CSJ. Decizia nr. 2030/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2030Dosar nr. 3421/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 107/2 februarie 2001 – secţiaa IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate acţiunile principale introduse de reclamantele J.E.A.M. şi J.L., înregistrată sub nr. 6333/30 iulie 1996 şi respectiv nr. 2868/19 martie 1988 la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local Sector 4 Bucureşti, S.C. „B. " S.A., C.M. şi S.I. precum şi cu intervenienţii-reclamanţi:D.D.G., B.M.; a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienţii reclamanţi: D.D.G. şi B.M.– dosar nr. 2868/1998împotrivareclamantelorJ.E.A. şi J.L., precum şi a pârâţilor: C.M., C. Ş.I. Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. „B." S.A.; a admis acţiunea anexă înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti sub nr. 4202/17 aprilie 1998 formulată de intervenienţii reclamanţi: D.D.G. şiB.M. şi pe cale de consecinţă: reclamantele şi pârâţii au fost obligaţi să lase reclamanţilor-intervenienţi în deplină proprietate şi paşnicăposesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 117,79 m2 şi construcţia amplasată pe acesta (parter şi un etaj) astfel cum a fost identificat de expertul ing. N.I.; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C.M. în contradictoriu cu intervenienţii-reclamanţi D.D.G. şi B.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu situat în Bucureşti compus din teren în suprafaţă de 116,79 m2 şiconstrucţia amplasată pe acesta a fost dobândit de autoarea reclamantelor: J.E.A.M. şi J.L., defuncta J.E.A., decedată la 15 februarie 1985, în baza contractului de schimb autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. 16621/4 iunie1929. Că imobilul respectiv a intrat în proprietatea autoarei intervenienţilor, defuncta A.G. – decedată la 7decembrie 1955 – în baza actului dotal nr. 1776/30 noiembrie l943.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că imobilul în litigiua fost din eroare naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950 pe numele fostei proprietare J.E., de vreme ce proprietara imobilului era A.G., persoană exceptată de la actul de naţionalizare. Că la data de 1 septembrie 1997 imobilul menţionat a fost vândut pârâtului-reclamant C.M. în baza art. 9, art. 14 din Legea nr. 112/1995, acesta fiind cumpărător de bună credinţă.
Prin Decizia nr. 208/A/25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-au admis apelurile declarate de apelanţii-pârâţi: Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C.M. şi C.S., împotriva sentinţei civile nr.107/2.02.2001 a Tribunalului Bucureşt, secţia a IV-a civilă,încontradictoriucuapelantelereclamante:J.E.A.M. şi J.L., intimaţii-pârâţi: Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti, S.C. A.V.L.„B." S.A., intimaţii-intervenienţi: D.D.G. şi B.M. şi pe cale de consecinţă: s-a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu şi cerereaconexă, formulate deD.D.G. şi B.M., ca nefondate; s-a admis cererea recurenţilor formulată de C.M. şi s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/1997 încheiat cu S.C. A.V.L. „B." S.A.; s-a respins apelul declarat de apelantele-reclamante J.E.A.M. şi J.L., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat; s-a luat act că D.D.G. a renunţat la apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe; s-aumenţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu situat în Bucureşti, a aparţinut defunctei J.E.A., decedată la 12 februarie 1985 în baza contractului de schimb autentificat sub nr. 16621/1929. Că, chiar dacă imobilul respectiv a fost transmis fiicei sale A.G. în baza actului dotal nr. 1776/1943, de vreme ce nu a fost transcris în registrul de transcripţiuni, el a rămas tot în proprietatea autoarei J.E.A. Imobilul a fost naţionalizat cu titlu, în baza Decretului nr. 92/1950.
S-a mai reţinut de aceiaşi instanţă că imobilul în litigiu a fost cumpărat de C.M. cu respectarea art. 9 şi art. 14din Legea nr. 112/1995, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/1997. Acesta a fost cumpărător de bună credinţă.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs reclamantele J.E.A.M. şi J.L., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, deoarece:
- în mod greşit s-a reţinut de instanţa de apel faptul că imobilul în litigiu a fost afectat exploatării şi pot fi aplicabileprevederile art. IIdin Decretul nr. 92/1950, de vreme ce închirierea imobilului s-a făcut urmare împrejurărilor din 1942 – situaţie de război – care a antrenat obligativitate.
unor încortiruiri, iar din 1947 au fost impuse închirierii obligatorii din partea organelor administrative ale puterii de tip sovietic.
- este greşită şi reţinerea de către instanţe a faptului că fostul chiriaş C.M. a fost cumpărător de bună credinţă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/1997, de vreme ce acest act s-a încheiat cu fraudarea legii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Formulând acţiunea în revendicare, reclamantele: J.E.A.M. şi J.L., a dedus judecăţii încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 116,79 m2 şi construcţia amplasată pe acesta (parter plus un etaj), solicitând restabilirea acestui drept încălcat prin aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950.
Imobilul în litigiu a fost dobândit de autoarea reclamantelor, defuncta J.E.A., decedată la 15 februarie 1985 – certificat de moştenitor nr.1307/12 septembrie 1985 f. 4 d = 2868/1998 – în baza contractului de schimb nr.16621/4 iunie 1929 – f.11 d = 2868/1998.
La data de 3.11.1943, imobilul menţionat mai sus, a intrat în proprietatea defunctei A.G.-A., decedată la 7 decembrie1995, în baza actului dotal nr. 1776/30 noiembrie 1943 – f.77 – 81d = 2868/1998.
Autoarea A.G.-A. a fost mama intervenienţilor: D.D.G. şi B.M. – certificat de moştenitor nr. 3/10 ianuarie 1996 f. 80 d =2868/1998.Aceştia fiind moştenitori legali ai autoarei.
De vreme ce, imobilul în litigiu a devenit proprietatea autoarei A.G.A. – în baza actului dotal -, din eroare imobilul a fost preluat de Statul Român, conform Decretului nr. 92/1950, pe numele autoarei J.E.A.
În speţă, dovedindu-se că imobilul în discuţie a aparţinut autoarei A.G.A. ce făcea parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres şi imperativ de la naţionalizare, se constată că în mod greşit instanţa de apel areţinut că dispoziţiile art. 1 ale Decretului nr. 92/1950 erau aplicabile acesteia, Carnet de muncă 7 – 26 d =4202/1998.
Prin urmare, reclamantele nefiind titularele dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, nu au calitatea procesuală activă şi implicit nici interes legitim pentru a solicita revendicarea imobilului respectiv.
Imobilul situat în Bucureşti, ce face obiectul litigiului – a făcut obiectul contractului de vânzare nr. 854/1997 – f. 52-53 d = 2868/1998.Părţile contractului respectiv fiind: S.C. A.V.L. „B." S.A. Bucureşti în calitate de vânzător şi C.M. în calitate de cumpărător.
Întocmirea actului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, în sensul că pârâtul – fost chiriaş – a optat pentru cumpărarea imobilului în litigiu după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii (29 octombrie 1996). Imobilul a fost vândut pârâtului la data de 29 august 1997, dată până la care reclamantele nu au solicitat restituirea în natură a imobilului, şi nici nu l-au notificat în vreun fel pe pârât.
Cum în cauză, imobilul în litigiu a fost cumpărat cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, cumpărătorul – C.M.– a fost de bună credinţă în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare din 21 august 1997.
Plecând de la necesitatea de protejare a siguranţei şi stabilităţiicircuitului civil, a încrederii publice în actele juridice de dobândire a proprietăţii încheiate în condiţii de eroare publică asupra calităţii deproprietar a înstrăinătorului, când nimic nu i se poate imputa subdobânditorului, victimă şi el al acelei erori, în practica judiciară şiîn doctrină a fost cunoscut principiul validităţii aparenţei în drept a cărui esenţă este exprimată prin adagiul „error communis facit jus".
Incidenţa mai sus enunţatului principiu, este însă subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea referitoare la calitatea de proprietar a vânzătorului – eroare care trebuie să fie comună sau unanimă şi, de asemenea invincibilă- şi a unei condiţii privind buna credinţă a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia.
În speţă, pârâtul C.M. aflându-se în condiţii de eroare publică cu privire la calitatea de proprietar a înstrăinătorului, în sensul că a crezut că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, a încheiat actul de vânzare-cumpărare la data de21 august 1997.
Având credinţa că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului litigios, în momentul facerii actului de vânzare-cumpărare, pârâtul a fost de bună credinţă.
Motivele de recurs, invocate de reclamante nu au fost încadrate în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.1-10 C. proc. civ., dar dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor în art. 304 pct. 9,10 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reţine că recursul declarat de reclamantele J.E.A.M. şi J.L., împotriva deciziei civile nr. 208/25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele J.E.A.M. şi J.L. împotriva deciziei nr. 208 A din 25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 202/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2017/2002. Civil → |
|---|
