Relevanţă mai prezintă şi circulara nr.21050 din 21 septembrie 1999 emisă de ministrul finanţelor.
Prin aceste acte normative succesive s-a dorit reglementarea, între altele, a formularelor de facturi fiscale pe care distribuitorii de băuturi alcoolice erau obligaţi să le folosească. Ele s-au modificat însă la intervale foarte scurte de timp, destinatarii normei juridice fiind puşi în situaţia de a constata că deşi achiziţionseră stocuri însemnate de asemenea formulare, utilizarea lor nu mai era acceptată de autorităţile fiscale, care impuneau noi formulare.
Un atare procedeu – care, fără îndoială, avea raţiuni în depistarea eventualelor falsificări – a fost de natură să inducă nesiguranţă pentru un comerciant onest care – mai ales angrenat într-o reţea de natura celei din speţă – datorită intervalelor scurte în care trebuia să procure noile formulare, coroborată cu birocraţia eliberării acestora, a fost pus în imposibilitatea supunerii sale noii reglementări.
În consecinţă, primul element cerut pentru existenţa contravenţiei – şi anume vinovăţia – a lipsit din comportamentul petentei, ceea ce conduce la concluzia lipsei de temei a sancţionării sale.
Nici cerinţa pericolului social al faptei nu putea fi reţinută în speţă la luarea măsurii.
Primul act normativ ce avea incidenţă asupra speţei deduse judecăţii era OUGnr.82/1997 privind regimul accizelor şi al altor taxe indirecte.
Astfel cum rezultă chiar din denumirea actului normativ, precum şi din dispoziţiile art. 1, scopul principal al edictării lui a fost perceperea de către stat a unor taxe speciale de consumaţie, denumite accize.
Petenta a fost sancţionată pentru că în intervalul supus controlului (1 septembrie 1999 – 31 octombrie 1999) a folosit alte formulare de facturi fiscale decât cele impuse prin OUGnr.50/1998 (dispoziţia incriminată aplicabilă de la 1 septembrie 1999). Din probele administrate a rezultat însă că în lunile septembrie 1999 şi octombrie 1999 obligaţiile de plată către bugetul de stat au fost îndeplinite întocmai.
Ca atare, întrucât utilizarea, în speţă, a altor formulare (din motive neimputabile contestatoarei, cum s-a arătat) nu a afectat cu nimic nivelul taxelor plătite către bugetul de stat, se poate reţine că nici pericolul social al faptei nu subzistă, el fiind dat de raţiunea adoptării actului normativ în discuţie.
În concluzie, constatând că faptei îi lipsesc elemente constitutive esenţiale pentru calificarea ei drept contravenţie, recursul în anulare se priveşte ca fiind fondat, în speţă impunându-se anularea procesului-verbal de contravenţie, astfel cum a hotărât şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dar cu motivarea reţinută în prezenta decizie.
Pentru aceste considerente, recursul în anulare va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 509 R din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III – a Civilă.
Modifică această decizie în sensul că respinge recursul declarat de Garda Financiară Bucureşti împotriva sentinţei civile 11150/29 octombrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1, Bucureşti, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi11 aprilie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1493/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1492/2002. Civil → |
|---|
