ICCJ. Decizia nr. 5056/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.5056
Dosar nr.3715/2002
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 16 septembrie 1999 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanţii B.F.L., P.M.S., D.G., C.F., C.M.A., C.M.E.I. şi C.M.A.D. au chemat în judecată Consiliul local Ploieşti şi S.C. P. S.A., pentru revendicarea imobilului situat în Ploieşti, teren şi construcţii, ce a aparţinut în coproprietate autorilor lor C.M.E. (½), P.G. (¼) şi N.C.(¼)şi care au constituit societatea în nume colectiv R.P., fiind preluată abuziv de stat în anii 1948-1949, iar în prezent este abandonat şi ruină.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 116/2000 Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâţi să le lase reclamanţilor liberă proprietatea imobilului în suprafaţă de 4198 mp şi construcţii, soluţia a fost menţinută în apel, dardesfiinţată prin Decizia civilă 2189/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, care a constatat că reclamanţii au făcut dovada calităţii lor procesual active, iar pârâţii au de asemenea calitate procesual pasivă dar imobilul nu a fost suficient identificat cadastral.
După casarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova. Pe parcursul judecăţii a decedat reclamanta C.F., moştenităde reclamanţii C.M., iar pârâta SC P. a intrat în procedura falimentului, fiind reprezentată de lichidator judiciar H.E. A fost întocmită o nouă expertiză tehnică, de ing. N.
Prin sentinţa civilă nr. 111 din 12 martie 2002 Tribunalul Prahova arespins acţiunea ca nefondată, reţinând că imobilul a fost preluat cu titlu în proprietatea statului, astfel încât măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Apelul reclamanţilor împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea deApel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 60 din 11 iunie 2002. A fost schimbată în tot sentinţa şi pe fond a fost admisă acţiunea în revendicare, fiind obligaţi pârâţii să lase liber reclamanţilor imobilul teren în suprafaţă de 4273 mpşi construcţii subsol, parter şi două etaje, împrejmuire metalică şi platforma betonată, conform variantei I din expertiza ing. A.L. Prin încheierea din 28 iunie 2002 s-a completat dispozitivul cu adresa imobilului din Ploieşti.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că imobilul ce a aparţinut autorilor reclamanţilor a fost preluat fără titlu valabil, înînţelesul dat de art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Cu privire la soluţiile oferite de Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că în raport cu data introducerii acţiunii, reclamanţii aveau alegerea între a cere continuarea judecăţii sau suspendarea potrivit art. 47 din acest act normativ, opţiunea fiind în sensulcontinuării judecăţii. Cu privire la actele depuse de pârâta S.C. P. SA, care a cumpărat de la stat, prin FPS, acţiuni ale fostei întreprinderi de stat, s-a reţinut că nu pot conduce la soluţia respingerii acţiunii în revendicare a adevăraţilor proprietari.
Împotriva acestei decizii în termen legalau declarat recurs pârâţii.
Consiliul local Ploieşti a invocat, fără a indica motivele de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., lipsa calităţii procesual pasive şi faptul că adresa imobilului ce a aparţinut autorilor reclamanţilor era str. G.
Acest recurs nu este fondat. Problema ridicată de recurentă a format obiect al judecăţii la toate instanţele care s-au pronunţat în cauză, inclusiv de Curtea Supremă de Justiţie care a fost investită cu recursul aceleiaşi părţi în primul ciclu procesual. S-a reţinut de instanţă, întemeiat, că în baza art. 12 din Legea nr. 213/1998, Consiliile locale au calitate procesual pasivă în litigiile care vizează proprietatea bunurilor imobile preluate de stat.
Această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil prin Decizia civilă nr. 2189/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, decizie obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 C. proc. civ., care s-au şi conformat, respingând excepţia lipsei calităţii procesual pasive.
Cu privire la adresa exactă a imobilului, această chestiune de fapt a fost lămurită pe parcursul procesului, prin expertizele întocmite şi omologate de instanţe, neputând oricum constitui motiv de recurs în actuala reglementare aacestei căi extraordinare de atac.
Prin recursul formulat de S.C. P. SA, prin lichidator judiciar, s-a susţinut că Decizia este nelegală, întrucât a considerat în mod greşit că problema dovezii dreptului de proprietate al reclamantelor fusese rezolvată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual. S-a opinat că în raport cu dispoziţiile Legii nr. 119/1948, imobilul ce avea destinaţia de întreprindere de decorticat cereale cu o capacitate de 500 kg/oră fusese în mod legal naţionalizat, astfel încât ţinând seama şi de împrejurarea că societatea pârâtă (în lichidare judiciară) a fost privatizată, se impunea repararea prin dezdăunare bănească a foştilor proprietari.
Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursurilor, învederând că Decizia recurată a fost deja pusă în executare, iar imobilul este nefolosit de pârâtă de mai mulţi ani, fiind ruinat.
Nici recursul pârâtei S.C. P. SA nu este fondat, astfel încât va fi respins, pentru următoarele considerente.
Reclamanţii au făcut dovada cu actele de stare civilă, certificate de moştenitor, acte de proprietate, că sunt succesorii în drepturi ai foştilor proprietari ai imobilului revendicat.
Societatea pârâtă (lichidată, astfel cum rezultă din copia sentinţei nr. 241 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova) a cumpărat acţiuni de la FPS asupra întreprinderii care intrase în proprietatea statului prin aplicarea Legii nr. 119/1948 privind naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.
De la data cumpărării acţiunilor nu s-a mai desfăşurat nici o activitate productivă dintre cele cuprinse în obiectul de activitate al pârâtei.
În acest sens, prin răspunsul la interogatoriu, pârâta a recunoscut că secţia din str. G.a fost trecută în conservare. Şi celelalte probe administrate – expertize tehnice, fotografii, procesul-verbal al executorului judecătoresc, demonstrează fără dubiu proasta administrare a fostei fabrici ce a fost înfiinţată de autorii reclamanţilor.
Ca atare, corect acţiunea în revendicare a fost admisă, aceasta având pentru pârâta cumpărătoare semnificaţia uneievingeri, pentru care poate pretinde despăgubiri potrivit dreptului comun de la vânzător.
Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii S.C. P. S.A. Ploieşti şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti împotriva deciziei civile nr. 60 din 1 iunie 200l a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5055/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5052/2002. Civil. Nulitate contract vânzare... → |
|---|
