CSJ. Decizia nr. 370/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 370Dosar nr. 953/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2001 sub nr. 1338, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta Asociaţia de proprietari Bloc F din Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe aceasta la plata sumelor de 238.222.320 lei reprezentând restanţe la plata cheltuielilor comune, 96.065.618 lei reprezentând penalităţi şi 17.117.500 lei reprezentând fond de rulment, sume aferente perioadei ianuarie 1998 – februarie 2001, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că pârâta este proprietara apartamentelor 27, 31, 43, 47, 51, 63, 67, 71 şi 75 din imobilul situat în Bucureşti, pe care le-a închiriat ca locuinţe sociale, iar chiriaşii acestor apartamente nu au achitat sumele solicitate de către reclamantă prin acţiune.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 946 din 2 iulie 2001, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumelor solicitate prin acţiune către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a dovedit cuantumul cheltuielilor datorate de către pârâtă prin actele depuse la dosar pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta, în calitate de proprietară a apartamentelor a căror locatari-chiriaşi nu şi-au plătit cotele de întreţinere şi nici fondul de rulment, are obligaţia conform art. 969 C. civ. să achite aceste sume.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin Decizia civilă nr. 589 din 21 decembrie 2001, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamantă ca nefondată.
Motivându-şi Decizia, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 C. civ., care, de altfel, nici nu au fost invocate de către reclamantă, ci prevederile din Legea nr. 114/1996, din care rezultă că la locuinţele sociale nu se subvenţionează decât chiria; obligaţiile de a achita cotele de întreţinere revenind chiriaşilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea acesteia, în sensul de a fi menţinută sentinţa instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Se susţine că instanţa a aplicat în mod greşit legea, arătând, în acest sens, că dispoziţiile Legii nr. 114/1996 prevăd că asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie orice proprietar care nu plăteşte cheltuielile comune şi cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei. Se mai susţine că plata acestor sume nu incumbă chiriaşilor pe care unii proprietari din asociaţie i-ar avea.
În ceea ce priveşte cuantumul sumelor pretinse reprezentând restanţă la plata cheltuielilor comune, sume reprezentând fondul de rulment şi penalităţile aferente, arată că le-a dovedit prin actele depuse la dosar, iar penalităţile au fost stabilite în adunările generale.
Recursul nu este fondat.
Astfel, este de reţinut că temeiul de drept invocat de către recurentă este art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea se invocă şi lipsa rolului activ al instanţelor.
Analizând susţinerile făcute în motivarea recursului urmează a se constata că este invocată ipoteza a doua a acestui motiv de recurs, respectiv că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", pentru că, deşi prevederile Legii nr. 114/1996 stabilesc că proprietarii, membrii ai asociaţiei, au obligaţia să plătească cheltuielile comune, iar asociaţia are dreptul să acţioneze în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, instanţa de apel a apreciat că cei care trebuie să fie obligaţi sunt chiriaşii care nu plătesc.
Susţinerea nu este fondată, întrucât aceste prevederi legale de principiu invocate în recurs privind obligaţia fiecărui proprietar membru al unei asociaţii de proprietari să plătească cheltuielile comune ale imobilului respectiv au fost respectate; dovadă, în acest sens, fiind faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă de către instanţa de fond, punct de vedere menţinut şi de către instanţa de apel care a analizat pe fond cauza.
Este de reţinut că, în cazul în speţă, nu ne aflăm în situaţia proprietarilor membrii ai asociaţiei de proprietari care îşi închiriază apartamentele, ci este vorba de locuinţe sociale, care în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 114/1996 "au fost atribuite cu chirie subvenţionate", instanţa de apel reţinând corect că, în conformitate cu aceste prevederi legale, doar chiria este subvenţionată.
În consecinţă, Decizia recurată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece prevederile legale invocate în recurs au fost aplicate la situaţia concretă din speţă.
În acest sens, urmează a reţine că instanţa de apel a constatat corect că, pe fondul cauzei, prin probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada sumelor pretinse. De altfel, aceste sume sunt denumite generic în cererea de chemare în judecată ca fiind "restanţe la plata cheltuielilor comune", nearătându-se din ce se compun acestea şi care au fost criteriile de stabilire a lor, aceeaşi fiind situaţia pentru pretenţiile privind "penalităţile" şi sumele reprezentând "fondul de rulment".
De menţionat că modul de calcul, criteriile avute în vedere, precum şi repartizarea acestor cheltuieli se fac în conformitate cu prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74, art. 75 şi art. 76 din HG nr. 1276/2000, împrejurare care nu este cu nimic dovedită în cauză.
De altfel, în cauză, nu s-a făcut nici o dovadă nici cu privire la aducerea la cunoştinţa proprietarilor asupra acestor sume datorate, obligaţie prevăzută prin chiar Statutul de asociere în sarcina celor care asigură managementul asociaţiei (art. 49) şi nici măcar prin afişarea listelor.
De altfel, susţinerea făcută abia în recurs, referitoare la lipsa rolului activ al instanţelor, arată implicit că şi reclamanta recurentă recunoaşte că acţiunea nu a fost dovedită.
Această susţinere oricum nu mai poate fi avută în vedere, întrucât pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. privind netemeinicia hotărârii a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reclamanta-recurentă nici măcar în recurs nu a depus acte noi în dovedirea susţinerilor sale, deşi Decizia curţii de apel arată lipsa dovezilor privind temeinicia acţiunii, iar art. 1169 C. civ. prevede obligaţia reclamantului să-şi dovedească pretenţiile.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociaţia de Proprietari Bloc F Bucureşti, împotriva deciziei nr. 589 A din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 370/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3691/2002. Civil → |
|---|
