CSJ. Decizia nr. 215/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 215.
Dosar nr.4243/2002
Şedinţa publică din26 mai2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr.298 A din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-a prezentat: intimatul reclamant D.C., reprezentat de mandatarul I.V.A., cu procură, lipsind recurentul pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Procedura completă.
Instanţa constată că pricina este în stare de judecată.
Mandatarul I.V.A., pentru intimatul reclamant D.C., solicită respingerea recursului pârâtului pentru motivele prezentate în întâmpinarea de la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 9 iunie 1999, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul D.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cerând să se constate dreptul său de proprietate asupraterenului în suprafaţă de 273 m.p. şi 73,34% din construcţia existentă pe acesta şi să se dispună a i se lăsa imobilul, precis determinat, în deplină proprietate şi paşnică posesie.A mai arătat că cealaltă parte din construcţie, respectiv 26,66% a fost vândută, în baza Legii nr.112/1995, către numitul B.G.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea pricinii, prin declinare de competenţă (sentinţa civilă nr.20.060 din 24 noiembrie 1999 aJudecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), prin sentinţa nr.12147 din 24 noiembrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea, cu motivarea.
- că reclamantul nu poate revendica numai o cotă parte din imobil ci pe acesta, în totalitate;
- că, în ce priveşte suprafaţa de teren revendicată, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 rezultă că s-a dobândit, de către chiriaşul cumpărător, şi o suprafaţă de 54,41 mp., situată sub construcţie;
- că reclamantul nu a dovedit faptul că V.P.este o altă persoană decât V.D.Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.120 A din 12 martie 2001, aadmis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis dosarul la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea fondului cauzei (pronunţarea asupra obiectului cererii astfel cum a fost precizat de reclamant; verificările impuse de prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 referitoare la corecta aplicare a Decretului nr.92/1950 –sub aspectul exceptării sau nu a autoarei reclamantului de la aplicarea acestei măsuri.
Dosarul cauzei, primit de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, a fost înregistrată la nr.3846/2001.
Această instanţă, prin sentinţa nr.1826 din 6 decembrie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată, cu motivarea că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute, pentru revendicare, de art.480 din C.civ. întrucât:
- reclamantul în calitate de moştenitor al numitei D.V., deţinătoarea imobilului în baza actului de donaţie încheiat la 25 martie 1945, avea obligaţia să depună la dosar şi titlul donatorului deoarece actul autentic nu poate constata uzucapiunea iar menţiunea privind stăpânirea exercitată de donator din anul 1938 nu este relevantă în dovedirea dreptului său de proprietate.
- reclamantul nu a dovedit faptul că autoarea sa exercita profesia de avocat la data naţionalizării, înscrisurile din dosar datînd dintr-o perioadă anterioară iardeclaraţia martorului audiat făcînd referire la anul 1951;
- nu a fost probată, cu un extras de pe registrul de stare civilă, diferenţa de nume între autoarea reclamantului şi persoana pe numele căreia a fost naţionalizat imobilul;
- raportul juridic dedus judecăţii este reglementat de o lege specială, respectiv Legea nr.10/2001 aplicabilă în speţă, lege care, prin normelesale derogatorii, blochează acţiunea în revendicareîntemeiată pe dreptul comun, neputîndu-se crea un regimdiscriminatoriu de soluţionare a aceleiaşi cereri, în mod diferit, în funcţie de calea procesuală aleasă.
Şi împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.298 A din 25 iunie 2002, a admis apelul reclamantului, aschimbat în tot sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată. A constatat că pârâtul deţine fără titlu imobilul situat în Bucureşti, strada Cobălcescu nr.19, sectorul 1, compus din teren în suprafaţă de 273 m.p. şi 73,34% din construcţia existentă pe acest teren. A dispus obligarea pârâtului să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul din litigiu compus din teren în suprafaţă de 273 mp. şi construcţie formată dincorpul A- parter, corpul B – parter şi etaj, mai puţin partea din imobil care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1767/112/1997 încheiat între S.C. "R." S.A. Bucureşti şi B.G., privind locuinţa situată la aceeaşi adresă compusă din cameră, hol, vestibul în corpul A,cameră, 2 bucătării, cotă 75%, baie, 33%, pivniţă corpB – în suprafaţă utilă de64,29 m.p.reprezentând 26,66%din imobil, 26,66% cotă din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi 54,41 m.p. teren sub construcţie.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 şi 9 din C.proc.civ., îndezvoltarea cărora, reproşează insntanţei:
- căşi-adepăşitatribuţiileputeriijudecătoreştiîntrucât aaprecia.
Decretul nr.92/1950 ca neconstituţional şi, ca o consecinţă, că titlul statului, emiscu încălcarea legii, nupoate fi considerat valabil;
- că, în mod greşit a apreciat că autoarea reclamantului se încadraîn art.II din Decretul nr.92/1950 întrucât, din actele depusela dosar, rezultă că nu s-a făcut dovada faptului că respectiva autoare, la data naţionalizării, exercita profesia de avocat, înscrisurile existente datînd dintr-o perioadă anterioară iar declaraţia martorului se referă la o perioadă ulterioară anului 1951; că simpla prezenţă a unei legitimaţii de avocat nu poate face dovada exercitării acesteiprofesii la momentul aplicării decretului de naţionalizare.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, reţinînd valabilitatea titlului statului.
Recursul nu este întemeiat.
Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia în România a repus în discuţie noţiunea de „bun preluat cu titlu", permiţînd judecătorilor să analizeze şi să aprecieze în fiecare speţă dacăpreluarea bunului s-a făcut cu un titlu valabil, în înţelesul art.6 din lege, prin raportare la cadrul legal existent la data fiecărei deposedări şi la respectarea legilor invocate de stat în perioada respectivă.
Constatând că imobilul din litigiu a fost naţionalizat în condiţiile în care, potrivit actelor din dosar, autoarea reclamantului, exercita profesia de avocată, deci era exceptată de la această măsură de prevederile art.II din Decretul nr.92/1950 şi că titlul statului nu este valabil, instanţa de apel a aplicatriguros în speţă prevederile art.6 din Legea nr.213/1998. Desigur, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa nu şi-a depăşit atribuţiileputeriijudecătoreşti – cum se susţine prin recurs – deoarece accesul liber la justiţie este reglementat de Constituţie, în art.21.
Cum în speţă nu există motive de ordine publică care să fie invocate, din oficiu, deinstanţă, în condiţiile alin.2 al art.306 din C.proc.civ., Curtea, reţinând că Decizia instanţei de apel este temeinicăşi legală, va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr.298 din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi26 mai 2003 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2153/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2149/2002. Civil → |
|---|
