CSJ. Decizia nr. 1680/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1680Dosar nr.91/2002
Şedinţa publică din 22 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 1998 sub nr. 6635 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanta I.V. a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa.
- să constate că trecerea în proprietatea statului a apartamentelor 4, 5 şi 6 din imobilul situat în Cluj, înscrise în C.F. 7210 top 5083/IV, 5083/V şi 5083/VI din anul 1958 s-a făcut fără titlu şi fără respectarea prevederilor legale;
- să constate că reclamanta, în calitate de unică moştenitoare a fostului proprietar tabular S.N., este proprietara apartamentelor ;
- să dispună intabularea în C.F. 7210, a dreptului de proprietate pe numele său asupra apartamentelor;
să oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că apartamentele revendicate au fost trecute în proprietatea statului prin aplicarea eronată a prevederilor art. I din Decretul nr. 92/1950 întrucât bunicul ei S.N., proprietar tabular făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare prin art. II din Decretul nr. 92/1950.
În drept, acţiunea se întemeiază pe prevederile art. 480 C. civ., art. I din Decretul nr. 92/1950 şi art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Judecătoria Cluj Napoca prin încheierea din 16 septembrie 1998 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj reţinând că valoarea obiectului acţiunii este de peste 150.000.000 lei.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 53 din 15 februarie 1999, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, cu 3.750.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâtul.
În apelul său, reclamanta a criticat sentinţa numai cu privire la cheltuieli de judecată care nu i-au fost acordate integral, deşi i s-a admis acţiunea în întregime.
Pârâtul în apelul său, a susţinut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, în baza prevederilor art. I din Decretul nr. 92/1950şi în această situaţie reclamanta nu avea deschisă decât procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 nu şi calea dreptului comun.
La termenele din 8 septembrie 1999 şi 22 noiembrie 1999 P.M.R. şi P.D.M. respectiv J.M. şi R.R. au formulat cereri în interesul pârâtului solicitând admiterea apelului pârâtului şi schimbarea sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii formulată de către reclamantă, arătând că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului iar ei sunt cumpărători de bună-credinţă ai apartamentelor nr. 5, respectiv nr. 4.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 104 din 30 noiembrie 1999, a admis apelul declarat de către pârât şi cererile de intervenţie în interesul pârâtului, a desfiinţat sentinţa apelată şi judecând din nou cauza a respins acţiunea reclamantei.
A obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 1500 lei pentru pârât şi câte 1.100.000 lei pentru intervenienţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că imobilul în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului în baza art. I din Decretul nr. 92/1950 şi că reclamanta nu putea solicita în această situaţie restituirea pe calea dreptului comun, ci numai conform procedurii prevăzute de legea 112/1995.
Cu privire la intervenienţi, a reţinut că aceştia sunt îndreptăţiţi a lua parte la rezolvarea litigiului şi a-l sprijini pe pârât întrucât ei sunt titularii contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele 5 şi 4.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine în esenţă că trecerea apartamentelor în proprietatea statului a fost fără titlu pentru că antecesorul reclamantei era exceptat conform art. II din Decretul nr. 92/1950 de la naţionalizare.
Se mai susţine că cererile de intervenţie sunt inadmisibile pentru că ele de fapt sunt intervenţii în interes propriu şi în consecinţă ele puteau fi făcute numai în faţa instanţei de fond şi, în orice caz, dacă s-ar trece peste această excepţie ele sunt şi nefondate.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1973 din 2 iunie 2000, a admis recursul reclamantei, a casat Decizia Curţii de apel precum şi sentinţa Tribunalului Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
S-a reţinut în considerentele deciziei de casare că este necesar în primul rând să se stabilească dacă reclamanta are sau nu legitimitate procesuală de a revendica apartamentele din litigiu, deci să se facă dovada acceptării succesiunii lui S.N. fiind insuficientă invocarea certificatelor de stare civilă.
După soluţionarea acestei probleme se vor verifica şi celelalte aspecte deduse judecăţii.
Rejudecând cauza, Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 94 din 22 februarie 2001 a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă, a constatat că trecerea în proprietatea Statului Român a apartamentelor 4, 5 şi 6 din imobils-a făcut fără nici un titlu.
A respins cererile de intervenţie accesorii în interesul pârâtului.
A respins capetele de cerere din acţiunea reclamantei privind constatarea faptului că reclamanta în calitate de unică moştenitoare a proprietarului tabular este proprietară asupra acestor apartamente şi cererea de intabulare în C.F. a dreptului său de proprietate.
A obligat pe pârât să plătească reclamantei 46.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în urma unui partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 67 din 31 mai 1948 intervenit între proprietarii tabulari ai imobilului bunicului matern al reclamantei S.N.i-au revenit apartamentele 4, 5 şi 6 cu nr. top 5083/IV, 5083/V, 5083/VI restul apartamentelor situate la parterul clădirii revenind celuilalt proprietar tabular.
S-a reţinut de asemenea că aceste apartamente au trecut în proprietatea statului fără titlu întrucât antecesorul reclamantei făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950.
Referitor la calitatea procesual activă a reclamantei a constatat că aceasta a fost dovedită prin certificatele de moştenitor succesive depuse la dosar, acceptarea succesiunii după proprietarul tabular S.N., fiind dovedită cu extrasul C.F. nr. 5765 prin care acest imobil a fost moştenit de mama reclamantei, S.M.
A mai reţinut că întrucât reclamanta nu a solicitat anularea contractelor de vânzare încheiat de către intervenienţi, instanţa nu se poate pronunţa pe acest aspect.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta, pârâtul şi intervenienţii invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 211 din 4 decembrie 2001 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate toate apelurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 94 din 22 februarie 2001 a Tribunalului Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu şi că reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a lui S.N. (bunicul său) şi că are deci calitate procesual activă.
În legătură cu acest aspect instanţa de apel a mai apreciat însă că cererea reclamantei de constatare a unor succesiuni succesive nu este de competenţa instanţei întrucât în speţă nu se pune problema existenţei unor neînţelegeri între succesori şi în plus nici pârâtul şi nici intervenienţii nu au calitatea procesual pasivă într-un proces succesoral.
Cu privire la contractele de vânzare cumpărare a apartamentelor de către intervenienţi, instanţa de apel a apreciat ca şi instanţa de fond, că în lipsa unui capăt de cerere din acţiunea reclamantei nu se poate pronunţa pe acest aspect.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, pârâtul şi intervenienţii.
În recursul său reclamanta susţine în esenţă că în mod greşit instanţa a admis numai în parte acţiunea şi a respins cererile: cu privire la constatarea faptului că reclamanta este proprietara apartamentelor în litigiu şi a intabulării dreptului său de proprietate în C.F.
Se mai susţine că hotărârea recurată este nelegală pentru că intervenienţii nu sunt proprietari ai apartamentelor cumpărate pentru că aceste contracte nu au fost înscrise în C.F., iar apartamentul nr. 6 nici nu a fost vândut.
În recursul declarat de către pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj se susţine că prevederile Decretului nr. 92/1950 de naţionalizare au fost corect aplicate autorul reclamantei făcând parte din persoanele prevăzute la art. I din decret.
Intervenienţii, în recursul lor, susţin de asemenea că apartamentele în litigiu au trecut în proprietatea statului cu titlu, arătând că instanţele au făcut o aplicare greşită a legii, apreciind că în speţă se aplică numai prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950 fără ca aceste prevederi să fie coroborate cu art. I alin. 4 din acelaşi decret.
Susţinând în esenţă că şi în ipoteza că fostul proprietar tabular S.N. ar fi fost minier – categorie socio-profesională exceptată de la naţionalizare – dispoziţiile actului de naţionalizare s-au aplicat corect întrucât apartamentele în litigiu, au fost închiriate în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlul de chirie; deci textul ce trebuia aplicat era art. I din Decretul nr. 92/1950.
Recursurile sunt fondate având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analiza motivelor de casare din cele trei recursuri se va face împreună având în vedere strânsa legătură existentă între ele şi pentru a se evita repetările.
Astfel este de reţinut în primul rând că deşi soluţionarea cauzei mai parcursese un ciclu procesual, iar Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie pronunţată cu ocazia judecării primului recurs conţinea o serie de considerente care trebuiau să fie respectate obligatoriu de către instanţele de trimitere, acest lucru nu s-a întâmplat.
În al doilea rând Decizia recurată conţine o serie de motive contradictorii şi străine cauzei.
În acest sens este de reţinut că pe de o parte instanţa de apel apreciind că în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare şi în consecinţă are calitate procesual activă, pe de altă parte a reţinut că nu poate constata existenţa unor succesiuni succesive întrucât instanţele „nu au această competenţă decât în situaţia în care, între moştenitori apar neînţelegeri considerente care sunt total contradictorii.
Ca o consecinţă a acestor considerente instanţa de apel mai reţine că în speţă „nici statul şi nici intervenienţii nu au calitate procesual pasivă" problemă care nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Un alt aspect deosebit care trebuie reţinut în legătură cu modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de apel şi care duce la casarea deciziei, este acela că a fost apreciat greşit cadrul juridic al acţiunii reclamantei, neavându-se în vedere că unul dintre temeiurile de drept ale acţiunii este art. 480 C. civ., temei de drept pe care instanţa nici măcar nu l-a pus în discuţia părţilor, dacă ar fi apreciat că nu poate fi aplicat în cauză.
În consecinţă plecând de la o premisă greşită a ajuns la o concluzie eronată şi anume aceea că în legătură cu cererea de a se constata, că reclamanta este proprietara apartamentelor, nu se poate pronunţa pentru că prin acţiune nu s-a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către intervenienţi.
Implicit instanţa pentru acest considerent nu s-a pronunţat nici în legătură cu intabularea dreptului de proprietate al reclamantei.
De menţionat şi o omisiune gravă a instanţei de apel aceea că nu s-a pronunţat în nici un fel în legătură cu apartamentul nr. 6 care nu a fost vândut.
Soluţia pronunţată de instanţe nu rezolvă toate capetele de acţiune şi conţine considerente contradictorii, întrucât reţine pe de o parte că apartamentele 4, 5, 6 au trecut fără titlu în proprietatea statului şi că reclamanta este unica moştenitoare a proprietarului tabular, iar pe de altă parte respinge cererea de a se constata că reclamanta este proprietara acestor apartamente şi cererea de intabulare a lor.
În aceste condiţii urmează a reţine că Decizia este nelegală şi urmează a fi casată, cu trimitere spre rejudecarea apelurilor admiţându-se recursurile formulate.
Cu ocazia rejudecării cauzei urmează a se avea în vedere că instanţa de apel a stabilit corect acceptarea succesiunii după proprietarul tabular S.N. a fost dovedită de către reclamant cu extrasul C.F. nr. 5765 Zlatna prin care imobilul a fost moştenit de mama reclamantei S.M., iar calitatea de succesoare a reclamantei a fost dovedită prin certificatele de moştenitor succesive şi prin certificatul de calitate succesorală.
Deci reclamanta, fiind unica succesoare a proprietarului tabular a făcut dovada calităţii sale procesual active.
Mai este de avut în vedere că instanţele în mod corect au constatat că proprietarul tabular făcea parte din categoria socio-profesională exceptată de la naţionalizare prevăzută de art. II din Decretul nr. 92/1950.
Raportul dintre prevederile art. I şi II din Decretul nr. 92/1950 este cel dintre regulă şi excepţie şi în consecinţă excepţia este cea care derogă de la regula generală în cazul în speţă, neţinându-se seama de acestea prevederile Decretului nr. 92/1950 au fost greşit aplicate şi în consecinţă apartamentele 4, 5 şi 6 au fost preluate de către stat fără respectarea prevederilor legale.
Deci instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării apelurilor, urmează a avea în vedere considerentele mai înainte arătate cu privire la problemele menţionate, care au fost legal şi temeinic rezolvate de către instanţele de fond şi apel.
Instanţa de rejudecare, în baza probelor pe care le va mai administra şi a celor deja administrate urmează a se pronunţa cu privire la dreptul de proprietate al apartamentelor 4 şi 5 care au fost vândute intervenienţilor şi al apartamentului nr. 6 care nu a fost vândut.
În funcţie de modul de soluţionare a acestei probleme se va pronunţa dacă aceste apartamente sau care din ele pot fi înscrise în C.F. pe numele reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta I.V., de pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienţii P.D.M., P.M.R., J.M. şi R.R. împotriva deciziei nr. 211 din 4 decembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza, pentru rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1682/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1678/2002. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
