CSJ. Decizia nr. 4147/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4147
Dosar nr. 4371/2002
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 1999 sub nr. 899 pe rolul Judecătoriei Aleşd, reclamanta M.F. prin reprezentantul său convenţional P.G. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Comunei Tileag, Prefectura Judeţului Bihor şi B.F.V. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să analizeze Ordinul prefectului nr. 89 din 28 aprilie 1999 prin care i s-a atribuit suprafaţa de 1.000 mp teren agricol intravilan şi obligarea prefectului să-i elibereze un alt ordin pentru suprafaţa de 5.681 mp.
- să anuleze Ordinul prefectului nr. 124 din 13 februarie 1996 prin care i s-a atribuit ilegal pârâtului B.F.V. suprafaţă de 375 mp teren intravilan.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a cumpărat la data de 17 ianuarie 1980, împreună cu soţul său M.I.(în prezent decedat) construcţiile situate în comuna Tileagd, iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 57/1974.
Mai arată reclamanta că ulterior ea şi familia sa a folosit întreaga suprafaţă de 5681 mp, în mod neîntrerupt în perioada 1982 – 1991, în baza contractului de închiriere nr. 117 din 18 martie 1982.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 a solicitat atribuirea terenului, însă prin ordinul prefectului i s-au atribuit numai 1000 mp, iar pârâtul B.F.V., prin un alt ordin al prefectului, i s-au atribuit 375 mp, deşi reclamanta era îndreptăţită să i se atribuie întreaga suprafaţă pe care o avea în folosinţă.
Judecătoria Aleşd, prin sentinţa civilă nr. 1413 din 29 noiembrie 2000, a respins excepţiile invocate de către pârâta Primăria Tileagd cu privire la prescripţia, tardivitatea, lipsa calităţii procesuale, ca nefondate .
A admis în parte acţiunea, a anulat ordinele prefectului nr. 89/1999 şi nr. 124/1996 a obligat Primăria Tileagd să întocmească documentaţia necesară emiterii ordinului prefectului pentru terenul în suprafaţă de 5679 mp stabilită conform expertizei topografice (expert M.T.) ca fiind aferent casei de locuit situate în Tileagdproporţional cu cota de 1/1 părţi din construcţia de pe vechile nr. topo 143, 142/2, 144 şi 141 din CF 123 Tileagd.
A respins capătul de cerere având ca obiect demolarea anexei gospodăreşti şi fundaţiei construite de B.V.
A obligat pe pârâţi în solidar la plata sumei de 853.000 lei cheltuieli de judecată reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanta şi defunctul ei soţ au cumpărat la data de 17 ianuarie 1980 construcţiile din comuna Tileagd iar suprafaţa de 250 mp proprietate de stat i-a fost atribuită în folosinţă pe durata construcţiilor, restul terenului a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legeanr. 58/1974.
În baza unui contract de închiriere nr. 117/18 martie 1982, reclamanta a folosit întreaga suprafaţă de teren de 5. 681 mp.
Instanţa a apreciat că reclamanta este singura îndreptăţită a i se atribui terenul în calitate de proprietară a construcţiei şi titulară a dreptului de folosinţă la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, reţinând şi faptul că singura construcţie edificată pe terenul în litigiu aparţine reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B.V.F. şi Prefectura Bihor invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 1200 din 28 mai 2001 Tribunalul Bihor a respins ca nefondate apelurile.
Instanţa de apel reţine în esenţă, având în vedere expertiza (expert M.T.) situaţia amplasării construcţiei existente pe terenul în litigiu; respectiv casa proprietatea reclamantei, anexa acesteia, fundaţia şi anexa construită de pârâtul B.F., fundaţia nouă construită de V.A. (care nu este parte în proces) precum şi parcelele folosite de S.M. şi U.I., care, de asemenea nu sunt părţi în proces.
Se mai reţine de către instanţa de apel ca o concluzie că prin soluţia pronunţată de către instanţa de fond „nu se încalcă nici drepturile reclamantei, nici ale pârâtului şi ale altor părţi care foloseau parcele din terenul înscris în CF 123 Tileagd" şi că „prin emiterea unui ordin al prefectului conform variantei expuse de expert nu se va face altceva decât să se consfinţească un mod real de folosinţă care va fi în profitul tuturor celor care deţin terenuri din întreaga suprafaţă de 5679 mp.
Recursul declarat de către pârâta Primăria Tileagd împotriva acestei decizii a fost constatat nul, prin Decizia civilă nr. 1337 pronunţată la data de 3 octombrie 2001 de către Curtea de apel Oradea, care a obligat recurenta la plata sumei de 150.000 lei cheltuieli de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor trei hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi totodată sunt şi vădit netemeinice.
Se susţine în recursul în anulare că reclamanta, prin contractul de cumpărare încheiat la data de 17 ianuarie 1980 a obţinut un drept de proprietate asupra construcţiilor şi un drept de folosinţă pentru o suprafaţă de teren de 150 mp, pe durata existenţei construcţiilor.
Pentru diferenţa de 5431 mp teren a fost încheiat un contract de închiriere, deci folosinţa exercitată de către reclamantă în baza contractului de închiriere şi nu în temeiul unei decizii de atribuire în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, nu-i conferă acesteia dreptul de a i se constitui dreptul de proprietate în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Se mai arată în recursul în anulare că din expertiza efectuată de expertul M.T. rezultă că din această suprafaţă de teren, Primăria a atribuit diferite parcele mai multor persoane fizice (în condiţiile în care terenul nu a fost solicitat de foştii proprietari).
În acest sens se arată că în prezent reclamanta foloseşte efectiv suprafaţa de 1571 mp, pârâtul B.F.V.1031 mp, iar restul de 3077 mp este folosit de alte persoane fizice care nu sunt părţi în proces.
Se concluzionează că în mod greşit instanţele au obligat Primăria comunei Tileagd să întocmească documentaţia necesară emiterii ordinului prefectului pentru suprafaţa totală de 5679 mp ignorând drepturile dobândite de alte persoane care trebuiau să fie citate în cauză pentru că hotărârea să le fie opozabilă.
Pe de altă parte se mai susţine că instanţele nu au administrat probele necesare determinării corecte a suprafeţei construcţiilor, anexelor, curţii şi grădinii.
Recursul în anulare este fondat.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt este de necontestat că reclamanta şi soţul său (în prezent decedat) au dobândit prin contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 303 din 17 ianuarie 1980 dreptul de proprietate asupra construcţiilor situate în comuna Tileagd nr. 445 de pe terenul proprietate de statînscris în CF nr. 123 nr. Top 143, 142/2, 144 şi 141, iar în baza deciziei nr. 97/1979 a fostului Consiliu Popular al comunei li s-a atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor o suprafaţă de 250 mp.
Pentru diferenţa de 5431 mp a fost încheiat între fosta Secţie de gospodărie comunală şi locativă Aleşd contractul de închiriere nr. 117 la data de 18 martie 1982.
Din punct de vedere a normelor de drept care sunt aplicabile în cauză urmează a reţine că în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietarii locuinţelor.
În alin. (5) al aceluiaşi articol se reglementează situaţia terenurilor fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, aflate în intravilan, care au trecut în proprietatea statului şi care se restituie foştilor proprietari la cerere.
În cazul în care nu se formulează cerere pentru restituirea terenurilor, acestea rămân la dispoziţia Comisiei şi trec în domeniul privat al comunei conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 după care pot fi atribuite în folosinţă inclusiv pentru amplasarea unor noi construcţii (art. 90 şi urm. Legeanr. 18/1991).
În cazul în speţă reclamanta şi-a exercitat folosinţa asupra terenului în baza contractului de închiriere şi nu în baza unei decizii de atribuire în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, ceea ce nu-i conferă dreptul de a i se constitui proprietatea asupra întregii suprafeţe de teren, întrucât art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 se aplică doar în ipoteza terenurilor atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora.
Ca atare, constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei este posibilă doar pentru suprafaţa de teren care este aferentă construcţiilor, anexelor, curţii şi grădinii din jurul acestora, determinată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
Neavând în vedere aceste prevederi legale instanţele au pronunţat hotărâri ce au determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă poate să hotărască asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În speţă situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită şi, în consecinţă, şi acest motiv din recursul în anulare; anume că hotărârile sunt vădit netemeinice, este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond de fapt nici nu a motivat hotărârea pronunţată folosind postulate ca „sub aspectul excepţiilor invocate de pârâta Primăria Tileagd respectiv prescripţia , tardivitatea, lipsa calităţii procesuale, acestea sunt fără temei juridic şi urmează a fi respinse".
Instanţa neprezentând nici un argument pentru această soluţie şi punând în imposibilitate instanţele de control judiciar să verifice legalitateaşi temeinicia acestui punct de vedere rezolvat în „bloc".
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de fond reţine pe de o parte că reclamanta este singura proprietară a construcţiei „aceasta fiind singura construcţie edificată te teren" iar pe de altă parte reţine că pârâtul B.F.V. a edificat pe terenul în litigiu o „anexa gospodărească" şi a construit o fundaţie, considerente care sunt vădit contradictorii.
În plus instanţa nu a avut în vedere că situaţia juridică a terenului s-a schimbat, fiind dezmembrat în mai multe parcele cu numere topografice noi, conform planşei 9 a Oficiului de cadastru agricol şi organizare a teritoriului.
Ca atare, fără să elucideze această problemă instanţa de fond a obligat Primăria Comunei Tileagd să întocmească documentaţia pentru suprafaţa totală de 5679 mp necesară emiterii ordinului prefectului.
De menţionat că instanţa de apel reţine că pe terenul în litigiu există o fundaţie şi o anexă construită de pârâtul B.F.V., o altă fundaţie construită de V.A. precum şi parcele folosite de S.M. şi U.I., persoane care nu sunt părţi în proces.
Deşi a reţinut aceste împrejurări instanţa de apel conchide că prin soluţia pronunţată de instanţa de fond „nu se încalcă nici drepturile reclamantei nici ale pârâtului şi nici ale celorlalte părţi care folosesc terenul înscris în CF 123" mai mult chiar această soluţie „va fi în profitul tuturor celor care deţin terenuri din întreaga suprafaţă de 5679 mp".
Această concluzie fiind evident paradoxală faţă de soluţia de „obligare a Primăriei să întocmească documentaţia necesară emiterii ordinului prefectului pentru terenul în suprafaţă de 5679 mp" pentru reclamantă.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte menţionate urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile recurate şi a trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Cu ocazia rejudecării instanţa de trimiteri trebuie să aibă în vedere considerentele acestei decizii, iar în ceea ce priveşte problemele de drept rezolvate trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc.civ.
În ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, instanţa urmează a administra, în completarea probelor deja administrate, probele necesare determinării exacte a suprafeţelor aferente construcţiilor, anexelor, curţii şi grădinii din jurul acestora, cuvenite conform dispoziţiilor legale menţionate în considerentele prezentei decizii.
Având în vedere existenţa şi altor persoane care folosesc terenul în litigiu, instanţa urmează a pune în discuţie părţilor eventuala introducere în cauză a acestor persoane, evident având în vedere principiul disponibilităţii în ceea ce priveşte pe reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1337 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Oradea, a deciziei civile nr. 1200 din 28 mai 2001 a Tribunalului Bihor şi a sentinţei civile nr.1413 din 29 noiembrie 2000 a judecătoriei Aleşd.
Casează hotărârile recurate şi trimite spre rejudecare acesteia din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 414/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 931/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
