CSJ. Decizia nr. 190/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 190Dosar nr. 1430/2002
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În calitate de succesori legali ai defuncţilor lor părinţi S.S. şi S.R., reclamanţii R.V. şi B.M. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru a fi obligat la retrocedarea suprafeţei de 309 mp teren situat în Bucureşti, trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 153/1987, iar în cazul în care restituirea în natură nu va fi posibilă, au cerut obligarea pârâtului la despăgubiri.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată, prin sentinţa nr. 374 F din 25 noiembrie 1999. În apelul declarat de reclamanţi, care a fost admis, a fost casată sentinţa şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare, prin Decizia nr. 324 din 5 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În fond după casare acelaşi tribunal, prin sentinţa civilă nr. 319/F din 7 mai 2001, a admis acţiunea introdusă de reclamanţi şi a obligat pe pârât să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul revendicat, identificat de expertul tehnic numit în cauză conform raportului de expertiză întocmit şi schiţelor-anexă.
S-a reţinut, în motivarea soluţiei pronunţate, că imobilul în cauză, moştenit de reclamanţi de la părinţii lor decedaţi în 1977 şi respectiv 1984, a fost expropriat, împreună cu construcţiile care ulterior au fost demolate, dar în prezent terenul este liber (viran) şi neafectat unor utilităţi publice fiind, astfel, posibilă retrocedarea către cei îndreptăţiţi a-l redobândi.
Pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a declarat apel împotriva sentinţei, pe care nu l-a motivat.
Prin Decizia nr. 55 din 22 ianuarie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinând că prin adrese depuse la instanţa de fond s-a invocat apartenenţa terenului la domeniul public, a admis apelul pârâtului a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut „inexactitatea atestărilor din certificatele de moştenitor nr. S.44/1978 şi nr. 228/1988 în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost bun comun al soţilor S."; că înscrisurile respective „nu pot fi invocate de reclamanţi ca dovezi ale dreptului lor de proprietate şi pentru faptul că datele conţinute în ele cu privire la persoanele care au dobândit imobilul...sunt contrazise de datele din adresa nr. 33654/10099/1367 din 23 octombrie 2000 a Serviciului de evidenţa proprietăţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti", în raport de care reclamanţii ar fi moştenitori ai lui I.D. şi, drept consecinţă, era necesar să se depună titlul de proprietate al acestuia asupra imobilului.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenţii susţin că apelul pârâtului era tardiv, fiind introdus la 26 septembrie 2001, faţă de 6 septembrie 2001, data comunicării sentinţei, că în ceea ce priveşte calitatea lor procesuală, chestiunea a fost tranşată, cu putere de lucru judecat, prin Decizia primei instanţei de apel (în primul ciclu procesual) care le-a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare şi, în sfârşit, că, a doua instanţă de apel (actualul ciclu procesual) a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor fără a pune în discuţia părţilor această excepţie.
Se cere casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei.
Recursul este fondat şi va fi admis, în sensul celor ce succed.
Potrivit art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că sentinţa primei instanţe a fost comunicată pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti la data de 6 septembrie 2001, iar apelul declarat împotriva acesteia a fost depus la oficiul poştal la 25 septembrie 2001, dată ce se situează în afara termenului legal de 15 zile care s-a împlinit la 24 septembrie 2001.
Astfel fiind şi, cum normele de procedură referitoare la termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt de ordine publică, excepţia de tardivitate a unei căi de atac, excepţie de procedură absolută putând fi invocată în orice fază a procesului şi chiar din oficiu de instanţă, în considerarea celor ce preced instanţa de apel avea îndatorirea de a verifica, prealabil oricărui act de procedură, regularitatea investirii sale, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Neprocedând astfel, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre esenţial nelegală ce urmează a fi desfiinţată.
În consecinţă, recursul fiind fondat va fi admis, în baza art. 312 C. proc. civ., urmând a se dispune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra excepţiei de tardivitate a apelului declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În eventualitatea în care excepţia ar fi respinsă, instanţa va lua în examinare, sub formă de apărări, criticile formulate de reclamanţi prin celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii R.V. şi B.M. împotriva deciziei nr. 55 din 22 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1898/2002. Civil. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1896/2002. Civil → |
|---|
