ICCJ. Decizia nr. 2180/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2180
Dosar nr. 2868/2002
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 25 noiembrie 1996 reclamanţii G.D.V.B. şi G.M.R. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. T.A. S.A. pentru restituirea imobilului din Bucureşti, imobil demolat abuziv, fără decret de expropriere şi fără despăgubiri.
Acţiunea a fost întemeiată pe art. 480, art. 481 şi art. 998 C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 19 din 14 ianuarie 1998 a anulat acţiunea ca nelegal timbrată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 75 din 31 martie 1998 a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 622 din 3 septembrie 1998 a respins ca nefondată acţiunea constatând că terenul expropriat este în prezent afectat de detalii de sistematizare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 52 din 24 martie 1999 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Curtea Supremă de Justiţie prin sentinţa civilă nr. 3410 din 19 octombrie 1999 a admis recursul, a casat Decizia nr. 52/1998 precum şi sentinţa nr. 622/1998 şi a trimis cauza spre rejudecare tribunalului pentru împrejurarea că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii privind plata de despăgubiri reprezentate de valoarea actuală de circulaţie a terenului expropriat.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1376 din 19 decembrie 2000 rejudecând cauza a respins cererea de introducere în cauză a Municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâţilor iniţiali cu motivarea că aceşti pârâţi nu sunt debitorii obligaţiei de plată a sumei de bani reprezentată de valoarea de circulaţie a terenului expropriat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 655 din 19 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanţii au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 716 din 25 februarie 2003 Curtea Supremă de Justiţie a admis contestaţia în anulare a acestei decizii reţinând că deşi s-a respins recursul ca nefondat, motivarea deciziei de respingere s-a bazat şi pe soluţionarea unei excepţii, prescripţia acţiunii, fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor, şi că procedându-se în acest fel s-au încălcat art. 127 şi art. 129 C. proc. civ.
Ca urmare a fost anulată Decizia nr. 655/2002 şi s-a dispus rejudecarea apelului.
Părţile nu s-au mai prezentat la proces dar au solicitat judecarea în lipsă şi şi-au exprimat prin concluzii scrise în dosar punctul de vedere cu privire la excepţia de prescripţie a dreptului de a cere despăgubiri.
Acţiunea introductivă de instanţă în petiţia înregistrată la 25 martie 1996 pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ., fiind o acţiune în revendicare pentru recunoaşterea şi repararea integrală a pagubei, urmare a încălcării unui drept de proprietate care este inviolabil şi ocrotit de lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în considerentele deciziei nr. 75 din 31 martie 1998 confirmă obiectul acţiunii deduse judecăţii "retrocedarea imobilului".
În diferitele etape ale parcursului judiciar al acţiunii nu au existat dubii cu privire la obiectul acţiunii de revendicare.
Ca urmare acţiunea vizând recuperarea unui drept de proprietate, nu este supusă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, exceptare prevăzută în mod expres în art. 21 al acestui act normativ.
Cât priveşte capătul din acţiune pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei potrivit dispoziţiilor obligatorii ale Curţii Supreme de Justiţie din Decizia nr. 3410 din 19 octombrie 1999 referitor la pretenţiile reprezentând echivalentul bănesc al terenului preluat de stat, se constată că acesta a fost corect soluţionat de instanţa de fond care a respins cererea. Instanţele de control judiciar apel şi recurs într-o primă etapă au confirmat această soluţie.
Soluţia este corectă.
Debitorul obligaţiei de plată a sumelor reprezentând c/val. terenului expropriat este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, care a devenit proprietarul terenului expropriat.
Reclamanţii, fixând cadrul juridic procesual prin acţiunea de chemare în judecată, nu s-au îndreptat împotriva acestei persoane juridice ci împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi, respectiv, S.C. T.A. S.A.
Instanţa aşadar s-a pronunţat corect, in limite litis, respingând pretenţiile ridicate faţă de cei doi pârâţi care nu sunt supuşi la despăgubiri deduse din revendicarea unor bunuri trecute în proprietatea statului.
Pentru considerentele arătate se va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor împotriva deciziei nr. 198 A din 9 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G.M.R., G.D.V.B. împotriva deciziei nr. 198 A din 9 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2279/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2183/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
