CSJ. Decizia nr. 1941/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1941DOSAR NR.3095/2002
Şedinţa publică din 14 mai 200.
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1988 din 2 iulie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimata-pârâtă P.A.personal şi asistată de avocat S.N.şi intimatul-reclamant I.I., reprezentat de avocat D.M..
Procedura completă.
La solicitarea instanţei, părţile prezente confirmă faptul că hotărârile au fost executate.
Faţă de acest aspect, reprezentanta Ministerului Public precizează că înţelege să insiste în susţinerea recursului în anulare.
Avocat S.N.depune în scris cerere de reintegrare în spaţiu, formulată de pârâta P.A..
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, în temeiul art.314 C.proc.civ., casarea hotărârilor atacate, iar pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamantul I.I..
Avocat S.N.pune concluzii în acelaşi sens, cerând, totodată, repunerea pârâtei în drepturile sale locative.
Avocat D.M. solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 mai 2000, reclamantul I.I., proprietar al imobilului din litigiu în baza certificatului de moştenitor nr.79 din 24.03.1999, a cerut evacuarea pârâtei P.A.din imobilul situat în Bucureşti, str.Ştefan Negulescu nr.21/A, sector 1, motivând că ocupă imobilul fără titlu.
În drept, reclamantul invocă prevederile art.480 C.civ.şi ale art.23 din Legea nr.114/1996 republicată.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.20721 din 13.11.2000, a respins acţiunea reclamantului, inclusiv capătul de cerere privind cheltuieli de judecată solicitate.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că reclamantul i-a trimis pârâtei notificare pentru a încheia contractul de închiriere, dar ea nu s-a putut prezenta din motive de sănătate încunoştiinţându-l pe reclamant despre aceasta, iar ulterior pârâta a făcut demersuri repetate pentru a încerca să-l determine pe reclamant să încheie contractul de închiriere, el refuzând să dea curs solicitării pârâtei.
Pe de altă parte, se arată în considerentele sentinţei, contractul de închiriere al pârâtei s-a prelungit de drept în baza Legii nr.17/1994 şi a OUG nr.40/1999, aşadar el îşi produce efectele juridice şi pârâta nu poate fi evacuată.
Apelul introdus de reclamant împotriva sentinţei a fost admis de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.395 din 15.02.2001, care a schimbat în tot sentinţa şi a admis acţiunea, dispunând evacuarea pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a stabilit că la data introducerii acţiunii contractul de închiriere al pârâtei era expirat, ea nu a beneficiat de prelungirea lui în temeiul OUG nr.40/1999, situaţie în care ocupă spaţiul locativ în litigiu fără titlu valabil după 08.04.1999, urmând a fi evacuată.
Recursul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.1546 din 24.05.2001, care a casat Decizia tribunalului şi prin Decizia nr.1988 din 02.07.2001 a aceleiaşi instanţe, rejudecând cauza în fond, a admis acţiunea reclamantului şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, str.Ştefan Negulescu nr.21 A, sector 1.
Curtea de Apel a reţinut în considerentele deciziei nr.1988/2001 că imobilul este proprietatea reclamantului şi contractul de închiriere al pârâtei, încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.5/1973, a fost prelungit în baza Legii nr.17/1994 până în luna aprilie 1999.
Prin OUG nr.40/1999 nu s-au mai prelungit contractele de închiriere privind imobilele proprietate particulară, aşadar pârâta nu dispune de un titlu valabil pentru apartamentul ocupat, situaţie care impune admiterea acţiunii şi evacuarea ei.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr.1988 din 02.07.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.. Se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei pe fond, fiind totodată şi vădit netemeinică.
În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se arată că pârâta a fost titulara contractului de închiriere nr.26045 din 16.07.1975, prelungit prin efectul Legii nr.17/1994 şi din nou prelungit prin OUG nr.40/1999.
La data intrării în vigoare a ordonanţei, ca şi la data introducerii acţiunii - 19.05.2000 – contractul de închiriere era în curs de derulare, iar pârâta a făcut numeroase demersuri pentru a încheia cu reclamantul contractul de închiriere, dovadă fiind somaţiile trimise la 16.11.1999, 07.01.2000, 09.03.2000, astfel încât nu se poate concluziona că a încetat contractul de închiriere, cum greşit au reţinut instanţele de apel şi recurs.
Susţinerea reclamantului, în sensul că prin notificarea nr.577/2000 a cerut pârâtei să se prezinte la executorul judecătoresc pentru a încheia contractul şi aceasta nu s-a prezentat, nu are suport probator. Din chiar interogatoriul reclamantului rezultă că acesta a fost înştiinţat de pârâtă că nu se poate prezenta datorită unor motive obiective, împrejurare ce impune concluzia că nu a încetat contractul de închiriere în cauză.
Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi în fond respingerea acţiunii reclamantului.
Recursul în anulare nu este fondat.
Legea nr.17 din 08.04.1994, prin art.1, a prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, supuse normării şi încheierii conform Legii nr.5/1973.
Nu în aceleaşi condiţii a operat prelungirea contractelor de închiriere în baza O.U.nr.40 din 08.04.1999. Potrivit art.2, durata contractelor de închiriere încheiate după prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere în baza Legii nr.17/1994, pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă redobândite de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora se prelungeşte, la cererea chiriaşului, pentru o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Dispoziţia conform căreia această categorie de contracte de închiriere se încheie la cererea chiriaşilor – deci nu se prelungesc de drept – este confirmată de prevederile art.9 alin.1 din ordonanţă. Textul de lege dispune că în cazurile prevăzute la art.2-7, între proprietari şi chiriaşi se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriaşului sau a fostului chiriaş, după caz.
Procedura încheierii contractului de închiriere este reglementată de art.10 şi 11 din ordonanţă. În vederea încheierii noului contract de închiriere, proprietarul îi va notifica chiriaşului, prin executorul judecătoresc, data şi locul întâlnirii, iar notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prevede art.10 alin.1 din ordonanţă.
Reclamantul s-a conformat dispoziţiei legale menţionate şi a trimis notificarea la 09.02.2000, prin executorul judecătoresc, indicând data şi locul întâlnirii în vederea încheierii noului contract de închiriere. Dovada celor enunţate se află în dosarul de fond, fila 8, contrar susţinerii din recursul în anulare.
În preziua datei fixate, pârâta a comunicat telefonic reclamantului imposibilitatea de a se prezenta la locul stabilit.
Potrivit art.10 alin.2 din ordonanţă, pârâta era obligată să comunice în scris reclamantului cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării.
Pârâta nu a procedat în acest mod. Ea a trimis reclamantului la 09.03.2000 prin poştă, fără confirmare de primire, o comunicare prin care cerea „efectuarea măsurătorilor aferente spaţiului în care locuiesc", necesare întocmirii noului contract de închiriere. Această comunicare nu echivalează cu o cerere pentru încheierea unui nou contract de închiriere, pârâta nemanifestându-şi expres şi direct intenţia de a contracta.
Referirea din recursul în anulare la numeroasele demersuri făcute de pârâtă după primireanotificării din partea reclamantului este greşită.
După data expedierii notificării – 09.02.2000 – pârâta a efectuat un singur demers, cel din 09.03.2000, mai sus examinat. Celelalte pretinse somaţii sunt anterioare primirii notificării, anume 07.01.2000 (fila 14), 16.11.1999 (fila 16), 07.03.1998 (fila 17) şi 24.06.1998 (fila 18).
În conformitate cu art.11 alin.2 din ordonanţă, lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 zile de la primirea notificării, îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor.
În speţă, pârâta nu era titulara unui contract de închiriere la data promovării acţiunii şi nici ulterior, neîncheierea noului contract, pe care ea trebuia să ceară a fi încheiat, se datorează conduitei sale prin neîndeplinirea obligaţiilor înscrise în art.10 şi 11 din ordonanţă, reclamantul fiind acela care şi-a executat îndatoririle, prin trimiterea notificării în condiţiile pretinse de art.10 alin.1 din ordonanţă.
În consecinţă, hotărârea atacată este legală şi recursul în anulare urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1988 din 2 iulie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1942/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1940/2002. Civil → |
|---|
