CSJ. Decizia nr. 2226/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2226
Dosar nr. 964/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Prin acţiunea formulată la 22 iulie 1998 reclamanta S.C. R.A. S.A. (devenită ulterior S.C. K.R. S.A.) a solicitat anularea brevetului de invenţie nr. 111717 emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) în favoarea lui M.N.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că invenţia brevetată, intitulată „metodă de măsurare dimensională şi dispozitiv pentru aplicarea metodei" nu are caracterul de noutate prevăzut de reglementările care operează în materie şi nici nu poate fi efectiv utilizată în mod eficient pentru efectuarea unor măsurători.
Acţiunea formulată în contradictoriu atât cu paratul M.N., în calitatea sa de titular al brevetului, cât şi cu pârâtul O.S.I.M. a fost înregistrată pe rolul secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti cu numărul de dosar 2730 din 22 iulie 1998.
Prin sentinţa civilă nr. 1248 pronunţată la 1 noiembrie 1999 instanţa astfel sesizată a admis acţiunea şi a dispus anularea brevetului nr. 111717/1997, precum şi restituirea către reclamantă a sumei de 1.102.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi hotărâre reclamanta a fost dată în debit cu suma de 700.000 lei reprezentând o „diferenţă onorariu-expert".
La 6 iunie 2000 apelurile făcute împotriva acestei sentinţe de pârâţii M.N. şi O.S.I.M. au fost admise prin Decizia nr. 343/A pronunţată de secţia a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1293/2000.
Ulterior, prin Decizia nr. 2026 pronunţată la 10 aprilie 2001 în dosarul nr. 3119/2000, secţia civilă a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat în cauză de reclamanta S.C. K.R. S.A. şi a casat hotărârea pronunţată în apel cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Pronunţând această soluţie, instanţa de recurs a avut în vedere mai întâi împrejurarea că, potrivit înscrisurilor din dosarul cauzei, apelul făcut de pârâtul O.S.I.M. a fost formulat cu depăşirea termenului impus de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.
S-a evidenţiat, de asemenea, că, fără a-şi motiva dispoziţia, instanţa de apel a respins o excepţie prin care reclamanta invocase tocmai caracterul tardiv al respectivului apel, încălcând astfel dispoziţiile legale imperative care operează în materie.
În acelaşi timp s-a reţinut de către instanţa de recurs că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege „pentru existenţa unei invenţii brevetabile", subliniindu-se că „problema de fond este de apreciere a caracterului de noutate al invenţiei".
În aceeaşi ordine de idei s-a conchis că este lipsită de temei înlăturarea de către instanţa de apel a concluziilor unei prime expertize tehnice efectuate în cauză şi că o astfel de măsură putea fi eventual avută în vedere numai în condiţiile în care s-ar fi efectuat o nouă expertiză.
În legătură cu această ultimă observaţie instanţa de recurs a evocat şi împrejurarea că o asemenea suplimentare a probelor fusese solicitată de pârâţi, fiind însă respinsă nejustificat de către instanţa de apel.
Ca urmare a casării cu trimitere cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu numărul de dosar 3574/2001, iar prin Decizia nr. 529/A din 27 noiembrie 2001 instanţa astfel învestită a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul M.N.
În motivarea acestei decizii, s-a reţinut în esenţă că, potrivit raportului de expertiză tehnică - întocmit în cauză anterior casării - în speţă nu sunt întrunite condiţiile de brevetare prevăzute de reglementările aplicabile în materie, fiind înlăturate ca nejustificate obiecţiunile de ordin formal şi de ordin tehnic invocate de pârâţi cu privire la această probă.
Aceste concluzii au fost argumentate menţionându-se şi împrejurarea că nici M.N. şi nici O.S.I.M. nu au fost de acord cu efectuarea unei noi expertize.
La 5 februarie 2002 pârâtul M.N. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 964/2002.
Printr-o primă critică invocată în susţinerea recursului s-a afirmat că atât instanţa de fond cât şi cea de apel s-au pronunţat cu „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" întrucât asigurarea protecţiei proprietăţii industriale constituie o prerogativă pe care pârâta O.S.I.M. o exercită ca „organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu autoritate unică pe teritoriul României".
De asemenea, recurentul a susţinut că respectivele hotărâri au fost date cu „interpretarea greşită a actului juridic şi schimbarea naturii acestuia" deoarece instanţele au reţinut că obiectul judecăţii l-ar fi constituit invenţia, cererea de brevet sau brevetul de invenţie.
În acest sens s-a afirmat că potrivit art. 55-57 din Legea nr. 64/1991 o eventuală contestaţie putea avea ca obiect hotărârea O.S.I.M. care, eventual, ar fi putut să fie revocată „pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7-11 din lege".
O altă critică menţionată în motivarea recursului a fost aceea referitoare la aplicarea greşită a legii de către instanţele de judecată, fiind enumerate în acest sens prevederile art. 7, art. 13, art. 29 alin. (2), art. 34 şi art. 42 din Legea nr. 64/1991 precum şi unele dispoziţii corespunzătoare lor cuprinse în Regulamentul de aplicare a respectivei legi.
Ca temei de drept al recursului pârâtul M.N. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă S.C. K.R. S.A. a solicitat respingerea recursului.
Pe de altă parte intimatul-pârât O.S.I.M. a cerut ca recursul să fie admis, depunând şi concluzii scrise în susţinerea acestei solicitări.
Recursul este nefondat.
Curtea reţine în acest sens că în urma parcurgerii unui prim ciclu procesual urmată de casarea cu trimitere, în cauză îşi găsesc deplină aplicare prevederile art. 315 C. proc. civ.
Se reţine, de asemenea, că instanţa de trimitere s-a conformat întru-totul dispoziţiilor acestui text de lege în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate cu ocazia judecării primului recurs, inclusiv acelea care, într-un mod sau altul, determină cadrul procesual.
Aşadar, punerea în discuţie a admisibilităţii acţiunii ori a competenţei materiale a instanţelor de judecată de a soluţiona litigiul este, într-un asemenea context, lipsită de suport, cu atât mai mult cu cât o astfel de critică vine în contradicţie vădită cu dispoziţiile lipsite de echivoc ale art. 42 din Legea nr. 64/1991.
O concluzie similară se impune şi în ceea ce priveşte aserţiunile recurentului referitoare la presupuse greşeli ale instanţelor în stabilirea naturii sau în interpretarea unor acte juridice, chestiuni care au fost şi ele tranşate cu ocazia soluţionării primului recurs.
De altfel, raportul de expertiză tehnică depus în dosarul de fond atestă că singurul element de ambiguitate evidenţiat pe parcursul judecării cauzei este imputabil, mai cu seamă, recurentului care - beneficiind de o nejustificată îngăduinţă din partea pârâtului O.S.I.M. - a utilizat succesiv nu mai puţin de trei denumiri diferite pentru a defini obiectul presupusei sale invenţii.
Cea de-a treia critică majoră adusă de recurent deciziei atacate nu poate fi nici ea primită, în primul rând pe considerentul că presupusele încălcări ale unor dispoziţii legale nu au fost confirmate cu ocazia judecării primului recurs, astfel încât şi în acest caz operează prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
O semnificaţie aparte o are în speţă faptul că în faţa instanţei de trimitere pârâţii s-au opus efectuării unei noi expertize tehnice.
Necesitatea unei asemenea probe - privită ca o modalitate de combatere veridică a concluziilor primei expertize - a fost în mod expres evidenţiată în Decizia de casare, în cuprinsul căreia s-a subliniat că în raport cu concluziile primei expertize invenţia nu putea fi considerată brevetabilă.
Prin urmare, şi din acest punct de vedere soluţia de respingere a apelului este conformă art. 315 alin. (1) C. proc. civ., răspunzând în egală măsură şi cerinţelor art. 1169 C. civ. şi art. 129 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ. potrivit cărora pârâţii aveau la rândul lor îndatorirea de a face în mod concludent dovada apărărilor lor prin mijloace de probă susceptibile să infirme concluziile expertizei menţionate.
Reţinând, deci, că în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ. Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de pârâtul M.N. împotriva deciziei civile nr. 529/A pronunţată la 27 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2191/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2225/2002. Civil → |
|---|
