CSJ. Decizia nr. 3691/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3691
Dosar nr. 373/2002
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prinsentinţacivilănr.222/2001a fostadmisă, în parte, acţiunea
modificată şi completată, introdusă de reclamantele S.A. şi S.E., constatându-se: greşita aplicare a disp. Decretului nr. 92/1950 asupra apt. 1 din Bucureşti, calitatea de proprietare a reclamantelor asupra imobilului, dar, s-a respins cererea de declarare a nulităţii contractelor de vânzare cumpărare, fiind obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul litigios, ca efect al compărării titlurilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 510/A din 20 noiembrie 2001, a schimbat, în parte, sentinţa şi a respins cererea în revendicare în contradictoriu cu pârâtul A.I. şi intervenientul C.R.I.
Curtea a reţinut că ambii cumpărători au fost de bună credinţă, iar contractele de vânzare cumpărare s-au încheiat cu respectarea art. 9 din Legea nr. 112/95 şi art. 948 C. civ., acţiunea reclamantelor fiind introdusă la 2 martie 1998, ulterior încheierii acestora (primul la 13 martie 1997 şi al doilea la 30 septembrie 1996).
2) Împotriva deciziei a declarat recurs L.S.A., unică moştenitoare a reclamantei S.A., fixându-se primul termen la 8 octombrie 2002, când judecata recursului a fost amânată la 25 februarie 2003 spre a fi achitate taxele judiciare de timbru şi la 30 septembrie 2003.
Motivele de recurs vizează două probleme, cum relevă recurenta: „stabilirea preluării fără titlu a apartamentului şi problema subsecventă a opozabilităţii titlului exhibat de pârâţi".
Recurenta invocă temeiurile din art. 304 pct. 9 şi 1o C. proc. civ., susţinând, în esenţă că:
1. – hotărârea s-a dat cu încălcarea legii, ignorându-se că apartamentul a fost trecut la poz.984 Anexă pe numele fostului proprietar Băicoianu, fiind preluat fără titlu;
2. – hotărârea a violat art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 112/1995, cât timp imobilul a fost vândut, deşi a fost preluat de stat fără titlu;
3. – părinţii reclamantelor au fost salariat şi casnică, fiind exceptaţi de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950;
4. – titlul reclamantelor este mai caracterizat, în raport cu cel al pârâţilor care datează din anul 1997.
3) Recursul este nefondat.
Obiectul recursului îl constituie revendicarea apartamentului nr.10, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, cu privire la care s-a constatat calitatea de proprietar a reclamantelor şi declararea nulităţii celor două contracte de vânzare cumpărare încheiate cu locatorii în baza Legii nr. 112/1995.
Reclamantele nu au atacat cu apel sentinţa primei instanţe prin care s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare, dar, în recurs formulează un asemenea motiv, ceea ce constituie un omisso medio, nepermis, în principiu, în procesul civil, conform art. 299 şi art. 377 C. proc. civ.
Aşadar, nu se poate evita calea de atac a apelului spre a fi invocate criticile pentru prima dată în recurs.î, iar, pe de altă parte, hotărârea primei instanţe a rămas irevocabilă sub acest capăt de cerere.
Recunoscând buna credinţă a cumpărătorilor chiriaşi, contractele fiind încheiate anterior introducerii acţiunii în revendicare şi cu respectarea cerinţelor art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 112/1992, instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare, fără a opera cu compararea titlurilor aşa cum se pretinde de recurentă. Decizia recurată a lăsat recurentei, calea altor măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, decât restituirea în natură.
Preluarea fără titlu valabil şi recunoaşterea calităţii de proprietare a reclamantelor au fost stabilite, irevocabil, de ambele instanţe, căci nu s-a declarat recurs de către pârâţi.
Această situaţie, însă, nu duce şi la nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, căci asupra lor prima instanţă s-a pronunţat, iar reclamantele nu au apelat sentinţa, care, astfel, a dobândit autoritatea de lucru judecat.
Şi în notele scrise, (depuse în recurs de recurent, se stăruie pe aceeaşi teză a relei credinţe a cumpărătorilor şi a faptului că instanţa de apel a aplicat prevederile Legii nr. 10/2001 unei acţiuni, întemeiate pe dreptul comun, introdusă direct, fără a urma procedura administrativă, la 2 martie 1998.
Nici prima instanţă, dar nici instanţa de apel nu au aplicat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lectura considerentelor celor două hotărâri relevând că nu a fost citată această lege şi nici textele sale.
Instanţele au reţinut, însă, că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, apartamentul nefiind exceptat de la vânzare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta L.S.E.A. împotriva deciziei civile nr.510/A din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 370/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3692/2002. Civil → |
|---|
