CSJ. Decizia nr. 3788/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3788
Dosar nr. 2248/2002
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanţii V.A., ş.a. auchematînjudecată Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, D.G.F.P.C.F.S. Mehedinţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând a se constata ilegalitatea naţionalizării în baza Decretului nr. 92/1950 a imobilelor proprietatea autorului I.B.Ş., situate în str. T. şi str. S. 4-5, a obliga pârâtele la plata despăgubirilor pentru terenul ocupat şi casa demolată.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 67 din 8 mai 2001, a admis acţiunea, a constatat inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 privind imobilele situate în oraşul Drobeta Turnu Severin, str. T. (fostă V.I.L.) şi str. S. 4-5, şi au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor despăgubiri de 319.559.480 lei pentru primul imobil şi de 627.728.895 lei pentru cel de al doilea imobil.
S-a reţinut că imobilele în litigiu, ce au aparţinut în proprietate autorilor reclamanţilor B.Ş. şi B.A., au fost preluate nelegal de stat în baza Decretului nr. 92/1950, ulterior construcţiile fiind demolate conform Decretului nr. 36/1986, în vederea realizării planului de sistematizare a oraşului.
Prin Decizia nr. 45 din 3 aprilie 2002, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, prin D.G.F.P.C.F.S. Mehedinţi şi a schimbat sentinţa, respingând acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, cercetând calitatea procesuală a reclamanţilor care aveau obligaţia de a face dovada calităţii lor de moştenitori ai foştilor proprietari ai imobilelor cu privire la care s-a solicitat acordarea despăgubirilor, apreciază că aceştia, cu actele de filiaţie anexate cererii de chemare în judecată au dovedit numai raporturile de rudenie cu autorii B.Ş. şi B.A., nu şi calitatea de moştenitori legali sau testamentari, singura în măsură să le confere legitimarea procesuală activă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, susţinând în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a apreciat asupra lipsei de calitate procesuală activă.
Recursul este întemeiat.
În această fază de judecată, recurenţii reclamanţi au depus la dosar, acte din care rezultă, neechivoc, nu numai raporturile de rudenie cu autorii lor (cum a reţinut instanţa) ci şi calitatea de succesori în drepturi a acestora, inclusiv aceea de moştenitori.
Aşa fiind, cum această chestiune a constituit unicul considerent avut în vedere de instanţă, ce apare deci ca neîntemeiat, recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii V.A., P.G.O.M., S.A.M., C.P.D., C.Ş.A. şi C.A.
Casează Decizia civilă nr. 45 din 3 aprilie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3787/2002. Civil. Recurs | CSJ. Decizia nr. 378/2002. Civil → |
---|