CSJ. Decizia nr. 2609/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2609DOSAR NR 5209/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 200.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P.Constanţa, Consiliul Local Constanţa (Municipiul Constanţa, prin Primar), R.A."Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa împotriva deciziei nr.112 C din9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimaţii-reclamanţi H.D.Ş., L.E.F., personal, lipsind toţi recurenţii-pârâţi.
Procedura completă.
Curtea constată că recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P.Constanţa, a solicitat judecarea recursului în lipsă, conform art.242 alin.ultim din C.proc.civ.şi acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Intimaţii-reclamanţi H.D.Ş. şi L.E.F., având pe rând cuvântul, solicită respingerea tuturor recursurilor ca nefondate, conformart.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.131/01.03.2000 a Tribunalului Constanţa, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii P.I., H.D.Ş., L.E.F., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S.Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi R.A.E.D.P.P.Constanţa şi pe cale de consecinţă, pârâţii au fost obligaţi să lase reclamanţilor deplina proprietate şi posesie cu privire la imobilul situat în Constanţa, str.Arhiepiscopiei nr.22 (fostă Gr.Cantacuzino, Muzeelor şi E.P.), colţ cu str.Titulescu nr.19, compus din 1035 mp teren şi construcţie P + 1 cu dimensiunile şi vecinătăţile identificate pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing.M.E..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu compus din construcţie P + 1 şi teren aferent în suprafaţă de 1035 mp situat în Constanţa, str.Arhiepiscopiei nr.22 colţ cu str.N.Titulescu nr.19 a aparţinut autorului reclamanţilor, L.H.F., astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare autentice nr.1977/1906, nr.815/1909, nr.1146/1911 şi autorizaţiei de construcţie din 19.05.1909. Că reclamanţii se legitimează sub aspectul calităţii prin certificatul de moştenitor nr.3581/1992 în calitate de succesori ai autorului H.F., decedat la data de 17.12.1958.
S-a mai reţinut că, imobilul în litigiu a fost pus la dispoziţia armatei sovietice prin Ordinul de rechiziţie nr.758/1946, iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.712/1966. La data de 20.04.1952 autorului L.H.F. i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean.
De asemenea, s-a reţinut că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului în mod abuziv, sens în care nu sunt incidente prevederile Legii 112/1995 în vederea soluţionării cauzei, iar reclamanţii au la dispoziţie calea dreptului comun reglementată de art.480-481 C.civ., în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr.112/C/9 octombrie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, R.A.E.D.P.P.Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu menţionat în petitul acţiunii în revendicare a aparţinut autorului L.H.F.decedat la data de 17.12.1958, pe urma căruia au rămas ca succesori legali, reclamanţii. Că imobilul în litigiu a fost pus la dispoziţia armatei sovietice, cu începere de la 01.05.1946 şi până la 15.08.1947, prin Ordinul de rechiziţie nr.758/2779/19.02.1946. Ulterior, respectiv la 20.04.1952 autorul şi soţia lui au avut domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz.
De asemenea s-a reţinut că imobilul în litigiu a intrat în posesia Statului Român în baza Decretului nr.712/02.09.1966, deci fără titlu valabil,deoarece acest act normativ contravenea Constituţiei României din acea perioadă, Tratatelor internaţionale la care România era parte, dispoziţiilor C.civ. – art.480-481 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs: Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P.Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi R.A."Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa.
Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P.Constanţa critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece:
- Ministerul Finanţelor Publice reprezintă interesele statului în justiţie în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes naţional. Or în cauză bunurile revendicate fac parte din domeniul unităţilor administrativ-teritoriale. În atare situaţie Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, o astfel de calitate o au unităţile administrativ-teritoriale care le deţin în patrimoniu.
R.A."Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece:
- Imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv Decretul nr.712/1966 şi Decretul nr.218/1960. Conform acestor acte normative, acţiunea în restituirea imobilului în natură sau prin echivalent se prescrie în termen de 2 ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesie. Reclamanţii nu au făcut dovada că s-au adresat instanţelor judecătoreşti în termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de lege.
Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art.304 pct.9 C.proc.civ. – deoarece:
- În mod greşit, instanţa de apel a considerat că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului fără titlu, ignorând valabilitatea Decretelor nr.218/1960 şi nr.712/1966 care constituie titluri valabile de preluarea imobilului în litigiu de către Statul Român.
- Instanţa de apel trebuia să verifice dacă reclamanţii s-au adresat instanţelor judecătoreşti în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966, în vederea restituirii imobilului revendicat în natură sau echivalent.
Cu privire la recursurile promovate de: Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi R.A."Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa se reţin următoarele:
Cum motivele de recurs ale celor trei instituţii sunt asemănătoare, ele vor fi analizate împreună.
Reclamanţii H.C.şi L.E.F.au investit instanţele judecătoreşti cu o acţiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art.480 C.civ., prin care au solicitat restabilirea dreptului de proprietate cu privire la imobilul compus din construcţie P + 1 şi terenul aferent în suprafaţă de 1035 mp, situat în municipiul Constanţa, str.Arhiepiscopiei nr.22 (fostă Gr.Cantacuzino, Muzeelor şi E.P.) colţ cu strada Titulescu nr.19 (fostă Lazăr Catargiu).
Reclamanţii au făcut dovada că imobilul în litigiu a aparţinut autorului reclamanţilor, L.H.F. – decedat la 17.12.1958, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare nr.1977/1906, 815/1909, 1146/1911 şi autorizaţia de construcţie din 19.05.1909 fila 8, filele 36-40 din dosarul nr.10436/1996 al Judecătoriei Medgidia, anexat la dosarul cauzei.
De asemenea, reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de succesori legali ai autorului L.H.F., certificat de moştenitor nr.3581/15.09.1992 fila 5 dosar 10436/1996.
Prin ordinul de rechiziţie nr.758/09.02.1947 – fila 9 dosar 10436/1996, imobilul în litigiu a fost pus la dispoziţia armatei sovietice, iar prin Decizia nr.233/1952 autorului L.H.F. i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean – adresă nr.61038/06.12.1991 – dosar 10436/1996.
Ulterior, imobilul revendicat a trecut în posesia statului în baza Decretului nr.712/1966, prin care s-a stabilit că, se încadrează în prevederile art.III din Decretul nr.218/1960 şi se află în posesia unei organizaţii socialiste, de la data intrării în posesia statului.
Analizând actele pe baza cărora Statul Român a preluat imobilul în litigiu, urmează a se constata că art.III din Decretul nr.218/1960 prevede că „dreptul la orice acţiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului în posesia statului, în aceea a unei organizaţii obşteşti – fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesie".
Acest decret statuează asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariţia sa, deci retroactivează.
Se consfinţeşte, de asemenea, practic împiedicarea accesului la justiţie a celui deposedat, punând pe posesor (statul) la adăpostul oricărei acţiuni, având ca obiect restituirea în natură sau echivalent a bunului intrat fără titlu, deci prin abuz, în posesia sa, înainte de 01.07.1960.
În orice caz – chiar şi în aceste condiţii – nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art.645 C.civ., pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu şi în mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art.1846-1847 C.civ..
Cel de-al doilea decret, respectiv nr.712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr.218/1960 şi, încălcând şi mai flagrant principiile de drept şi prevederile constituţionale, consfinţeşte abuzul început prin Decretul nr.218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce se încadrează în prevederile art.III din decretul mai înainte menţionat, aflate în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în posesia statului.
Prinurmare, ambele decrete contravin Constituţiei României din 1952 şi respectiv Constituţiei din 1965, legi organice şi Tratatelor internaţionale la care România este parte, astfel că cele două decrete nu conferă titlu Statului, având în vedere şi prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.
Având în vedere supremaţia Constituţiei faţă de celelalte legi, cele două decrete contravin art.12 din Constituţia din 1952 care cuprinde norme de protecţia generală a proprietăţii private şi respectiv art.12 şi 36 din Constituţia din 1965, precum şi art.481 C.civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Aşadar, instanţele au constatat legal şi temeinic, având în vedere prevederile art.480-481 C.civ. ce constituie temeiul de drept al acţiunii, că reclamanţii au titlu valabil de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, iar statul care a devenit posesor prin decretele mai sus menţinute, nu are titlul de proprietate.
Cum reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat, acţiunea în revendicare formulată în cauză este imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că poate fi introdusă oricând şi nu în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966 aşa cum susţin recurenţii.
Faţă de aceste considerente susţinerea recurenţilor că reclamanţii au posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.112/1995 este neîntemeiată pentru că această procedură poate fi urmată în cazul în care imobilul a intrat cu titlu în proprietatea statului, ceea ce în speţă nu este cazul.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor – D.G.F.P.Constanţa, se reţin următoarele:
Potrivit art.6 alin.2 şi 12 pct.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile referitoare la bunurile preluate de Statul Român fără titlu valabil – abuziv – ele pot fi revendicate pe calea dreptului comun - art.480-481 C.civ., iar statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Faţă de actul normativ mai sus menţionată, se constată că în speţă statul prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Aşadar, faţă de cele reţinute Curtea constată că recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P.Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, precum şi R.A."Exploatarea Domeniului Public şi Privat" Constanţa împotriva deciziei civile nr.112/09.10.2002 a Curţii de Apel Constanţa sunt nefondate şi în conformitate cu art.312 alin.1 C.proc.civilă se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi R.A."Exploatarea Domeniului Public şi Privat"Constanţa împotriva deciziei 112 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2611/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2607/2002. Civil → |
|---|
