CSJ. Decizia nr. 3789/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3789
Dosar nr. 2629/2002
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Petroşani, reclamanţii C.R. şi C.I.C. au chemat în judecată E.M.L. şi Primăria oraşului Lupeni, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că pârâtele le-au produs prejudicii constând în degradarea casei, a anexelor gospodăreşti şi a terenului din Lupeni, ca urmare a exploatării cărbunelui în subteran în imediata vecinătate. S-a mai susţinut că pârâtele nu au respectat procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, impusă de Legea nr. 33/1994, astfel că se impune obligarea acestora la despăgubiri.
După administrarea probei cu înscrisuri şi expertiză tehnică judiciară, luând act de precizarea de acţiune Judecătoria Petroşani şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara faţă de valoarea precizată a pretenţiilor de 723.628.559 lei.
Ca instanţă de fond, Tribunalul Hunedoara a pronunţat, în urma administrării unor noi expertize, sentinţa civilă nr. 499/8 noiembrie 2001, prin care a admis cererea, a dispus rectificarea cărţii funciare, în sensul înscrierii unei suprafeţe de 13.416,86 mp în loc de 9243 mp a obligat pârâta E.M.L. la plata sumei de 1.550.027.228 lei reprezentând despăgubiri civile, precum şi la cheltuieli de judecată. Acţiunea a fost respinsă faţă de Primăria Lupeni.
S-a reţinut în motivarea hotărârii că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale fiindu-le cauzate reclamanţilor prejudiciile evidenţiate în rapoartele de expertiză, prin atitudinea culpabilă a pârâtei E.M.Lupeni, care a exploatat cărbune fără declanşarea procedurii exproprierii.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâria fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, care prin Decizia civilă nr. 35/20 martie 2002 a schimbat în parte sentinţa, în sensul diminuării despăgubirilor datorate la 1.076.680.474 lei.
În motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că pârâta-apelantă a renunţat la criticile ce vizau identificarea terenului, valoarea construcţiilor şi oportunitatea exproprierii, dat fiind acordul de expropriere, consemnat în procesul-verbal din 19 ianuarie 2000.
Cu privire la valoarea terenului, s-a considerat întemeiată critica, astfel că acesta a fost evaluat la 381.755.474 lei, conform expertizei E.C., N.C. şi Şt.P., ţinând seama de zona de situare şi riscurile inerente de deplasare ale acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
În recursul reclamanţilor s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. S-a susţinut în esenţă că Decizia este injustă prin diminuarea despăgubirilor cu privire la teren, actul normativ invocat de instanţă – HG nr. 834/1991 – nefiind aplicabil în speţă. S-a mai susţinut că apelul pârâtei ar fi trebuit anulat ca insuficient timbrat. Pârâta E.M.Lupeni a declarat recurs împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, la 24 aprilie 2002, în dosarul nr. 554/2002, prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Decizia civilă nr. 35/2002 a aceleiaşi instanţe. A motivat instanţa de apel respingerea cererii de îndreptare, ca neîntrunind cerinţele art. 281 C. proc. civ., în sensul că apelanta nu solicitase cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte criticile aduse deciziei putea forma obiect al unei căi de atac, iar nu al unei cereri de îndreptare a erorii materiale.
Prin recursul formulat de pârâta E.M.Lupeni împotriva acestei încheieri se susţine nelegalitatea acesteia, fără indicarea vreunui motiv de casare dintre cele prevăzute în art. 304 C. proc. civ.
Ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru motivele ce se vor expune în cele ce urmează:
Cu privire la recursul reclamanţilor. Au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din analiza deciziei recurate, Curtea constată că instanţa de apel şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia, prin raportare la mijloacele de probă administrate – expertize tehnice – cărora, ca instanţă devolutivă de control le-a dat o altă interpretare decât instanţa de fond. Atâta timp cât a motivat Decizia, instanţa de recurs nu are căderea de a face o reapreciere a probelor pe situaţia de fapt, aceasta fiind lăsată de legiuitor la luminile şi înţelepciunea instanţelor de fond şi de apel, în faţa cărora părţile pot face apărări complete, obiecţiuni la expertize etc. Ca atare, acest motiv de recurs se priveşte ca nefondat.
S-a mai întemeiat recursul – fără o dezvoltare separată, cum impune art. 303 alin. (3) C. proc. civ. – pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Conform acestui text, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În acest sens, s-asusţinut că apelul pârâtei ar fi trebuit anulat ca insuficient timbrat, întrucât s-a plătit taxa de timbru numai în cuantum de 12.835.200 lei, iar nu de 20.072.636 lei, cât ar fi fost legal.
Critica nu este fondată. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50 % din (…) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani. În speţă, reclamanţii au pornit acţiunea ca o „acţiune în constatare", nesupusă timbrării la valoare, iar în faţa Judecătoriei Petroşani au transformat-o în acţiune în realizare, pretinzând suma de 723.628.559 lei ca despăgubiri. De precizat că între părţi au avut loc, anterior declanşării litigiului, negocieri în vederea exproprierii imobilului pentru utilitate publică, finalizate prin acordul de transfer al dreptului de proprietate către pârâtă, neînţelegerile dintre părţi vizând numai cuantumul despăgubirilor. În loc să recurgă la procedura Legii nr. 33/1994 (în temeiul căreia acţiunea era scutită de taxa de timbru), reclamanţii au ales calea răspunderii civile delictuale, în temeiul căreia instanţa de fond le-a acordat 1.550.027.028 lei. Prin apel, pârâta nu a negat că ar datora despăgubiri în urma exproprierii, ci a contestat parţial soluţia instanţei în privinţa evaluării terenului.
Ca atare, în aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, datora taxa de timbru de 50 % din suma contestată. Or, se constată că taxa plătită de apelanta era îndestulătoare faţă de motivele apelului.
Reclamanţii au mai reproşat instanţei de apel nelegalitatea recurgerii la criteriul evaluării prevăzut de HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat.
Faţă de modul atipic în care reclamanţii au formulat acţiunea, prin care urmăresc de fapt finalizarea procedurii exproprierii, pentru care şi-au dat acordul, instanţa era îndreptăţită să omologheze raportul de expertiză care a făcut trimitere la acest act normativ, ţinând cont de împrejurarea că în fapt, terenul este folosit pentru exploatarea minieră şi nu prezintă gradul de fertilitate afirmat de reclamanţi. Cum nici acest motiv de recurs nu s-a găsit fondat, recursul reclamanţilor va fi respins.
Cu privire la recursul pârâtei E.M.Lupeni, acesta vizează, cum s-a arătat, nu Decizia pronunţată în soluţionarea apelului, ci încheierea prin care Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale.
Recursul este nefondat.
După primirea deciziei motivate, pârâta, care avea unele nemulţumiri de fond, în loc să formuleze recurs, a solicitat, în temeiul art. 281 şiart. 2812 C. proc. civ., rectificarea şi completarea deciziei. Corect cererea i-a fost respinsă, cu motivarea care a fost redată anterior. Din practicaua deciziei nr. 35/2002 rezultă că apelanta nu a solicitat cheltuielile de judecată, nefiind deci întrunite cerinţele art. 2812 C. proc. civ., iar celelalte critici excedeau noţiunea de „eroare materială" avută în vedere de legiuitor în art. 281 C. proc. civ..
Pentru aceste considerente, văzând că ambele recursuri sunt nefondate, Curtea le va respinge, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.R. şi C.I.C. împotriva deciziei nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.H. – E.M.L. împotriva încheierii pronunţată la 24 aprilie 2002 de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 554/2002.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi3 octombrie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3794/2002. Civil. Evacuare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3790/2002. Civil → |
|---|
