CSJ. Decizia nr. 3590/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3590
Dosar nr. 5344/2002
Şedinţa publică din23 septembrie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 336/2002, Tribunalul Arad a respins contestaţia formulată de petiţionarul B.I. împotriva dispoziţiei nr. 47 din 24 ianuarie 2002 emisă de Primarul Municipiului Arad, prin care s-a respins cererea formulată de petiţionar pentru restituirea în natură a apartamentelor 1, 2, 4, 5, 6 din imobilul situat în Arad înscrise în C.F. colectivă nr. 56848, cu consecinţa emiterii unei oferte de restituire prin echivalent în condiţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut legalitatea şi temeinicia deciziei nr. 47/24 ianuarie 2002 emisă de Primarul Municipiului Arad, analizată în raport de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că apartamentele în litigiu au fost preluate cu titlu valabil, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 126/22 octombrie 2002, a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinţei civile nr. 336/23 iulie 2002 a TribunaluluiArad.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut căsentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală în raport de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, normă care se referă, în mod expres, la actele de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, cum este cazul în speţă.
S-a mai reţinut că potrivit textului de lege mai sus enunţat, asemenea acte de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută, însă numai în măsura în care au fost încheiate cu rea credinţă, or, în speţă nu s-adovedit reaua-credinţă a cumpărătorilor apartamentelor în litigiu. Că chiriaşii cumpărători şi-au îndeplinit obligaţiile de diligenţă pe care legea le-ar putea pretinde pentruapreciereaconduiteiacestora în cadrul raporturilor juridice în care
s-au implicat ulterior.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art. 304 pct. 5, 9, 10 C. proc. civ.– deoarece:
- Fiind preluate fără titlu valabil, potrivit art. 1, art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, apartamentele în litigiu nu puteau fi vândute, pentru că actul normativ enunţat făcea vorbire doar despre imobilele cu destinaţia de locuinţe preluate de stat cu titlu valabil.
- Deşi instanţa de apel a reţinut că Decretul nr. 92/1950 este contrar Constituţiei din 1965, deci nu este titlu valabil, totuşi reţine că dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost aplicate în mod corect, de instanţa de fond în sensul că actele juridice de înstrăinare ce au avut ca obiect apartamentele din litigiu au fost încheiate de cumpărători de bună credinţă.
- Deşi au învederat instanţei de apel faptul că rezultă din probe reaua-credinţă a cumpărătorilor, apartamentelor din litigiu, totuşi nu au fost analizate aceste susţineri.
- Cum au solicitatconstatarea nulităţii celor cinci acte de vânzare-cumpărare – lucru ce nu a fost analizat de instanţe – se impune citarea în cauză şi a cumpărătorilor.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Din cuprinsul acţiunii formulată de reclamantul B.I. la 19 februarie 2002 rezultă că imobilul în litigiu este situat pe raza municipiului Aradşi a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Cele cinci apartamente ce fac parte integrantă din imobilul mai sus menţionat au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995: contracte de vânzare-cumpărare f. 15 - 19 d = 2869/2002 al Tribunalului Timiş.
Deşi reclamantul a învederat instanţelor că din probe rezultă reaua – credinţă a cumpărătorilor celor cinci apartamente, instanţele nu au fost preocupate să analizeze această susţinere.
De asemenea, reclamantul a învederat instanţelor şi faptul căa notificat-o pe S.C. „R." S.A. Arad – societatea care s-a ocupat cu vânzareaapartamentelor în litigiu – să sisteze vânzarea acestora, însă instanţele au ignorat susţinerea reclamantului. Prin analizarea acestei susţineri se putea stabili dacă în cauză este vorba de buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor.
Cum în cauză a fost supusă spre analiză instanţelor, problema valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare, se impunea citarea cumpărătorilor pentru ca hotărârea pronunţată să le fie opozabilă.
Prin urmare, probatoriu administrat în cauză este insuficient pentru a se stabili o situaţie de fapt şi de drept corectă, astfel că sunt întrunite condiţiile de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc.civ.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 126 din 22 octombrie 2002a Curţii de Apel Timişoara şi pe cale de consecinţă, se va casa această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 336/23 iulie 2002 a Tribunalului Arad şi se va trimitecauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza cauza prin prisma problemelor de drept invocate de reclamant în motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorii B.I. şi B.R.
Casează Decizia civilă nr. 126 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi sentinţa civilă nr. 336 din 23 iulie 2002 a Tribunalului Arad.
Trimite cauza, spre rejudecare, acestei din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi23 septembrie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3589/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 359/2002. Civil → |
|---|
