CSJ. Decizia nr. 2736/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 2736

Dosar nr.1089/2002

Şedinţa publică din 24 iunie2003

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienţii P.M., T.M., B.E., B.A.şi H.I.împotriva sentinţei civile nr. 1469din 21 aprilie 1997 a Judecătoriei Miercurea Ciuc precum şi deciziei nr. 209din 26 februarie 2002a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia civilă.

La apelul nominal s-au prezentat revizuienţii reprezentaţi de avocat M. A., lipsind intimaţii A.I., A.J., T.P., B.A.M., C.E.şi M.E.

Procedura completă.

Avocat M.A. solicită admiterea cererii de revizuire şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 martie 2002, P.M., T.M., B.E., B.A.şi H.I.au solicitat, în baza art. 322 pct. 7 C.proc.civ., revizuirea sentinţei civile nr. 1469 din 21 aprilie 1997 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin Decizia civilă nr. 96/R/31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pe care o consideră potrivnică cu sentinţa civilă nr. 3419/1994 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin neapelare.

Ulterior, la 17 septembrie 2002, revizuienţii şi-au precizat cererea în sensul că şi Decizia nr. 209/R/26 februarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, irevocabilă, este potrivnică sentinţei civile nr. 3419/1994 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, astfel încât, cele trei hotărâri care formează obiectul cererii de revizuire sunt potrivnice.

Revizuienţii şi-au motivat cererea prin aceea că aceste hotărâri au drept obiect dreptul de proprietate asupra suprafeţei de terenînscrise în CF nr. 948 şi CF nr. 5368 Mihăileni, teren ce a aparţinut defuncţilor lor autori şi a fost partajat şi dezmembrat în 5 loturi, revenind fiecăruia dintre moştenitori câte 3069 m.p.

În cererea precizatoare au mai arătat că, deşi sentinţa nr. 3419/1994 a Judecătoriei Miercurea Ciuc se bucură de autoritatea lucrului judecat, fapt invocat, de altfel, în căile de atac ordinare ale sentinţei civile nr. 1469/1997 şi în procesul de revendicare finalizat prin Decizia nr. 209/R/2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţele nu au soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat.

În concluzie, s-a solicitat anularea celor două decizii ale Curţii de Apel Târgu Mureş.

Cererea de revizuire este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru argumentele care succed.

Potrivit art. 322 pct. 7 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul în respectarea puterii lucrului judecat şi, ca atare, hotărârile a căror contrarietate se invocă, trebuie să fie date în procese diferite, respectiv în dosare diferite, iar în cursul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat existenţa primei hotărâri, sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a soluţiona obiecţiile ridicate în legătură cu excepţia lucrului judecat.

Totodată, trebuie îndeplinite condiţiile privind tripla identitate de obiect, cauză şi părţi cu aceeaşi calitate.

În speţă, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 al. 1 pct. 7 din C.proc.civ., pentru următoarele considerente:

În primul proces, sentinţa civilă nr. 1469 din 21 aprilie 1997 a Judecătoriei Miercurea Ciuc a fost dată în soluţionarea unei acţiuni în constatare a dreptului de proprietate privind suprafaţa de teren de 21.843 m.p. înscrisă în CF nr. 948 a localităţii Mihăileni şi întabularea acestui drept, acţiunea fiind formulată de reclamantul A.F.împotriva pârâţilor A.I., A.M.şi A.I..

Acţiunea a fost admisă, iar sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi irevocabilă, prin Decizia nr. 1573/R/15 decembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a anulat ca netimbrat recursul declarat de P.M..

Ulterior, în urma unui nou ciclu procesual declanşat de urmaşii defunctei P.A., sora reclamantului iniţial, sentinţa civilă nr. 1469/1997 a fost anulată, soluţia rămânând definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 96 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Cel de al doilea proces, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 2687/1997 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, a avut drept obiect acţiunea în revendicare promovată de succesorii defunctului A.F.împotriva pârâtului P.M., prin care au solicitat predarea în posesie şi deplină proprietate a terenului înscris în CF 5368 Mihăileni, în suprafaţă de 15349 m.p.

După parcurgerea a încă unui ciclu procesual, această acţiune în revendicare s-a soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 209/R din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, soluţia fiind aceea de admitere a acţiunii.

Drept urmare, este evident că cele două procese au obiect diferit şi părţi diferite, astfel încât, nefiind întrunită cerinţa triplei identităţi, cererea de revizuire se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienţii P.M., T.M., B.E., B.A.şi H.I.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi24 iunie2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2736/2002. Civil