CSJ. Decizia nr. 2605/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUSPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2605Dosar nr.5012/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III –a Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General reprezentat de consilier juridic O.O., intimatul-reclamant P.P.N.V., prin avocat I.S., lipsind intimata-pârâtăS.C. „T.A." S.A.
Procedura completă.
Nemafiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a Civilă şi sentinţa civilă nr.53 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti şi pe fond respingerea acţiunii, în temeiul art.314 din C.proc.civ.
Avocat I.S. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ..
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.53/17.01.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamantul P.P.N.V., în contradictoriu cu pârâţii: Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. „T.A." S.A. şi Municipiul Bucureşti, şi pe cale de consecinţă pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantului deplina proprietate şi posesie a imobilului situat în Bucureşti str.Culmea Veche nr.1, et.I, ap.2, sector 3.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr.339/20.09.2002 – secţia a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, împotriva sentinţei civile nr.53/17.01.2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâta S.C. „T.A." S.A., reclamantul P.P.N.V..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de Apel a reţinut că imobilul în litigiu, alcătuit din ap. nr.2 situat la etaj compus din 4 camere şi dependinţe, la subsol, podul şi o cameră depozit lângă pod, şi terenul în suprafaţă de 312,50 mp. din suprafaţa totală de 625 mp. situat în Bucureşti, str.Culmea Veche nr.1, et.I, sector 3, a aparţinut autoarei T.P., mama reclamantei. Că imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974, care contravenea Constituţiei României din 1965 şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, la care România era parte.
S-a mai reţinut că prin Decizia administrativă emisă de Primăria Municipiului Bucureşti nu s-a făcut decât să se constate că prin plecarea ilegală din ţară a reclamantului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza dispoziţiilor Decretului nr.223/1974. În atare situaţie, actul administrativ este constitutiv de drepturi.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs pârâtulMunicipiul Bucureşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art.304 pct.4,9 C.proc.civ., deoarece:
- instanţele au apreciat în mod greşit că Decretul nr.223/1974 în baza căruia Statul Român a preluat imobilul în litigiu ca fiind neconstituţional. Acest lucru aparţine numai Curţii Constituţionale;
- imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, deci cu titlu. Decizia administrativă emisă de Primăria Bucureşti nu a făcut decât să constate că prin plecarea ilegală din ţară a reclamantului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza actului normativ mai sus menţionat. În atare situaţie comunicarea sau necomunicarea actului administrativ fostului proprietar nu mai prezintă relevanţă.
Recursul nu este fondat.
Formulând acţiunea în revendicare, reclamantul P.P.N.V. a dedus judecăţii încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului alcătuit din apartamentul nr.2 situat la etaj, compus din patru camere şi dependinţe precum şi terenul aferent în suprafaţă de 312,50 mp., situat în Bucureşti, str.Culmea Veche nr.1, etaj 1, sector 3, solicitând restabilirea acestui drept prin aplicarea greşită a dispoziţiilor Decretului nr.223/1974.
Imobilul în litigiu a aparţinut autoarei T.P. – mama reclamantului – decedată la 18.06.1969, certificate de moştenitori f. 5-6 din d = 1198/1999 al Judecătoriei sector 3, anexat la dosarul cauzei.
Reclamantul a susţinut în mod constant că Decizia nr.538/28.03.1983 – f.28 d =1198/1998 – emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti nu putea produce efecte juridice întrucât Decretul nr.223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri, în baza căruia a fost emisă, contravine Constituţiei din 1965, dispoziţiilor art.480-481 C.civ., precum şi tratatelor internaţionale la care România a aderat, punct de vedere însuşit în mod judicios de instanţe.
În adevăr, conform art.1 din Decretul nr.223/1974 construcţiile puteau fi deţinute în proprietate de către persoane fizice numai dacă aveau domiciliul în ţară, iar potrivit art.2 alin.2 din acelaşi act normativ construcţiile aparţinând persoanelor care au plectat fraudulos din ţară sau care, fiind plecate în străinătate nu s-auînapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoiere în ţară, treceau fără plată în patrimoniul statului.
Aceste dispoziţii legale contraveneau prevederilor art.36 din Constituţia din 1965 potrivit cărora dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, putând constitui obiect al acestui drept, printre altele, casa de locuit, cum şi art.481 C.civ. care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi printr-o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
La data la care imobilul revendicat în prezenta cauză a fost trecut în proprietatea statului, Româniaratificase, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, care, în art.17 alin.1 şi 2 prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât şi în asociere cu alţii şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului prin Decretul nr.223/1974 s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale sus-menţionate, conferind caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil.
Instanţele au constatat în mod corect că Decizia de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu este lipsită de efecte juridice, de vreme ce Decretul nr.223/1974 era contrar Constituţiei în vigoare la data adoptării lui, a prevederilor C.civ. în materie de proprietate şi respectivtratatelor internaţionale la care România a aderat. Fiind vorba de o încălcare a ordinii constituţionale apare cu evidenţă că şi actele subsecvente emise în baza actului normativ mai sus enunţat, cum este şi cazul deciziei administrative sunt fără valoare juridică.
De altfel, instanţele au apreciat că prin Decizia menţionată nu s-a făcut decât să se constate că prin plecarea ilegalădin ţară a reclamantului – 1983 – imobilul în litigu a trecut în proprietatea statului în baza dispoziţiilor Decretului nr.223/1974. Deci actul administrativ are caracter constitutiv de drepturi.
În consecinţă, în cauză neexistînd nici unul din motivele de casare prevăzute de art.304 C.proc.civ., în limita criticilor formulate, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, împotriva deciziei civile nr.339/20.09.2002 a Curţii de Apel Bucureşti, va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2606/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2603/2002. Civil → |
|---|
