CSJ. Decizia nr. 1537/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1537Dosar nr. 1141/2002
Şedinţa publică din 14 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2000, completată la data de 29 ianuarie 2001, înregistratăsub nr. 6639 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantele S.F. şi W.A.M. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Sibiu prin primar, P.C., S.C.U., S.L., S.C., S.O., L.F. şi S.C. U. SA Sibiu, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să constate nulitatea formelor de trecere în proprietatea statului a imobilului înscris în CF 12497 Sibiu nr. top 1709/1/T şi nr. top 1709/1/II precum şi a imobilului înscris în CF 12499 Sibiu nr. top 1709/1/IV, 1709/1/V şi 1709/1/VI;
- să dispună anularea parţială a încheierii de intabulare nr. 2205/1958 din CF şi refacerera situaţiei anterioare din CF;
- să oblige pârâta Primăria Sibiu prin primar să-i predea imobilul mai înainte menţionat în deplină proprietate şi posesie;
- să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.C. U. SA şi pârâţii – persoane fizice;
- săanuleze încheierile de intabulare şi dezmembrare pentru apartamentele vândute dincele două imobile şi să revină la situaţia anterioară de CF;
Tribunalul Sibiu prin sentinţa civilă nr. 255 din 7 iunie 2001, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtei Primăria Sibiu prin primar, a dispus anularea parţială a încheierii de intabulare nr. 2205/1958 din CF 12497 Sibiu şi din CF 12499 Sibiu, referitor la nr. top 1709/1/I/1 respectiv cu nr. top 1709/1/IV, 1709/1/V şi dispune restabilirea situaţiei anterioare în CF astfel: imobilul înscris în CF 12497 nr. top 1709/1/I/1 pe numele reclamantei W.A.M., imobilul înscris în C.F. 12499 nr. top 1709/1/V şi nr. top 1709/1/V pe numele reclamantei S.F.
A obligat pârâta să predea reclamantelor apartamentele pentru care s-a stabilit situaţia mai înainte arătată în C.F.
A respins acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâţilor P. C., S.C.U. şi S.L., S.C. şi S.O., L.F. şi S.C. U. SA Sibiu, precumşi toate celelalte capete de cerere din acţiunea iniţială şi dincompletarea acţiunii.
A obligat reclamantele să plătească pârâţilor S.O. şi C. 2.000.000 lei, pârâtei P.C. 2.000.000 lei, pârâtei L.F., 2.000.000 lei, pârâţilor S.C. şi L. 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă, în ceea ce priveşte primul capăt al acţiunii referitor la trecerea imobilelor în proprietatea statului că această problemă a fost soluţionată în mod irevocabil prinDecizia civilă 966/1999 a Curţii de Apel Alba Iulia în sensul că imobilele în litigiu au trecut cu titlu valabil în proprietatea Statului.
În ceea ce priveşte apartamentele dezmembrate din cele două imobile care au fost vândute către chiriaşii care locuiau în ele, s-a reţinut că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, în vigoare la data cumpărării şi în plus cumpărătorii au fost de bună credinţă.
Instanţa a dispus însă retrocedarea spaţiilor rămase libere din imobil, deţinute de Primăria Sibiu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamantele au declarat apel solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii în întregime a acţiunii lor astfel cum a fost completată.
Apelantele au susţinut că Decretul nr. 92/1950 este nul pentru că nu a fost publicat, că şi în ipoteza în care nu s-ar reţine acest lucru, el a fost aplicat greşit deoarece reclamantele făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, că nu există identitate între persoana proprietarului şi cea căreia i s-a naţionalizat imobilul şi că s-au încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1938,în consecinţă că formele de trecere ale imobilelor în proprietatea statului sunt nule.
În ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor, apelantele au susţinut că acestea sunt nule de drept, deoarece în cazul imobilelor preluate fără titlu, subdobânditorii sunt consideraţi a fi de rea-credinţă întrucât ei nu puteau cumpăra faţă de interdicţia prevăzută de HG nr. 11/1997.
Curtea de apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 6/A din 15 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamante, pe care le-a obligat la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii persoane fizice.
În considerentele deciziei, instanţa de apel, a reţinut că în mod corect tribunalul a reţinut, având în vedere alte două procese promovate de către reclamante, că prin soluţiile ce s-au pronunţat în acele cauze s-a stabilit că trecerea imobilelor în proprietatea statului s-a făcut cu titlu şi ca atare această împrejurare stabilită definitiv şi irevocabil nu mai poate fi pusă din nou în discuţie pentru a treia oară.
În ceea ce priveşte susţinerile privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, a reţinut că aceste contracte au fost încheiate în baza unor hotărâri judecătoreşti care au obligat pe S.C. U. SA Sibiu (în a căror administrare se aflau apartamentele) să le vândă pârâţilor – persoane fizice.
A reţinut de asemenea că vânzările au fost făcute cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată.
Împotriva acestei decizii reclamantele au formulat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţele au reţinut că titlul statului este nul parţial ceea ce nu seputea face şi că raţiunile pentru care s-a constatat nulitatea parţială trebuiau să fie avute în vedere pentru constatarea nulităţii totale a titlului statului.
Se mai susţine că Decretul nr. 92/1950 este neconstituţional în raport cu Constituţia din 1948, că el nu a intrat niciodată în vigoare pentru că nu a fost publicat şi în orice caz, chiar dacă nu s-ar reţine aceste împrejurări, el a fost aplicat greşit deoarece reclamantele făceauparte dincategoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, că nu există identitate între persoana proprietarului şi cea căreia i s-a naţionalizat imobilul şi că s-au încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1938; deci imobilele au fost preluate de stat fără titlu.
În legătură cu drepturile subdobânditorilor recurentele susţin că prevederile Legii nr. 112/1995 nu sunt aplicabile imobilelor dobândite de stat fără titlu şi, ca atare, contractele de vânzare-cumpărare încheiate sunt nule absolut, iar subdobânditorii au fost de rea-credinţă, ei neputând cumpăra deoarece vânzările nu puteau fi făcute conform dispoziţiilor HG nr. 11/1967.
Se susţine, de asemenea, că hotărârile prin care s-a stabilit că imobilele au fost preluate cu titlu de către stat reprezintă o eroare judiciară, iar hotărârile princare S.C. U. a fost obligată să încheie contractele de vânzare-cumpărare nu le sunt opozabile, iar în cazul pârâtei P.C. hotărârea a fost casată.
Recursul este nefondat.
Este de reţinut în primul rând că deşi recurentele invocă ca temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recursul nu este structurat conform dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ. care prevăd arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor.
În cazul în speţă recursul este de fapt o reiterare a motivelor invocate în apel.
În analizarea motivelor se va începe cu susţinerea care apare ca element de aparentă noutate în recurs faţă de motivele formulate în apel respectiv aceea că titlul statului nu poate fi considerat parţial valabil şi parţial nevalabil urmând a constata că instanţele de fond şi apel cu o amplă motivare în fapt şi în drept au arătat de ce acţiunea reclamantelor nu poate fi admisă decât în parte făcând şi o corectă diferenţiere între apartamentele ce erau în proprietatea statului şi cele care, prin vânzare intraseră în proprietatea pârâţilor-persoane fizice.
De menţionat că acest aspect nu mai prezintă nici un interes pentru că Primăria Sibiu prin primar nu a făcut nici apel şi nici recurs, în consecinţă dispoziţiile hotărârilor au rămas pe acest aspect definitive şi irevocabile.
Cu privire la trecerea imobilelor în proprietatea statului instanţele au reţinut corect că întrucât această problemă a mai fost soluţionată definitiv şi irevocabil în alte două procese anterioare, constatându-se că imobilele au fost preluate de stat cu titlu valabil, nu se mai poate solicita pentru a treia oară acelaşi lucru, existând autoritate de lucru judecat.
Soluţionându-se în acest mod cauza, susţinerile privind cauzele de nulitate ale Decretului nr. 92/1950, condiţiile de aplicare ale decretului, neconcordanţa între persoana proprietarului şi cel de la care s-a naţionalizat sau neîndeplinirea condiţiilor art. 17 din Legea nr. 115/1938, nu mai au nici o relevanţă.
Susţinerile din recurs privind drepturile subdobânditorilor asupra apartamentelor cumpărate sunt aceleaşi cu cele invocate în apel, care au fost respinse legal şi temeinic cu argumente de drept aplicate la o situaţie de fapt corectstabilită.
În acest sens este de reţinut că între pârâta S.C. U. SA Sibiu şi pârâţii persoane fizice s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor în baza unor hotărâri judecătoreşti.
Prin aceste hotărâri Primăria Sibiu şi S.C. U. au fost obligate să încheie în condiţiile Legii nr. 112/1995 contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele pe care le ocupau în calitate de chiriaşi pârâţii - persoanele fizice din această cauză.
Mai este de reţinut de asemenea că şi susţinerearecurentelor că datorită faptului că statul a preluat imobilele fără titlu, contractele încheiate de către subdobânditori sunt nule absolut este neîntemeiată întrucât pentru considerentele mai înainte arătate preluarea imobilelor a fost făcută de către stat cu titlu, şi din actul în temeiul căruia statul a dobândit proprietatea nefiind declarat nul, nu se poate pretinde nici că actele ulterior încheiate ar fi nule.
Distinct de cele mai înainte arătate mai este de reţinut că în conformitate cu prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. „buna-credinţă se presupune totdeauna" iar reaua credinţă trebuie dovedită de cel care afirmă că ea a existat ori în condiţiile în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, cu respectarea condiţiilor legale, în baza unor hotărâri judecătoreşti iar reclamantele nu au dovedit reaua credinţă a pârâţilor, rezultă că şi condiţia cerută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru menţinerea contractelor încheiate, este îndeplinită.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantele W.A.M. şi S.F. împotriva deciziei nr. 6/A din 15 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţiacivilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1536/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1507/2002. Civil → |
|---|
