CSJ. Decizia nr. 3837/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3837
Dosar nr. 3462/2002
Şedinţa publică din7 octombrie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 373/30 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii G.N. şi G.C.M., în contradictoriu cu pârâţii N.M.D. şi N.L.R.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin actul de partaj din 5 august 1944, încheiat între moştenitorii lui I.D., imobilul a fost împărţit, aşa încât lui C.M. i-au revenit apartamentele 2 şi 3 de la etajul 1 ap.10 de la etajul 4, prăvălia nr. 4 de la parter, camerele nr.1, 2, 3, 9, 13, 21, 23 şi 30 de la mansardă, această parte din imobil fiind naţionalizată pe numele lui M.C. în baza Decretului nr. 92/1950.
S-a mai reţinu că prin sentinţa civilă nr. 672/7 februarie 1997 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti aceste apartamente s-au restituit reclamanţilor, cu motivarea că fac parte din corpul A al imobilului situat însector 4.
De asemenea, s-a reţinut că din datele emise de I.C.R.A.L. Bucureşti rezultă că imobilul este compus din 3 corpuri – A, B, C -însă el a fost naţionalizat nediferenţiatpe fiecare apartament, instanţa a apreciat că nu se poate reţine identitatea din imobilul ce a aparţinut autoarei reclamanţilor şi imobilul restituit, avându-se în verdere că au existat şi alte persoane pe numele cărora au fost naţionalizate apartamente în acest imobil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi G.N. şi G.C.M., împotriva sentinţei civile nr. 373/30 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii N.M. şiN.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autoareiM.C., decedată la 12 iulie 1969.
Aceeaşi instanţă a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada identităţii dintre apartamentul revendicat respectiv apartamentul nr. 2 de la etajul I al imobilului din Bucureşti, cu cel asupra căruia pretind că au un drept de proprietate transmis pe cale succesorală de la autoarea lorM. C. care l-a dobândit în baza actului de partaj nr. 18032/5 august 1944, şi care a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950 pe numele autoarei.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – deoarece:
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că reclamanţii nu au putut să facă dovada identităţii apartamentului revendicat cu apartamentul transmis pe cale succesorală, de la autoarea M.C. şi care a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950, de vreme ce din probele existente la dosarul cauzei rezultă că ap.2 de la etajul 2, Corp A al imobilului se identifică cu apartamentul ce face obiectul acţiunii în revendicare.
Recursul nu este fondat.
Revendicarea este acţiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana ce îl deţine fără drept.
Reclamantul trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula „actoriîncubit probatio", înscrisă în art. 1169 C. civ., este aplicabilă şi în materia dovedirii proprietăţii.
Din petitul acţiunii formulată de reclamanţii: G.N. şi G.C.M., se reţine că aceştia revendică imobilul – apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti,sector 4, compus din 4 camere şi dependinţe precum şi cota indiviză de 21,10 m2, teren aferent acestuia.
Reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autoarei M. C. decedată la 12 iulie 1969 – certificat de moştenitor – . Ce nu au reuşit să facă reclamanţii a fost aceea că nu au dovedit că există identitate între imobilul revendicat şi cel asupra căruia pretind căau drept de proprietate transmis pe cale succesorală de la autoarea lor M.C., care l-a dobândit în baza actului de partaj nr. 18032/5 august 1944 –ataşat la dosarul, cauzei, imobil naţionalizat pe numele autoarei în baza Decretului nr. 92/1950.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză din dosarul de apel nu există identitate între imobilul revendicat şi cel ce a aparţinut autoarei reclamanţilor deoarece autoarea nu a avut aparatamentele naţionalizate în corpul B, ci în corpul A.
Prin urmare, reclamanţii nu au făcut dovada calităţii lor de proproietari cu privire la imobilul revendicat.
Pentru toate aceste considerente Curtea reţine că motivul de recurs invocat nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi în consecinţă se va respinge recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 233/4 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii N.M.D. şi N.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii G.N. şi G.C.M. împotriva deciziei nr. 233 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenţi la 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii N.M.D. şi N.L.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi7 octombrie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3835/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 3834/2002. Civil → |
|---|
