CSJ. Decizia nr. 2607/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2607
Dosar nr.5033/2002
Sedinţa publică de la 17iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Primăria MunaicipiuluiBucureşti, reprezentată legal de Primarul General impotriva deciziei nr.307 Adin 23 iunie 2002a Curţii de Apel Bucureşti–Secţia a IV – a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată legal de Primarul General, prin consilier juridic O.O., intimaţii-pârâţi E.A., E.L., ambii reprezentaţi de avocat C.E., lipsind intimata-reclamantă F.C.şi intimata-chemată în garanţie S.C."H.N." SA.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Consilier juridic O.O. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei 307 A/27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV – a Civilă şi pe fond respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 23 martie 1998, reclamanta F.C.a chemat în judecată pârâţii E.A., E.L., Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C."H.N." SA pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.335/20942 din 30 septembrie 1996.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că apartamentul 2 de la parterul imobilului situat în Bucureşti, Bulevardul Aviatorilor nr. 68, sectorul 1, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului fiind readus în proprietatea sa, conform sentinţei civile 1827 din 23 februarie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1, în care pârâtele cu care se judecă în contradictoriu reclamanta au vândut apartamentul chiriaşilor, cu eludarea dispoziţiilor Legii 112/1995 privind interdicţia de înstrăinare.
La cererea de chemare în judecată pârâţii au formulat cerere reconvenţională solicitând să se constate calitatea acestora de cumpărători de bună credinţă, iar în subsidiar în condiţiile în care s-ar admite acţiunea,pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C."H.N." SA să fie obligate – în solidar – la restituirea preţului plătit pentru imobil, la valoarea de circulaţie a acestuia şi să se constate că, urmare anulării contractului de vânzare-cumpărare, pârâţii îşi menţin calitatea de chiriaşi principali, contractul de închiriere al acestora fiind prelungit de plin drept.
Ulterior această cerere a fost precizată şi calificată ca o cerere de chemare în garanţie solicitându-se restituirea preţului vânzării conform ratei inflaţiei, cerere întemeiată în drept pe prevederile art. 1344 C.civ.referitoare la răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului.
Pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a formulat la rându-i cerere de chemare în garanţie a S.C.„H.N." SA solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor reprezentând suma cu care Primăria Municipiului Bucureşti ar cădea în pretenţii.
Urmare declinării în favoarea tribunalului, prin sentinţa civilă 1853/17 decembrie 1999 a Secţiei a IV – a Civilă s-a respins acţiunea principală, s-a admis cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi şi s-a constatat că aceştia sunt cumpărătoride bună-credinţă ai apartamentului 2 din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 68, parter, sector 1, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie a pârâţilor formulată de Primăria Municipiului Bucureşti, împotriva S.C. „H.N." SA.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III – a Civilă, prin Decizia 176 din 3 aprilie 2000 a admis apelurile formulate de reclamantă şi pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1996, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin S.C."H.N." SA şi E.A. şi L., respingând excepţia lipsei de calitate procesuală a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate că pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C."H.N." SA au fost de rea-credinţă laîncheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute, deoarece acestea cunoşteau situaţia juridică a imobilului, care a fost restituit proprietarului reclamant şi cum acestea au fost părţi în dosarul de revendicare au avut ştiinţă că procedează la înstrăinarea imobilului, la încălcarea şi nesocotirea dreptului de proprietate al reclamantei, care şi-a redobândit imobilul ca efect al admitereii acţiunii în revendicare.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă 5105 din 7 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de pârâţii E.A. şi E.L., casând-onumai în partea privind omisiunea de pronunţare asupra cererii reconvenţionale şi a cererilor de chemare în garanţie, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Cauza – în rejudecare în apel – în limitele casării a fost trimisă Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 313 teza fiind şi art. 315 alin. (1) din C.proc.civ. pentru ca instanţa (în rejudecare), să se pronunţe şi cu privire laomisiunea soluţionării cererii reconvenţionale şi cererilor de chemare în garanţie.
Pentru a dispune astfel, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Civilă a reţinut în considerentele deciziei 5105/7 noiembrie 2001, în esenţă, că acţiunea în revendicare a fost introdusă la 26 ianuarie 1995, iar conform menţiunilor efectuate de grefa judecătoriei pe hotărârea, respectiv sentinţa civilă nr. 1827/23 februarie 1995), aceasta a dobândit caracter definitiv prin perimarea apelului – Decizia civilă 2598/23 decembrie 1996 a Tribunalului Municipiului Bucureşti – Secţia a IV – a Civilă.
Lămurind cadrul procesual sub aspectul controlului exercitat în calea de atac a recursului, referitor la raportul juridic dedus judecăţii, la cererile reconvenţionale şi cererile de chemare în garanţie grefate pe acesta cu petitul, astfel cum a fost precizat al cererii introductive de instanţă, în care reclamanta F.C.a solicitat nulitatea absolută a contractului; instanţa a apreciat în raport de materialul probator administrat în cauză, că vânzătoarea S.C."H.N." SA şi recurenţii-cumpărători E.A. şi E.L. au încălcat cu intenţie dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
Ca atare, în condiţiile în care foştii chiriaşi, mai sus-menţionaţi nu locuiau în imobilul litigios, ci în str. Jean Monnet nr. 1, unde au cumpărat un alt imobil pe numele unei nepoate au formulat la 19 ianuarie 1996 o cerere la S.C."H.N." SA de cumpărare a imobilului în litigiu, la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi cu mult înaintea expirării termenului de 6 luni în care foştii proprietari puteau depune cereri pentru restituirea în natură a imobilelor naţionalizate sau pentru acordarea de despăgubiri.
S-a arătat în Decizia menţionată că între vânzător Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin S.C."H.N." SA şi soţii E.A. şi E.L. în calitate de cumpărători a existat o intenţie frauduloasă rezultată din încălcarea de comun acord a prevederilor art. 11 din Protocolului potrivit cu care contractelor de vîânzare-cumpărare întocmite de prestator (S.C."H.N." SA nu vor fi eliberate foştilor chiriaşi decât cu acordul prealabil al Comisiei Municipiale de aplicare a Legii 112/1995 până la rezolvarea integrală a dosarelor de restituire în natură, din graba cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Pârâtele Primăriei Municipiului Bucureşti şi S.C."H.N." SA au fost părţi în dosarul nr. 1510/1995 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cauză având ca obiect acţiunea în revendicare a imobilului pentru care ulterior s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1995 formulată de aceeaşireclamantă F.C.în contradictoriu cu pârâtele,aşa încât, acestea cunoşteau împrejurarea că reclamanta şi-a redobândit imobilul trecut abuziv în proprietatea Statului, prin admiterea acţiunii în revendicare.
Este indubitabil că vânzătoarea şi cumpărătorii au purces, la întocmirea formalităţilor pentru imobilul de mai sus, fiind în perfectă cunoştinţă de cauză cu prilejul perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
În această ordine de idei este evidentă conduita culpabilă a părţilor perfectante ale contractului de vânzare-cumpărare când în realitate, au ştiut că dobânditorii imobilului sunt de fapt, doar beneficiarii unui contract de închiriere, iar nu stăruinţă şi cu complicitatea vânzătorului au reuşit să schimbe culpabil şi în frauda legii natura juridică a acestui contract de închiriere într-un contract de vânzare-cumpărare.
Reţinând cele de mai sus, Curtea Supremă de Justiţie a considerat legalăşi temeinică soluţia instanţei de apel care a schimbat soluţia primei instanţe a fondului (Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia a IV – a Civilă) de respingere a acţiunii şi admiţând apelurile Primăriei Municipiului Bucureşti şi ale reclamantei F.C.a schimbat, sentinţa fondului în sensul că a admis acţiunea şi a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecinţă, cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. cauza a fost trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă în vederea pronunţării asupra cererilor – reconvenţională prin care au solicitat menţinerea calităţii de chiriaşi principali a pârâţilor-reclamanţi E.A. şi E.L. şi cererilor de garanţie şi a efectelor contractului de închiriere (fila 36 dosar 5455/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), cererea de chemare în garanţie a aceloraşi pârâţi cu privire la Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C."H.N." SA (fila l78 dosar) precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de Primăria Municipiului Bucureşti împotriva S.C."H.N."SA (fila 78 dosar).
În limitele fixate, în rejudecare, prin Decizia 307 A din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III – a Bucureşti,ca instanţă de trimitere, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii E.A. şi E.L., a constatat menţinerea calităţii pârâţilor de chiriaşi ai apartamentului în cauză, cu toate efectele de plin drept.
A admis cererea de chemare în garanţie a pârâţilor persoane fizice şi obligă pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C."H.N." SA, în solidar la restituirea către pârâţii E.A. şi E.L. a preţului vânzării apartamentului pentru care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 noiembrie 1996, indexat conform ratei inflaţiei la data executării. Aceeaşi instanţă a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti împotriva pârâtei S.C."H.N." SA. Această soluţie a fost pronunţată în dosarul nr. 1704/2002.
Instanţa de apel în rejudecare şi-a motivat soluţia în sensul în care, urmare a admiterii acţiunii în revendicare promovată de reclamantă şi constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare devin incidente dispoziţiile C.civ. ce reglementează răspunderea pentru evicţiune.
În consecinţă, în interpretarea edicitată de prevederile art. 1337 şi art. 1340 C. civ., „vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde pentru cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, sau de sarcinile… iar „stipulaţia prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut la facerea vânzării, pericolul evicţiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie".
Decizia pronunţată vine să compenseze şi raţiuni întemeiate pe restabilirea edităţii, contracarând efectele unei îmbogăţiri fără justă cauză, în condiţiile în care contractul a fost încheiat cu rea-credinţă a părţilor.
Drept consecinţă a relei-credinţe pe deplin dovedită în cauza dedusă judecăţii, vânzătorul este obligat să răspundă pentru evicţiunealături de S.C."H.N." SA, acesta din urmă în calitate de mandatar al vânzătorului. În lumina aprecierilor expuse instanţa a făcut aplicarea efectelor solidarităţii pasive a obligaţiilor între debitori. Graţie obligaţiei solidare pasive, creditorul este îndreptăţit a cere oricărui debitor executarea integrală a prestaţiei ce formează obiectul obligaţiei, conform art. 1039 C.civ., potrivit cu care„obligaţia este solidară din parte debitorilor, când toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate şi că plata făcută de unul din debitori liberează şi pe ceilalţi către creditor".
S-a mai arătat că prin cererea reconvenţională pârâţii-reclamanţi tind să redobândească calitatea de debitori, în beneficiul Legii 114/1996 şi OUG 40/1996.
Cererea de chemare în garanţie a fost admisă în contradictoriu cu pârâta S.C."H.N." SA şi motivată de existenţa răspunderii pentru evicţiune faţă de cumpărătorii-pârâţi – reţinându-se culpa S.C."H.N."SA care a eliberat pârâţilor E.A. şi Lazarina contractul de vânzare-cumpărare şi a încasat preţul, fără a solicita, în prealabil, avizul Primăriei Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 112/1995, fără însă a înlătura total răspunderea însăşi a vânzătorului pentru evicţiune, în temeiul art. 1337 şi 1340 din C.civ.
Apărarea Primăriei Municipiului Bucureşti în sensul exonerării de răspundere faţă de pârâţii-cumpărători nu subzistă unei analize pertinente.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General criticând Decizia instanţei de apel cu p rivire la admiterea cererii de chemare în garanţie a acestuia, arătând că preţul plătit de către cumpărătorii (pârâţii-reclamanţi) E.A. şi E.L.) pentru imobilul situat în Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 68, parter, apartament 2, sectorul 1 în baza Legii 112/1995 (contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1996 a intrat în contul Ministerului Finanţelor Publice, acesta fiind plătit în ralitate unei alte persoane juridice, chiar dacă Primăria Municipiului Bucureşti a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare mai sus indicat.
În considerarea criticii expuse Primăria Municipiului Bucureşti învederează că obligaţia de restituire a preţului vânzării imobilului revine Ministerului Finanţelor Publice.
În consecinţă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate iar pe fond respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept recursul a fost circumscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.
Prin prisma motivelor invocate, recursul promovat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti se vădeşte a fi nefundat pentru următoarele considerente:
În mod legal şi corect au fost soluţionate de către instanţa de apel – cu prilejul rejudecării cauzei în limitele casării, cererile de chemare în garanţie a pârâţilor şi cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi E.A. şi E.L.
Cum recursul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată legal de Primarul General vizează doar cererile de chemare în garanţie, în argumentele ce urmează vor fi analizate doar acestea.
Aşadar, prima critică referitoare la obligarea în solidar a Primăriei Municipiului Bucureştişi S.C."H.N."SA la restituirea preţului vânzării urmează a fi înlăturată ca nefondată pentru considerentele pe larg expuse în Decizia 307 A/27 iunie 2002, care au detaliat şi analizat fidel condiţiile răspunderii vânzătorului pentru evicţiune (art. 137 C.civ.) şi modalitatea restituirii răspunderii solidare pasive a debitorilor în ipoteza obligaţiei solidare pasive.
Instanţa a examinat corect raportul juridic ce evidenţiază culpa vânzătorilor Primăria Municipiului Bucureşti (prin S.C."H.N." SA) în încheierea contractului de vânzare-cumpărare a căreiconstatare a nulităţii absolute s-a solicitat, în condiţiile în care au fost eludate dispoz iţiile Legii 12/1995.
Obligaţia de restituire a preţului reglementată de art.1340 din C.civ. ce incumbă vânzătorului a fost grevată de un raport juridic corect analizat într-o motivare ce urmează a fi păstrată, cu precizarea că solidaritatea pasivă (adică obligarea şi a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a S.C."H.N."SA la restituirea către pârâţii E.A. şi L. a preţului vânzării pentru care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare) se înfăţişează pentru creditor (în speţă pârâţii-cumpărători) ca o adevărată garanţie a executării obligaţiei. Ca atare, solidaritatea pasivă, prin modul în care acţionează, face ca riscul unei eventuale insolvabilităţi a unui codebitor solidar să fie atenuat.
Nici susţinerile recurentei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie (ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală) nu pot fi primite câtă vreme Primăria Municipiului Bucureşti este parte în contractul de vânzare-cumpărare lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege, s-a dovedit că având cunoştinţă de existenţa unui litigiu prin care reclamanta şi-a revendicat drepturile de proprietate asupra imobilulu a uzat de o conduită concretizată într-o operaţie speculativă încheiată cu încălcarea dispoziţiilor Legii 112/1995 ce proteguiesc dreptul de proprietate, ca drept sacru şi inviolabil.
Pentru considerentele învederate, Curtea urmează a respinge recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II – a din C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei 307 A din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi17 iunie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2609/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2606/2002. Civil → |
|---|
