CSJ. Decizia nr. 1505/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.1505Dosar nr.3905/2002

Şedinţa publică din 11 aprilie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul L.P. împotriva deciziei nr.1683 din 17 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-contestator L.P., personal,lipsind intimata L.M.E.

Procedura completă.

Prealabil dezbaterilor, Curtea apus în discuţie admisibilitatea căii extraordinare de atac arecursului, în raport cu prevederile art.320 alin.3 din C.proc.civ., potrivit cu care hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Recurentul-contestator L.P. a solicitat respingerea excepţiei şi admiterea contestaţiei în anulare, astfel cum a fost formulată.

 CURTEA ,

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistratăla 1 august 2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta L.M.E.a chemat în judecată pe tatăl său, L.P., solicitând obligarea acestuia la plata unei pensii de întreţinere până la terminarea studiilor.

Prin sentinţa civilă nr.13069/27 octombrie 2000 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea, obligând pe pârât la plata unei pensii lunare de 700.000 lei.

Apelul declarat de pârât a fostrespins prin Decizia civilă nr.582 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, iar recursul aceleiaşi părţi, a fost respins prin Decizia civilă nr.1504 din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii petentul L.P. aexercitat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, invocând motivele prevăzute de art.317 pct.2 şi art.318 pct.I C.proc.civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondată contestaţia în anulare, prin Decizia nr.1683 din 17 iulie 2002, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele limitative prevăzute de textele de lege invocate.

Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.10 şi 304 pct.11 din C.proc.civ.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art.320 alin.3 din C.proc.civ., hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În speţă, Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând recursul pârâtului, prin Decizia civilă nr.1504/2001 a pronunţat o hotărârea irevocabilă, nesusceptibilă de recurs.

Ca atare, şi Decizia pronunţată în contestaţia în anulare este irevocabilă, nefiind admisibil recursul de faţă, în aplicarea art.320 alin. 3 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul L.P. împotriva deciziei 1683 din 17 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1505/2002. Civil