CSJ. Decizia nr. 2767/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2767
Dosar nr. 2534/2002
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Prin contestaţia formulată la 25 ianuarie 2001 C.M. a solicitat anularea deciziei nr. 506 emise la 27 decembrie 2000 de către intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt (reorganizată ulterior ca Direcţie Generală a Finanţelor Publice – D.G.F.P. - Olt), decizie prin care contractul de muncă al contestatoarei fusese desfăcut în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii aflat în vigoare la acea dată.
Totodată contestatoarea a cerut ca prin hotărârea ce urma a fi pronunţată să se dispună reintegrarea sa în muncă precum şi obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale actualizate cu rata inflaţiei care i se cuveneau până la data reintegrării.
În motivarea contestaţiei - care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina cu numărul de dosar 2187/2001 - s-a susţinut în esenţă că Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu încălcarea art. 132 alin. (1) şi art. 133 C. muncii precum şi cu ignorarea obligaţiilor asumate atât de Ministerul Finanţelor cât şi de intimată ca urmare a negocierilor purtate cu diverse organizaţii sindicale.
Prin sentinţa civilă nr. 2125 pronunţată la 4 aprilie 2001 Judecătoria Slatina a admis contestaţia şi a anulat Decizia de desfacere a contractului de muncă dispunând reintegrarea în muncă a contestatoarei pe postul avut anterior.
Totodată intimata a fost obligată faţă de contestatoare la plata drepturilor băneşti de la 27 decembrie 2000 şi până la reintegrarea efectivă.
Recursul declarat ulterior de intimata D.G.F.P. Olt împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1219 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Olt la 4 iunie 2001 în dosarul nr. 4591/2001.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri instanţa de fond şi respectiv cea de recurs au avut în vedere că prin contractul colectiv de muncă încheiat între Ministerul Finanţelor şi organizaţiile sindicale care funcţionează în unităţile din subordinea acestui minister precum şi printr-un protocol încheiat chiar de D.G.F.P.C.F.S. Olt cu sindicatul Finanţe Publice Olt au fost convenite criteriile pe care angajatorii urmau să le respecte în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă determinate de reducerile de personal.
În aceeaşi ordine de idei a fost evidenţiată existenţa în contractul colectiv de muncă menţionat a unei prevederi potrivit căreia desfacerea contractelor individuale de muncă din iniţiativa angajatorului nu putea fi dispusă decât în condiţiile existenţei unui acord din partea organizaţiei sindicale, apreciindu-se că această clauză avea ca finalitate garantarea respectării criteriilor amintite.
S-a reţinut, de asemenea, că, în ceea ce o priveşte, contestatoarea nu se încadra în nici unul dintre criteriile care ar fi putut justifica desfacerea cu prioritate a contractului său de muncă, iar măsura a fost luată fără a exista acordul organizaţiei sindicale.
Pe de altă parte s-a apreciat că restructurarea operată în cauză nu a fost efectivă prin desfiinţarea postului şi nu întrunea cerinţele art. 130 lit. a) C. muncii deoarece funcţia ocupată de contestatoare a continuat să existe şi după data de 27 decembrie 2000, data desfacerii contractului de muncă al acesteia.
În sprijinul acestor din urmă concluzii instanţa de recurs a mai subliniat că Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă abia la 27 decembrie 2000, deşi restructurarea s-a produs în luna iunie 2000.
La 4 iunie 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor astfel pronunţate, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2534/2002.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că reducerea de personal operată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt a fost una reală şi efectivă, concluziile contrare ale instanţelor care s-au pronunţat în cauză fiind, deci, neîntemeiate.
În acest sens s-a subliniat că respectiva reducere a intervenit în condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 76/2000, de Ordinul ministrului finanţelor nr. 730/2000 şi de Circulara M.F. nr. 80325 din 31 mai 2000, ca o consecinţă a plafonării la 550 a numărului de posturi ce puteau fi suportate din fonduri bugetare alocate pentru instituţia intimată, schema serviciului la care era încadrată contestatoarea fiind în mod corelativ redusă de la 1 iulie 2000 cu 5 posturi.
S-a evidenţiat, de asemenea, că potrivit probelor administrate în cauză măsura menţionată a avut ca temei legal prevederile art. 130 lit. a) C. muncii şi a afectat nu numai postul contestatoarei ci şi alte două posturi de natura celui ocupat de contestatoare.
În legătură cu textul de lege astfel menţionat s-a afirmat că hotărârile pronunţate în cauză au fost date prin încălcarea esenţială a legislaţiei muncii deoarece în litigiile de această natură instanţele de judecată nu pot cenzura criteriile care au stat la baza disponibilizării salariaţilor, atari aprecieri fiind atributul exclusiv al unităţilor.
În sprijinul acestei aserţiuni s-a amintit faptul că anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă dispusă în speţă a fost argumentată de către instanţe prin evocarea calificativelor acordate salariatei de către intimată.
Printr-o ultimă critică s-a afirmat că instanţele au reţinut în mod greşit că perioada de timp relativ îndelungată dintre momentul primirii preavizului de către contestatoare şi cel al emiterii deciziei de desfacere a contractului său de muncă ar reprezenta un alt argument în sensul că restructurarea nu ar fi fost reală şi efectivă.
În legătură cu această chestiune s-a arătat că respectiva întârziere îşi are justificarea în dispoziţiile art. 166 C. muncii pe care intimata D.G.F.P.C.F.S. Olt a fost nevoită să le respecte în condiţiile în care, ulterior primirii preavizului, contestatoarea s-a aflat în concediu medical timp de 169 de zile.
În raport cu toate aceste aspecte s-a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză cu consecinţa respingerii contestaţiei şi a menţinerii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
În ceea ce le priveşte pe intimate este de reţinut că D.G.F.P. Olt nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-a făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul în anulare, iar contestatoarea C.M. a solicitat respingerea acestuia.
Având a se pronunţa asupra recursului în anulare, Curtea retine că, într-adevăr, motivarea dată hotărârilor pronunţate în cauză conţine printre altele şi o analiză a criteriilor avute în vedere de unitatea intimată în selectarea salariaţilor care urmau a fi indisponibilizaţi în condiţiile art. 130 lit. a) C. muncii aflat în vigoare la data respectivă.
Este de observat că acest text de lege opera în cazul unei restrângeri a activităţii, adică în împrejurări a căror gestionare ţinea exclusiv de managementului unităţii, fiind, deci, irelevantă în speţă preexistenţa unor negocieri pe această temă purtate cu diverse organizaţii sindicale.
Pe de altă parte trebuie subliniat că doctrina ca şi jurisprudenţa au evidenţiat în mod constant că în cazul prevăzut de art. 130 lit. a) din fostul Cod al muncii instanţele de judecată erau îndreptăţite să verifice dacă a existat o restrângere reală şi efectivă a activităţii, neputând cenzura însă criteriile de selectare a salariaţilor ale căror contracte de muncă urmau a fi desfăcute.
Prin extinderea controlului judecătoresc asupra acestor criterii, hotărârile pronunţate în cauză sunt, deci, vădit netemeinice şi date cu încălcarea esenţială a legii în sensul prevăzut de art. 330 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel încât recursul în anulare se impune a fi admis.
În acelaşi timp Curtea reţine că în cauză există numeroase indicii în sensul că reducerea de personal care a stat la originea desfacerii contractului de muncă al contestatoarei a avut un caracter real şi efectiv, fiind implementată în condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 76/2000, de Ordinul ministrului finanţelor nr. 730/2000 şi de Circulara M.F. nr. 80325 din 31 mai 2000.
Relevante în acest sens sunt înscrisurile depuse atât în dosarul primei instanţe cât şi în cel de recurs care atestă în mod indubitabil că de la 1 iulie 2000 alocaţiile bugetare destinate salarizării personalului D.G.F.P.C.F.S. Olt au fost diminuate ca urmare a plafonării numărului de posturi, ceea ce a determinat şi o restrângere a statului de funcţii al Serviciului Metodologie şi implementarea aplicaţiilor informatice în care contestatoarea îşi desfăşura activitatea.
În acest context este de remarcat că aprecierile instanţelor potrivit cărora C.M. nu ar fi fost încadrată în serviciul menţionat ci în Compartimentul Înregistrare Fiscală par a ignora înscrisurile depuse în dosarul de fond şi care atestă că respectivul compartiment funcţiona la rândul lui în cadrul Serviciului Metodologie şi implementarea aplicaţiilor informatice.
Distinct de aceasta, Curtea are însă în vedere că, aşa după cum rezultă din menţiunile făcute în carnetul de muncă depus în copie în dosarul de recurs, în urma pronunţării sentinţei prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a contestatoarei acea măsură a fost pusă în executare, astfel încât de la 4 aprilie 2001 şi până la data soluţionării recursului în anulare C.M. şi-a continuat activitatea profesională desfăşurată anterior.
Întrucât această împrejurare pare a sugera că în prezent unitatea dispune din nou de alocaţii bugetare care îi permit achitarea către contestatoare a drepturilor salariale lunare, în recurs s-a pus în vedere Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt să depună în dosarul cauzei mai multe înscrisuri, însă nici acestea nu oferă elementele necesare stabilirii cu certitudine a situaţiei actuale.
Aşa fiind, Curtea urmează a face în cauză aplicarea art. 3303 ca şi a art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ. în sensul că în urma admiterii recursului în anulare să se dispună casarea hotărârilor pronunţate cu consecinţa trimiterii cauzei la prima instanţă.
Conform art. 315 C. proc. civ. urmează ca instanţa de trimitere să pună în vedere intimatei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt necesitatea administrării unor noi probe, inclusiv - dacă va fi cazul - a unei expertize contabile, pe baza cărora să se poată stabili cu certitudine în ce măsura caracterul real şi efectiv al restrângerii activităţii acestei intimate este sau nu infirmat de existenţa resurselor băneşti care au permis asigurarea salarizării contestatoarei după reintegrarea sa.
În acelaşi timp instanţa urmează a avea în vedere că preavizul comunicat în formă scrisă contestatoarei la 12 iunie 2000 şi actele medicale depuse în dosarul primei instanţe atestă că, ulterior primirii respectivei comunicări, C.M. s-a aflat timp de 169 de zile în concediu medical, perioadă în care a beneficiat de dispoziţiile art. 166 C. muncii, care interziceau desfacerea contractului său de muncă.
Împrejurarea că angajatorul D.G.F.P.C.F.S. Olt s-a conformat acestei interdicţii, întârziind în mod corespunzător emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă, nu constituie, deci, un argument în sensul că restructurarea nu ar fi fost reală şi efectivă, aşa cum fără temei s-a apreciat de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte determinarea instanţei de trimitere, Curtea are în vedere că potrivit pct. 1 lit. b1) al art. 2 C. proc. civ. - text introdus prin OUG nr. 138/2000 - în prezent soluţionarea cauzei în prima instanţă a conflictelor de muncă revine tribunalelor, această reglementare găsindu-şi aplicarea şi în speţă conform art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1219 din 4 iunie 2001 a Tribunalului Olt, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 2125 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Slatina şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Olt, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 276/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2768/2002. Civil → |
|---|
