ICCJ. Decizia nr. 1699/2002. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1699
Dosar nr. 5351/2002
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1095 din 15 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia civilă, reclamanţii G.V.E., P.V.L., G.V.V., P.V.M. şi G.V.N. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Comunei Poduri, sat Brăneşti, judeţul Bacău şi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună după cum urmează:
- să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 828 din 27 februarie 1989, prin care s-a înstrăinat în mod fraudulos către cumpărătorul B.M. „imobilul teren arabil", fără construcţii în suprafaţă de 850 mp, pârâtul ocupând în prezent suprafaţa totală de 1100 mp, din care numai 250 mp pot fi consideraţi teren aferent construcţiilor dobândite prin contractul menţionat;
- să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 82.500 dolari SUA cu titlu de daune pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a deposedării de imobilul în suprafaţă de 1100 mp şi a respingerii de către Primăria comunei Poduri a notificării formulate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi prin care au cerut restituirea în natură a terenului.
În drept acţiunea este motivată pe prevederile art. 46 alin. (4), art. 2 alin. (1) lit. h), art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (3), art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 966, art. 948, art. 1075, art. 1008, art. 1310, art. 1084 C. civ.
La termenul de judecată din 13 februarie 2002 reclamanţii şi-au precizat acţiunea arătând că solicită obligarea Primăriei comunei Poduri să le restituie, în baza Legii nr. 10/2001, în natură suprafaţa de 850 mp teren şi să le plătească despăgubiri pentru suprafaţa de 250 mp teren ocupat de construcţiile aparţinând pârâtului B.M.
Prin sentinţa civilă nr. 196/D din 10 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, contestaţia formulată de reclamanţii G.E., P.L., G.V., P.M. şi G.V.N. a fost respinsă ca prematur introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a avut în vedere precizarea făcută de reclamanţi la 13 februarie 2002 în sensul că înţeleg să acţioneze în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, considerând că pârâta Primăria comunei Poduri nu a menţionat notificarea pe care au formulat-o în temeiul art. 21 din lege şi prin care au solicitat în principal restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 850 mp de care au fost deposedate în mod abuziv precum şi despăgubiri pentru suprafaţa de 250 mp teren care nu se mai poate restitui în natură.
S-a apreciat că faţă de împrejurarea că Primăria comunei Poduri, considerată nulitate deţinătoare nu a soluţionat până în prezent notificarea adresată de reclamanţi, în conformitate cu prevederile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi nu a emis încă o dispoziţie motivată. Formularea unei contestaţii de către reclamanţi este prematură, această cale de atac putând fi exercitată numai împotriva dispoziţiei motivate.
Împotriva sentinţei civile nr. 196/D din 10 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Bacău au declarat apel reclamanţii care consideră că au respectat prevederile Legii nr. 10/2001, urmând procedura prealabilă prevăzută de art. 21-24 din lege, dar Primăria comunei Poduri refuză să le soluţioneze notificarea şi să le restituie imobilul de care au fost deposedaţi prin fraudă şi abuz.
Că în mod greşit acţiunea a fost respinsă ca prematură, câtă vreme prin adresele nr. 2568 din 26 iulie 2001 şi nr. 4671 din 6 decembrie 2001 Primăria comunei Poduri le-a comunicat că cererea formulată de ei nu intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art.8 din lege. Aceste adrese, prin răspunsul pe care îl conţin sunt echivalente cu o dispoziţie care cuprinde şi soluţia dată de primar.
Pe fondul cauzei apelanţii au susţinut că cerere lor de retrocedare în natură a imobilului şi despăgubirile civile pentru suprafaţa de teren aferentă construcţiilor pârâtului B.M. este întemeiată, întrucât urmare vânzării construcţiilor, care au fost proprietatea autorilor lor către pârâtul B.M., a trecut în proprietatea statului doar suprafaţa de 250 mp teren, iar pârâtului în mod abuziv i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp teren din proprietatea reclamanţilor.
Prin Decizia civilă nr. 51 din 13 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 196 din 10 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bacău, pe care o anulează şi rejudecând cauza în fond, respinge contestaţia ca nefondată.
În considerentele deciziei pronunţată de instanţa de apel se reţine că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 pentru persoanele juridice deţinătoare ale imobilelor notificate, soluţionarea cererilor formulate de persoanele îndreptăţite este o obligaţie.
Persoana îndreptăţită, nemulţumită de modul de soluţionare a cererii sale, are deschisă calea unei contestaţii la instanţele judecătoreşti, iar lipsa răspunsului, din partea unităţii deţinătoare, nu este de natură să priveze persoana îndreptăţit de folosirea acestei căi de atac, astfel că soluţionarea contestaţiei pe excepţia prematurităţii acţiunii nu se justifică, instanţa trebuind să soluţioneze pricina pe fond.
Cu privire la fondul cauzei instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Că în cauză, pentru suprafaţa de 1000 mp teren în litigiu, ce face obiectul contestaţiei s-a reconstituit pârâtului B.M. dreptul de proprietate în temeiul art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 18/1991 considerat teren aferent construcţiilor proprietatea acestuia.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a reţinut că acest teren nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă a respins contestaţia ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 51 din 13 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii G.E., P.L., G.V., P.M. şi G.N. bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 2, 4, 9 şi 11 C. proc. civ. cu privire la care în esenţă susţin următoarele:
- atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au soluţionat greşit cauza referindu-se la prevederile Legii nr. 10/2001;
- în cauză nu se impunea emiterea unei dispoziţii motivate potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 de către primarul comunei Poduri, deoarece terenul revendicat se află în posesia pârâtului B.M. şi deci cadrul juridic în care trebuia soluţionată cauza este dreptul comun şi nu legea specială.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 C. proc. civ. instanţa de judecată trebuie să soluţioneze cererea de chemare în judecată în raport cu conţinutul acesteia, chiar dacă poartă o denumire greşită.
Titularul unui drept subiectiv, atunci când consideră că dreptul său este încălcat sau contestat, are posibilitatea de a recurge la forţa de constrângere a statului, folosind acţiunea civilă, care este cel mai important mijloc de apărare a drepturilor încălcate sau a intereselor ocrotite de lege.
Pe calea acţiunii civile, titularul dreptului urmăreşte să determine persoana care i-a încălcat sau contestat dreptul să îi recunoască dreptul şi să înceteze orice încălcare a lui, iar dacă i-au fost cauzate prejudicii, să le repare.
Obiectul acţiunii este ceea ce reclamantul solicită prin cererea adresată instanţei, pretenţia concretă a acestuia. Caracteristic pentru procesul civil este dreptul părţii de a hotărî cu privire la exercitarea acţiunii şi de a-i determina obiectul şi obligaţia instanţei de a soluţiona litigiul numai în acest cadru, fără să poată depăşi limitele fixate de reclamant.
Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul cererii, aşa cum a fost determinat de reclamant este stabilit prin art. 129 alin. ultim C. proc. civ. care consacră principiul disponibilităţii.
În speţă, aşa cum arată şi recurenţii în motivele scrise de recurs, s-a încălcat acest principiu.
Din examinarea cererii de chemare în judecată, a motivelor de apel formulată în cauză de către reclamanţi, din notele scrise depuse în timpul judecării cauzei şi din motivele de recurs, este adevărat, toate acestea având dezvoltări excesive şi de cele mai multe ori confuze şi foarte greu de descifrat, se deduce totuşi că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului nr. 828 din 27 februarie 1989 având ca obiect vânzarea de către autorul reclamanţilor a unui imobil, construcţie către pârâtul B.M., în condiţiile în care era în vigoare Legea nr. 58/1974; revendicarea unei suprafeţe de teren de 850 mp pe care se află construcţia vândută; plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.
Din dezvoltările făcute de reclamanţi în motivarea acţiunii lor şi din textele de lege invocate în susţinerea pretenţiilor formulate rezultă că acestea au înţeles să se judece în cadrul dreptului comun şi nu potrivit prevederii şi temeiurilor de drept prevăzute de legea specială care este Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că la instanţa de fond, la termenul de judecată din 13 martie 2002, s-a consemnat în încheierea de şedinţă că obiectul cererii de chemare în judecată a fost precizat de reclamanţi în sensul că solicită restituirea în natură în baza Legii nr. 10/2001 de către Primăria comunei Poduri a suprafeţei de 850 mp teren şi despăgubiri pentru altă suprafaţă de 250 mp, dar în cererea scrisă de modificare „a cadrului iniţial stabilit prin cererea de chemare în judecată" aflată la dosar şi depusă tot la termenul din 13 martie 2002, obiectul acţiunii şi temeiul juridic, nu se modifică în realitate, fiind reiterate toate susţinerile din cererea iniţială prin care a fost sesizată instanţa.
Aşa fiind, numai prin înfrângerea principiului disponibilităţii pe care se fundamentează procesul civil instanţa de fond şi instanţa de apel au soluţionat acţiunea reclamanţilor şi apelul declarat de aceştia în temeiul prevederilor din Legea nr. 10/2001 şi nu în cadrul dreptului comun, nepronunţându-se în aceste condiţii cu privire la constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare, revendicarea terenului şi daunele materiale.
Criticile formulate de reclamanţi cu privire la aspectele menţionate sunt cuprinse în motivele de recurs, chiar dacă modul în care sunt exprimate este confuz şi greu de descifrat.
Rezultă însă şi din motivarea recursului că reclamanţii nu au înţeles să-şi fundamenteze acţiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001, subliniind că terenul revendicat se află în posesia unei persoane fizice, că Primăria este implicată în „deposedarea" lor de teren prin autorizarea vânzării imobilului şi că nu se impunea ca Primăria comunei Poduri să emită o dispoziţie motivată de restituirea terenului .
Pentru considerentele menţionate urmează ca recursul de faţă să fie admis, să se caseze Decizia pronunţată în apel şi atacată cu recurs şi în conformitate cu art. 313 C. proc. civ. să se trimită cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării pricinii instanţa urmează să aibă în vedere cadrul juridic în care reclamanţii au înţeles să se judece, soluţionând toate cererile cuprinse în acţiune, în cadrul dreptului comun şi nu potrivit legii speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii G.V., G.E., G.N.N., P.V.L. şi P.V.M. împotriva deciziei nr. 51 din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2002. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 1411/2002. Civil → |
|---|
