CSJ. Decizia nr. 2606/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2606DOSAR NR.5013/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
S-a luat înexaminare recursul declarat de contestatorii I.S., N.N., A.I., V.M.împotriva deciziei nr.348 A din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenţii-contestatoritoţi fiind reprezentaţi de avocat P.A.şi intimata R.A. „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", prin consilier juridicD.M..
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Avocat P.A.solicită admiterea recursului, casarea deciziei 348 A din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III a civilă, sentinţa civilă 197 din 12 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III a civilă şi pe fond admiterea contestaţiei, anularea deciziei 17 din 25 mai 2001 în sensul restituirii în natură a imobilului, conform art.314 din C.proc.civ..
Consilier juridic D.M.solicită respingerea recursului, ca nefondat în temeiul art.312 alin.(1) teza a II a din C.proc.civ..
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 iun ie 2001 sub nr.4751 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă, contestatorii I.S., V.N., A.I. şi N. M., în contradictoriu cu R.A. „Locato" ausolicitat instanţeica prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
- anularea deciziei nr.17 din 25 mai 2001 emisă de directorul general al R.A. Locato;
- restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti str.Muzeul Zamboccian nr.29 sector 1 compus din teren în suprafaţă de 341 m.p. şi construcţie (subsol, parter şi etaj alcătuit din6 camere plus dependinţe).
În motivarea acţiunii contestatorii aratăcă sunt moştenitorii testamentari ai lui N.D., proprietarul imobilului solicitat.
Se mai arată că acest imobil a fost preluat nelegal de către stat în baza H.C.M. 116/1960 care a completat listele anexe ale Decretului 92/1950, în condiţiile în care autorul lor făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare.
În prezent, se aratăîn continuare în motivarea acţiunii, imobilul aparţine R.A. Locato în administrare şi a fostînchiriat Ambasadei S.U.A.
Reclamanţii arată că în această situaţie au urmat procedura pentru restituire prevăzută de Legea nr.10/2001 art.20, 21 şi 22, însă răspunsul pe care l-au primit (conform art.23 al.2 din lege, prin Decizia a cărei anulare o solicită prin prezenta contestaţie), a fost că imobilul nu se poate restitui pentru că „face parte din categoria celor prevăzute de art.16 din Legea nr.10/2001.
Tribunalul Bucureşti , secţia a III a, prin sentinţa civilă nr.197 din 12 februarie 2002 a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând că imobilul face parte din categoria celor prevăzute de art.16 alin.1şi deci nu poate fi restituit în natură.
S-a mai reţinut că analiza modului de constituire a titlului statului la momentul preluării nu este de competenţa autorităţii administrative – în cazurile prevăzute de art.16 alin.4 şi 5 din Legea nr.10/2001 -, ci, conformacestor dispoziţii, a instanţei de drept comun investită cu acţiune în revendicare imobiliară, pentru stabilirea modalităţii de preluare a imobilului de către stat.
Instanţa de fond a concluzionat că întrucât a fost investită exclusiv cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei administrative, controlul judiciar s-alimitat la verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei.
Împotriva sentinţei au declarat apel contestatorii, arătând în esenţă că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art.16 din Legea nr.10/2001 prin considerarea că imobilul în litigiu face parte din cele prevăzute în articolul mai înainte menţionat.
S-a mai susţinut că instanţa, în mod greşit, a consideratca nerelevantă lipsa din Decizia contestată a ofertei de despăgubire prin echivalent.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III a, prin Decizia civilă nr.348A din 24 septembrie2002, a respins ca nefondat apelul formulat de către contestatori.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţade apel a reţinut că imobilul a fost închiriat de către R.A. LOcato (care s-a desfiinţat şi a devenit, ca urmare a comasării prin absorbţie R.A. „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin OUG nr.32/2002), Ambasadei SUAşi este ocupat de un funcţionar al acesteia încadrându-se în imobilele prevăzute de art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001.
S-a reţinut deasemenea, că măsurile prevăzute de art.16 alin.1 şi 2 din Legea 10/2001 se aplică doar imobilelor care au fost preluate cu titlu de către stat, şi cum contestatorii nu recunosc legalitatea titlului statului, aceştia aveau posibilitatea, conform art.16 alin.5 din lege, ca printr-o acţiune de drept comun să pună în discuţie valabilitatea titlului statului.
În consecinţă, a apreciat că în mod corect a reţinut instanţa de fond această situaţie şi ca atare nici cea de a doua critică din apel nu este întemeiată pentru aceste considerente pentru că despăgubirile prin echivalent nu se pot acorda decât dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil, iar contestatorii-apelanţi tocmai acest lucru îl contestă.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs contestatorii.
Se susţine în primul rând că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, invocând prevederile art.304 punctul 8 C.proc.civ.în sensul că a apreciat greşit conţinutul deciziei contestate şi a contractului de închiriere.
În al doilea rând, se susţine, invocându-se motivul prevăzut de art.304 punctul 9 C.proc.civ.că s-afăcut de către instanţă o aplicare greşită a legii, în sensul că imobilul nu îndeplinea condiţiile pentru a fi considerat că este dintre cele prevăzute de art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Se arată deasemenea, că în mod greşit instanţa a motivat că era necesar că problema valabilităţii titlului să fierezolvată printr-o acţiune de drept comun, când, în realitate, era necesar mai înainte să fie epuizată procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001 şi în orice caz această procedură se referă numai la cazurile arătateîn art.16 alin .1 şi 2din lege ceea ce nu este în cazul în speţă.
Se mai susţine că cel de al doilea capăt al acţiunii privind restituirea imobilului este o acţiune în revendicare, instanţa apreciind greşit că nu are acest caracter.
Se arată că Decizia conducătorului unităţii deţinătoare nu este temeinică şi legală,cum greşit au considerat instanţele, pentru că în cauză Guvernul nu a emis o hotărâre în sensul prevederilor art.16 alin.2 din Legea 10/2001.
Se susţine că instanţa a apreciat că nu are relevanţă faptul că,în condiţiile în care imobilul nu se putea restitui în natură, nu s-a făcut o ofertă de despăgubire prin echivalent.
În final se solicită admiterea recursului şi, pe fond, în principal, obligarea intimatei la restituirea în natură a imobilului şi în subsidiar obligarea de a face o ofertă prin echivalent.
Recursul este nefondat.
Referitor la criticile întemeiate pe prevederile art.304 pct.8 C.proc.civ., urmeazăa reţine că ele sunt nefondate pentru că „actul juridic dedus judecăţii"respectiv Decizia nr.17 din 25 mai 2001 a directorului fostei R.A. Locato, prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului solicitat avea două motive menţionate în articolele nr.1 şi 2 ale deciziei care, fiecare în parte, puteau duce la respingerea cererii.
În art.1 se arată că petiţionarii nu au făcut dovada că sunt în dreptăţiţi la restituirea imobilului, motiv care, în urma analizei făcute de către instanţa de fond în contestaţia formulată, a fost înlăturat; instanţa reţinând pe baza actelor depuse la dosar că solicitanţii contestatori au calitatea de persoane îndreptăţite, conform prevederilor Legii 10/2001, să solicite restituirea imobilului.
În articolul 2 al deciziei se arată cel de al doilea motiv pentru care nu se poate restitui în natură imobilul: este acela că acesta face parte dinimobilele prevăzute în art.16 alin.1, deci este exceptat de la restituirea în natură.
Instanţele analizând şi pronunţându-se pe acest aspect, nu au interpretat greşit actul dedus judecăţii şi nici nu i-au schimbat înţelesul.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.urmează deasemenea a constata că sunt nefondate; instanţele făcând o aplicare corectă a legii cu o amplă motivare.
Astfel au apreciat corect că imobilul face parte din categoria celor prevăzute de art.16 alin.1 din Legea 10/2011, având învedere contractul de închiriere încheiat între fosta R.A. Locato şi Ambasada S.U.A., din care rezultă că destinaţia sa este de locuinţă pentru membrii personalului diplomatic.
De altfel Regia asigură „administrarea, păstrarea integrităţii şi protejarea bunurilor destinate asigurărilor de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare şi pentru personalul acestora"(HG nr.533/2002 – anexa 1).
Prin expresia „personal diplomatic" se înţelege că este vorba despre membrii personalului misiunii, care au calitatea de diplomaţi (art.1 lit.d Convenţia de la Viena), iar în art.16 alin.1 din Legea 10/2001, se prevăd „imobilele ocupate...precum şi de personalul cu rang diplomatic".
Este de reţinut că restituirea în natură a imobilelor prevăzute în art.16 alin.1 din Legea 10/2001 nu se poate face deoarece prin textul mai înainte enunţat s-a avut în vedere atât destinaţia imobilului cât şi scopul special respectiv realizarea unui interes public.
Ca atare, într-unasemenea caz, pentru a nu fi decăzuţi din dreptul lor derestituire, corect contestatorii au procedat la notificare, conform art.21 din Legea 10/2001 şi au cerut restituirea în natură.
De menţionat că lista imobilelor ce nu pot fi retrocedate în natură, întocmită potrivit art.16 alin.2, se în tocmeşte doar după ce s-a declanşat procedura de restituire şi numai în cazul imobilelor pentru care fostul proprietar a notificatcererea de restituire; în consecinţă, instanţele au făcut o aplicare corectă a legii.
De reţinut deasemenea că prevederile art.16 alin.1 şi 2 se aplică exclusiv, în cazul imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, iar imobilele preluate fără titlu valabil nu intră sub incidenţa acestor prevederi.
Ca atare, după declanşarea procedurii prevăzute de art.21 şi următorii din Legea 10/2001, în scopul restituirii în natură a imobilului, cei care con testă valabilitatea titlului statului urmează să adreseze o cerere de chemare în judecată încondiţiile dreptului comun , conformart.16 alin.5, în scopul constatării nevalabilităţii titlului statului printr-o hotărâre judecătorească.
Capătul al doilea al acţiunii nu are caracter de revendicare, după cum s-a apreciat corect de către tribunal, ci tinde la aplicarea directă a prevederilor art.16 alin .4 din lege, ulterior anulării deciziei administrative, aspect care, de altfel, nu a fost contestat în apelul formulat de către contestatori.
Mai este de reţinut şi faptul că singurii care pot aprecia asupra oportunităţii formulării acţiunii prevăzute de art.16 pct.5 sunt contestatorii, în funcţie de modul de aplicare a legii prin care s-a preluat imobilul şi de interesul pe care-l urmăresc, ori în cazul în speţă contestatorii nu au solicitat suspendarea prezentei cauze pentru introducerea acţiunii, conform art.16 pct.5 şi nici nu au solicitat obligarea intimatei la despăgubiri prin echivalent.
Ca atare, instanţele fiind in vestite exclusiv cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei administrative, legal şi temeinic s-au pronunţat numai pe această problemă.
Împrejurarea că în ultima propoziţiune a recursului s-a solicitat şi un subsidiar respectiv „obligarea intimatei de a face o ofertă prinechivalent" reprezintă o modificare a acţiunii care în nici un caz nu poate fi făcută în recurs.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate, reţinând cătoate criticile formulate sunt neîntemeiate, urmează a respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii I.S., N.N., A.I., N.M. împotriva deciziei 348 A din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2607/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2605/2002. Civil → |
|---|
