CSJ. Decizia nr. 1675/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1675Dosar nr.2606/2002
Şedinţa publică din 21 aprilie 200.
La data de 4 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1643/R din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 15 aprilie 2003, apoi la 21 aprilie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursuluiîn anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prinacţiunea formulată la 6 februarie 1998 şi completată ulterior, reclamantul M.C., a chemat în judecată, Comisia Judeţeană Argeş pentru aplicarea Legii nr.18/1991, Comisia LocalăMiceşti pentru aplicarea Legii nr.18/1991 şi pe pârâtul G.P.G.solicitând modificarea titlului său de proprietate nr.53881/29.04.1994, în sensul ca proprietatea ce i-a fost reconstituită să corespundă amplasamentului proprietăţii pe care o deţinea anterior colectivizării, în baza actului de cumpărare nr.162/1922, transcris în registrul de transcripţiuni al Tribunalului Muscel sub nr.127/19 martie 1933; să seconstate nulitatea parţială absolută a proceselor verbale de punereîn posesie nr.575/1995 şi nr.548/1995 eliberate de Comisia locală Miceşti de aplicare a Legii nr.18/1995 pe numele pârâtului G.G.în măsura în care acesteaîncalcă dreptul său de proprietate consfinţit prin actul de proprietate nr.162/1993; să se constate nulitatea absolută parţială a actelor de vânzare-cumpărare nr.16381/25.07.1995 şi nr.4673/2.03.1995încheiate între G.P.G.şi R.L.princare s-a înstrăinat bunul altuia.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, R.L., prin care acesta a solicitat să se constate că este proprietarul terenului situat încomuna Miceşti în suprafaţă de cca 8300 mp, ce se compune din 1000 mp teren deţinut prin constituirea dreptului de proprietate potrivit titlului de proprietate ce-l deţine, iar 500 mp fac parte din suprafaţa de 7300 mp pe care a cumpărat-o de la numitul G. G.
Prin sentinţa civilă nr.5584 din 30 iunie 1999, Judecătoria Piteşti, a admis în parte acţiunea, a modificat titlul de proprietate nr.53881/29 septembrie 1994 eliberat pe numele reclamantului, în sensul că suprafaţa cuprinsă în pct."A", „suprafaţă cuprinsă în extravilan", tarla 1, în suprafaţă de 6600 mp teren arabil, va avea ca vecinătăţi: la N – Pârâul Valea lui Min şi R.D.L.D., în loc dePârâul lui Min, iar la V – R.D.L.D. şiGârla Micească, în loc de Ocolul Silvic; a anulat procesul verbal de punere în posesie nr.575 din 3 aprilie 1995 emis pe numele pârâtului G.P.G.pentru suprafaţa de 300 mp; a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.16381 din 25 iulie 1995 încheiat între pârâtul G.P.G.în calitate de vânzător şi intervenientul R. D.L.D.în calitate de cumpărător pentru suprafaţa de 300 mp a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată deintervenientul R.D.L.D.şi a constatat că acesta este proprietarul terenului în suprafaţă de 8000 mp în baza titlului de proprietate nr.9265/7 mai 1993 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr.4637/2 martie 1995.
S-a reţinut pentru aceasta că deşi avea la dispoziţie actul de vânzare cumpărare nr.162/1953, Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991, nu a respectat vecinătăţile din acest titlu, iar din acest teren i-a fost constituit intervenientului R. L.prin titlu de proprietate nr.9265/7 mai 1993 dreptul de proprietate pentru 1000 mp.
Mai departe, prin emiterea procesului verbal de punere în posesie nr.575/3.04.1995 şi întocmirea actului de vânzare-cumpărare nr.16381/25 iulie 1995 s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului cu suprafaţa de 300 mp, iar vecinătăţile înscrise în titlul acestuia de proprietate nu corespund cu realitatea din teren.
Tribunalul Argeş, prin Decizia civilă nr.1866 din 12 iulie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei, de către pârâtul G.P.G.şi intervenientul R.L.D.
Instanţa de apel a reţinut de asemenea că suprafaţa de 300 mp afost atribuită greşit pârâtului, în realitate aceasta făcând parte din terenul proprietatea reclamantului. S-a avut în vedere, în acest sens, noua expertiză tehnică efectuată în această fază de judecată, prin care, afirmă instanţa, s-atranspus în teren actul vechi de proprietate al reclamantului.
Prin Decizia civilă nr.1643/7 iunie 2001, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de pârâtul G.G.şi intervenientul R.L.D., a casat Decizia 1866/12 iulie 2000 pronunţată de Tribunalul Argeş, şi pe fond a respins ca nefondată acţiunea introdusă de reclamantul M.G.C.şi ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie formulată deR.L.D..
Pentru ahotărî astfel, instanţa de recurs, a reţinut că au fost încălcate prevederile art.3 din Legea nr.169/1997, modificarea propriului titlu putând fi făcută doar prin procedura specială, prevăzută de art.53 alin.2 şi art.58 din Legea nr.18/1991, iar modificarea actelor emise în favoarea pârâtului,doar pe calea acţiunii de drept comun, potrivit art.60 din Legea nr.18/1991. Sub un alt aspect, mai arată instanţa, în ce priveşte nulitatea contractuluide vânzare cumpărare, s-au încălcat prevederile art.948 C.civ. care, limitând cazurile de nulitate absolută, nu prevăd drept condiţie esenţială pentruvaliditatea unei convenţii, existenţa dreptului de proprietate al vânzătorului asupra lucrului vândut. Pe fond, instanţa de recurs a apreciat că s-a nesocotit raportul de expertiză tehnică efectuat înapel şi depoziţia martorului P. N., concluzia instanţei de apel fiind susţinută doar de constatarea expertului consilier propus de reclamant, care contravine constatării expertizei ordonante deinstanţă.
Împotriva acestei decizii, în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susţine că în mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că cei 300 mp erau cuprinşi în suprafaţa de teren retrocedată reclamantului prin titlul său de proprietate,acesta a pornit procedurile legale adresându-se Comisiei judeţene de aplicare aLegii nr.18/1991 care l-a îndrumat să se adreseze judecătoriei. În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare, pârâtul G.G.a vândut cei 300 mp, în temeiul unui act care nu constituia titlu de proprietate, iar instanţa de recurs, deşi reţine acest lucru, nu sancţionează actul prin anularea parţială.
Pe de altă parte, instanţa a încălcat prevederileexprese ale Legii nr.18/1997, care prin art.III lit.a şi c prevedeaceste cazuri de nulitate.
Recursul în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează.
Instanţa de recurs, a apreciat în adevăr greşit, că au fost încălcate prevederile art.III din Legea nr.169/1997, reclamantul având la dispoziţie numai procedura stabilită prin Legeanr.18/1991 (art.53), respectiv caleaacţiunilor petitorii sau posesorii conform prevederilor art.60 din aceeaşi lege.
Sub acest aspect este de reţinut, aşa cum de altfel şi-a întemeiat în drept soluţia şi prima instanţă, că acţiunea de faţă, este formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.169/1997, dispoziţiile acestei legi fiind deci aplicabile litigiului de faţă.
Or, potrivit art.4413 (art.63), în cazurile în care legea prevede nulitatea unor operaţiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun şi nu conform proocedurii speciale prevăzute în acest capitol din lege.
Este vorba de nulităţile prevăzute la art. III din Legea nr.169/1997, dar nu numai. Sunt avute în vedere orice alte nulităţivirtuale sau exprese din cuprinsul Legii nr.18/1991, chiar în cazurile prevăzute la art.4410(art.60) cei lezaţi având la îndemână acţiunea în constatarea nulităţii sau anulării actului de constituire, reconstituire sau restituire, dacă se pot invoca.
Or, indiscutabil, cererile formulate prin acţiunea de faţă, în raport de elementele de fapt şi de drept învederate, ţin de calea dreptului comun, constatarea faptului că suprafaţa de teren în litigiu face parte ca amplasament, din terenul atribuit în proprietate reclamantului prin titlul său de proprietate, constituind, evident, premisa pentru formularea şi soluţionarea celorlalte capete de cerere.
Aşa fiind, într-un astfel de cadru procesual, corect instanţele de fond şi deapel au soluţionat cauza, pe calea dreptului comun.
Pe fond însă, instanţa de recurs a reţinut în mod corect că, în ce priveşte apartenenţa în proprietate a suprafeţei de teren în litigiu, raportat la titlul de proprietate, la procesele verbale de punere în posesie şi la actul de proprietate invocat de reclamant, instanţa de apel şi-a argumentatneconvingător soluţia cu aprecierea necorespunzătoare a probelor.
În adevăr, în apel, la cererea apelanţilor, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, pentru identificarea terenului din litigiu, cu transpunerea în teren a actelor de proprietate ale părţilor şi a actelor vechi de proprietate.
Prin aceasta, desigur, instanţa de apel a considerat că probele administrate la fond, inclusiv expertiza tehnică, nu au fost suficiente pentru soluţionarea corectă a cauzei.
Concluziile expertizei ing. E. M., efectuate astfel,sunt însă contradictorii şi neconvingătoare, nu răspund pe deplin la obiectivele stabilite de instanţă, combătute fiind de obiecţiunile formulate de reclamantul intimat, prin consilier tehnic V.M. - admis la prima instanţă în această calitate-.
În această situaţie şi în virtutea prevederilor art.129 C.proc.civ., instanţa trebuia săpună în discuţie completarea probatoriului, prin punerea de acord a celor doi experţi sau refacerea raportului de expertiză şi, eventual, administrarea altor probe, pentru a se stabili cu certitudine situaţia juridică a suprafeţei de teren în litigiu.
Cum această chestiune, evident nu este pe deplin lămurită, în temeiul prevederilor art.314 C.proc. civ. Se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunţate în recurs şi apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1643/R din7 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi Decizia nr.1866 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Argeş – Secţia civilă.
Trimite cauza, spre rejudecarea apelului, aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1676/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1647/2002. Civil → |
|---|
