CSJ. Decizia nr. 3835/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3835
Dosar nr.957/2002
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 643/2001, reclamanţii N.G. şi G.M. au chemat în judecată pe pârâţii D.M., D.D., Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. A.V.L. Berceni, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 927 din 12 noiembrie 1996 privind apartamentul nr. 2, situat în imobilul dinsector 4, precum şi obligarea acestora la retrocedarea imobilului în deplină proprietate şi posesie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea bunicului lor N.G. şi a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 în mod abuziv de către stat, deoarece autorul lor era exceptat de la naţionalizare.
S-a mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 1605 din 17 februarie 1998 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti s-a dispus retrocedarea imobilului ca urmare a constatării nulităţii titlului statului.
Reclamanţii au mai susţinut că actul de vânzare – cumpărare al pârâţilor persoane fizice a fost încheiat cu rea credinţă în frauda drepturilor lor de proprietate, urmând a se constata nulitatea lui absolută şi retrocedarea imobilului către reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 17 mai 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, a respins excepţiile invocate de pârâţii D.D. şi D.M., privitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor şi lipsa calităţii procesuale pasive a lui D.D. şi a Primăriei Municipiului Bucureşti, iar pe fond, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că acţiunea reclamanţilor este nefondată, întrucât nu s-a dovedit reaua – credinţă a cumpărătorilor, persoane fizice, la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, în scopul fraudării dreptului reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe,reclamanţii au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin Decizia nr. 555 A din 11 decembrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
S-a reţinut că soluţia instanţei de fod privind respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului, este corectă, deoarece cupărătorii, persoane fizice, au fost de bună credinţă la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 927/1996.
În privinţa cererii de revendicare, se constată că buna – credinţă la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de către chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, împiedică însăşi finalitatea cererii de revendicare, având în vedere şi dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotarâri, reclamanţii au declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând, în esenţă că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de revendicare, că nu a analizat corect prevederile art. 46 al Legii nr. 10/2001 şi a considerat în mod eronat faptul că se aplică în cauză, precum şi greşita reţinere a bunei credinţe cu care cumpărătorii au încheiat actul de vânzare – cumpărare, în lipsa unor minime diligenţe pentru a afla dacă imobilul a fost sau nu revendicat de proprietari.
Recursul este nefondat.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au constatat buna credinţă a cumpărătorilor – persoane fizice, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă a existenţei vreunei conivenţe între părţile contractante, în dauna reclamanţilor.
Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei rezultă că cererea de cumpărare a imobilului a fost depusă la 12 septembrie 1996, contractul s-a încheiat la 12 noiembrie 1996, iar acţiunea în revendicare ce a format obiectul dosarului 8158/1997, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1605 din 17 februarie 1998, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti la 12 septembrie 1997, adică la aproape un an de la data menţionatului contract.
Şi adeverinţa eliberată de S.C. A.V.L. Berceni atestă faptul că de la data de 12 septembrie 1996 când s-a depus cererea de opţiune pentru cumpărarea apartamentului şi până la data de 12 noiembrie 1996 când s-a întocmit contractul de vânzare – cumpărare nr. 927 pentru apartamentul 2 din sector 4, Oficiul Vânzări al S.C. A.V.L. Berceni nu a fost înştiinţat de existenţa unei revendicări pe cale judecătorească a acestui imobil
Având în vedere aceste considerente, soluţia instanţei de respingere a cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului este corectă.
De asemenea, este justă concluzia instanţei de apel referitoare la capătul de cerere privind revendicarea în sensul că buna credinţă a chiriaşilor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, paralizează însăşi finalitatea cererii de revendicare, având în vedere şi dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece textul opune valabilitatea acestui contract vechiului titlu.
Pe bună dreptate, instanţa a constatat aplicabilitatea acestui text de lege, el fiind o normă ocrotitoare a bunei credinţe a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, opusă foştilor proprietari, chiar pentru imobilele care au trecut în proprietatea statului fără titlu.
Faţă de aceste considerente, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N.G. şi G.M. împotriva deciziei nr. 555/A din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi7 octombrie 2003
| ← CSJ. Decizia nr. 3838/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3837/2002. Civil → |
|---|
