CSJ. Decizia nr. 1811/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1811DOSAR NR.1937/2002
Şedinţa publică din 7 mai2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii C.A., C.F., C.V., M.L.M.şi OGîmpotriva deciziei nr.44/C din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenţii-reclamanţi: C.A., C.F., C.V., M.L.M., OG, prin avocat V.O., intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Tulcea, Municipiul Tulcea, prin Primar, reprezentat de consilier juridic D.S., care răspunde şi pentru Institutul de Cercetări Eco Muzeale Tulcea.
Procedura completă.
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului solicitând părţilor să facă referire la împrejurarea că, în apel, deşi instanţa a constatat că reclamanţii, în lipsa titlului de proprietate, nu se legitimează procesual activ, a respins totuşi acţiunea ca nefondată.
Avocat O.V. susţine recursul declarat de reclamanţi solicitând, în principal, casarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, respingerea apelului declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea şi menţinerea sentinţei dată de Tribunalul Constanţa. În subsidiar, a cerut admiterea recursului, casarea deciziei pronunţată în apel şi, prin aplicarea art.313 C.proc.civ., trimiterea cauzei pentru rejudecare la o instanţă egală în grad.
Consilier juridic D.S.pentru pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 octombrie 1998 reclamanţii C.A., C.F., C.V., M.L.M.şi OGau chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Tulcea şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să le restituie în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Tulcea, str.9 Mai, nr.4.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul revendicat a aparţinut autorului lor – C.A. care în timpul vieţii l-a donat, prin înscris autentic intitulat "Act de partaj de ascendent" tuturor fiilor săi. Imobilul se compune din parter, etaj, anexe şi curte împrejmuitoare şi este în administrarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, folosit de Muzeul Etnografic Tulcea.
Bunul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1958, fără titlu, nemişcătorul nefiind naţionalizat sau expropriat. Pretind reclamanţii că prin abuz au fost deposedaţi de singurul lor imobil ce avea destinaţia de locuinţă, astfel că au fost încălcate prevederile art.8 şi 10 din Constituţia adoptată în anul 1948, precum şi art.480-481 C.civ.
Investită iniţial cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Tulcea, prin încheierea din 20 ianuarie 1999, s-a desesizat şi a trimis dosarul la Judecătoria Constanţa, urmare a strămutării cauzei dispusă de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia civilă prin încheierea nr.4421 din 11 decembrie 1998.
La rândul său, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr.10455 din 17 iunie 1999, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, motivând că bunul revendicat de reclamanţi are o valoare mai mare de 150.000.000 lei.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.48 din 27 ianuarie 2000 a admis acţiunea form ulată de reclamanţii C.A., C.F., C.V., M.L.M.şi OGşi a obligat pe pârâţii Consiliul judeţean Tulcea, Consiliul Local Tulcea, Municipiul Tulcea prin Primar şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Municipiul Tulcea, str.9 Mai, nr.4. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca nefondate excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului Tulcea şi ca fără obiect excepţia lipsei calităţii procesualepasive a Primăriei Tulcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut şi motivat că prin actul de partaj de ascendent autentificat prin procesul-verbal nr.2572/31 decembrie 1947 de Tribunalul Tulcea şi transcris sub nr.4889 din 31 decembrie 1947 la acelaşi tribunal, A.C.a împărţit averea imobiliară către copii săi: E.C., I.C., N.C., F.C.şi A. C., toţi majori. La pct.VI din actul de partaj de ascendent este menţionat imobilul din Tulcea, str.Paul Stătescu nr.4, compus din casă şi curte, iar din adresa nr.12403/27 ianuarie 1995 eliberată de Primarul municipiului Tulcea rezultă că fosta stradă Paul Stătescu poartă în prezent denumirea de str.9 Mai şi că imobilul revendicat de reclamant se află în administrarea pârâtului Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.
Din certificatul de moştenitor nr.2238/6 octombrie 1994 eliberat denotariatul de Stat al Sectorului 2 Bucureşti rezultă că defunctul C.E.a fost succedat de reclamanta OG; cu certificatul de moştenitor nr.913 din 7 iulie 1997 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti s-a dovedit că defunctul C. a fost moştenit de reclamanta M.L.M.; din certificatul de moştenitor nr.1833 din 7 octombrie 1992 al Notariatului de Stat Local sector 4-Bucureşti rezultă că de pe urma defunctului C.I. a rămas ca moştenitoare reclamanta C.V.. Tribunalul a conchis că toţi reclamanţii se legitimează procesual activ.
Cu referire la preluarea de către stat a bunului nemişcător instanţa de fond a reţinut din probele administrate că imobilul nu a format obiectul exproprierii sau naţionalizării, iar apărarea pârâţilor conform căreia titlul statului a fost constituit legal în baza art.III din Decretul nr.218/1960 şi a Decretului nr.712/1966, a fost înlăturată ca neavenită, preluarea bunului fiind calificată ca abuzivă în raport de prevederile Constituţiei din 1948 şi art.480 C.civ.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Consiliul judeţean Tulcea a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, care, prin Decizia civilă nr.44/C din 18 martie 2002, a schimbat în tot sentinţa Tribunalului Constanţa în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a motivat că cel ce revendică trebuie să aibă, în afara capacităţii şi calităţii procesuale, un titlu legal care să-l îndreptăţească să stea în proces.În speţă, actul de partaj depus la dosar nu reprezintă titlu de proprietate. El consfiinţeşte voinţa autorului, C.A., în legătură cu împărţirea averii sale, către fiecare copil. A mai reţinut instanţa de apel că reclamanţilor li s-a pus în vedere la mai multe termene de judecată să prezinte actele de proprietate pentru imobilul revendicat, însă nu au putut să facă această dovadă.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a schimbat în totsentinţa tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamanţii C.A., OG, C.F., C.V. şi M.L. (ultimii trei recurenţi atât în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitori ai reclamantului C.N. – decedat la 26 iulie 2000) care au criticat soluţia Curţii de Apel Constanţa ca fiind nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea recursului au fost invocate următoarele motive de casare: instanţa de apel a dat o interpretare eronată prevederilor art.795 alin.1 C. civ. deoarece împărţeala de ascendent între vii este un act juridic solemn, care, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să îmbrace formele prevăzute pentru donaţii şi trebuie acceptată expres, în aceeaşi formă, de toţi donatarii; actul de partaj de ascendent depus la dosar face dovada proprietăţii asupra bunului cât timp el a fost transcris în registrul de transcripţiuni, iar pârâţii nu au invocat vreuna din cauzele de ineficacitate ale actului; reclamanţii invocă în recurs certificatul nr.3721/24 martie 1928, emis de fostul Minister al Instrucţiunii prin care se atestă că imobilul a fost proprietatea autorului lor, este liber de ipotecă şi că "titlurile de proprietate ce le-a depus la Casa de Credit şi Ajutor nu se pot restitui, fiind trimise la Moscova cu tezaurul Statului, conform Încheierii Consiliului de Miniştrii din 1918"; recurenţii critică omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active, pentru lipsa unui titlu legal, excepţie reţinută fără dezbateri, direct în considerentele deciziei, astfel că reclamanţii au fost lipsiţi de orice mijloc de apărare; recurenţii-reclamanţi au susţinut că în apel au fost "şicanaţi", pornind de la repunerea pe rol de două ori a cauzei, continuând cu suspendarea nelegală a judecăţii şi culminând cu soluţia de respingere a acţiunii pentru un motiv ce nu a constituit motiv de dezbateri.
Recursul este fondat în sensul considerentelor care succed:
Prin înscrisul intitulat "Act de partaj de ascendent" autentificat sub nr.2572 din 31 decembrie 1947 de Tribunalul judeţului Tulcea – Secţia I a şi transcris sub nr.4889 din 31 decembrie 1947 la acelaşi tribunal (filele 6-9 dosar Judecătoria Tulcea) autorul recurenţilor-reclamanţi – A.C.– a dispus împărţirea averii sale către toţi descendenţii săi – fii, majori la dataîntocmirii actului, care au acceptat donaţia tatălui lor, aşa cum rezultă din semnăturile depuse pe act, precum şi din consemnările judecătorului de şedinţă a tribunalului care a autentificat înscrisul.
În actul solemn analizat, la pct.VI, A.C.a donat fiilor săi "una casă situată în oraşul Tulcea, str.Paul Stătescu, nr.4, construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu canalizare, lumină electrică, cu curte împrejmuitoare". În acelaşi înscris donatorul a menţionat că "toate imobilele descrise în act sunt proprietatea mea absolută prin acte de vânzare autentificate şi transcrise pe numele meu, atât la Tribunalul Tulcea, cât şi Tribunalul Constanţa. Asupra acestei averi imobiliarenu am nici o datorie către vreo instituţie de credit, bancară sau destat...".
Soluţia dată de Curtea de Apel Constanţa în apelul pârâtului Consiliul Judeţean Tulcea este greşită şi constituie rodul unei duble erori. Prima, constă în aceea că instanţa a pus în discuţia părţilor numai aspectul privind elementele de identificare numerică ale imobilului (str.Paul Stătescu nr.2 ori str.Paul Stătescu nr.4 – încheierea din 25 februarie 2002 – fila 97), nu şi forţa probantă a actului exibat de reclamanţi şi cu care ei îşi justifică calitatea procesuală activă dedusă din dreptul de proprietate asupra imobilului, chestiune care nu a format obiectul unei dezbateri judiciare şi asupra căreia instanţa de apel a hotărât fară a o pune în discuţia părţilor.
De altfel, deşi instanţa de apel a soluţionat litigiul în temeiul unei excepţii procedurale, constatând că, în lipsa titlului de proprietate, reclamanţii nu îşi justifică calitatea procesuală activă, a respins totuşi acţiunea în revendicare ca nefondată, obstaculând accesul reclamanţilor la o nouă judecată în cazul existenţei titlului, aşa încât, şi sub acest aspect, Decizia pronunţată este greşită cel puţin pentru contradicţia dintre considerente şi soluţie (dispozitiv).
A doua eroare de judecată săvârşită în apel constă înconfuzia pe care instanţa a făcut-o între actul de partaj voluntar şi partajul de ascendent. Împărţeala de ascendent este actul juridic, între vii sau din cauză de moarte, princare un ascendent divide, în totsau în parte, bun urile sale între eventualii săi moştenitori din clasa descendenţilor, creînd între ei, prin acel act, raporturi de împărţeală.
Împărţeala (partajul) de ascendent este un act juridic solemn şi face parte din categoria actelor care, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să îmbrace formele stabilite de lege. Din acest punct de vedere C.civ. deosebeşte între împărţeala testamen tară şi împărţeala prin act între vii.
În speţa dedusă judecăţii se constată că prin "actul de partaj de ascendent" din 31 decembrie 1947 autorul A.C. a respectat prevederile art.795 alin.1 şi art.813 din C.civ., deoarece, făcând o împărţeală prin act între vii, ea a fost realizată în forma autentică prevăzută pentru donaţii şi afost acceptată, în aceeaşi formă şi prin acelaşi act, de toţi donatarii descendenţi. Partajul de ascendent încheiat la 31 decembrie 1947 reprezintă un act juridic mixt, întrucât el cuprinde atât o donaţie, cât şi o împărţeală.
În cauză, instanţa nu putea refuza forţa probantă pecare o are actul prezentat de reclamanţi. Întrucât titlul iniţial de proprietate asupra nemişcătorului pe care l-a avut donatorul A.C.nu se mai află în ţară (dovada dela fila 21 recurs) şi cum pârâţii nu au contestat calitatea de proprietar a donatorului ori nu au invocat în tot cursul procesului nici una din cauzele de ineficacitate a împărţelii de ascendent, înscrisul exibat de reclamanţi face dovada deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Totodată, se constată că partajul de ascendent realizat de A. C., fiind făcut prin act autentic între vii şi transcris, are un dublu efect: unul translativ de proprietate întrucât prin intermediul actului bunul imobil a ieşit irevocabil din patrimoniul lui A.C.şi s-a transmis reclamanţilor descendenţi, ce se legitimează în proces în calitatea lor de don atari şi nu de moştenitori; prin transcriere, actul devine opozabil faţă de terţi, inclusiv faţă de pârâţii în cauză.
Faţă de cele cepreced, recursul reclamanţilor se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, va fi casată Decizia dată de Curtea de Apel Constanţa, iar conform art.313 C.proc.civ., pentru o mai bună administrare a justiţiei, cauza va fi trimisă pentru rejudecare unei instanţe de acelaşi grad – Curtea de Apel Braşov, care se va preocupa de soluţionarea motivelor de apel formulate de pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţiiC.A., C.F., C.V., M.L.M.şi OGîmpotriva deciziei nr.44/C din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
CaseazăDecizia recurată şi, în temeiul art.313 din C.proc.civ., trimite cauza Curţii de Apel Braşov pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1813/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1806/2002. Civil → |
|---|
