CSJ. Decizia nr. 79/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 79
Dosar nr.1533/2002
Şedinţa publică din 17 ianuarie2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţieîmpotriva sentinţei civile nr. 2349din29 martie 2001 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, deciziei civile nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V – a civilă..
La apelul nominals-au prezentat: intimatul contestator B.C.P., personal şi asistat de avocaţii M.Z.P.şi S.G.I.şi intimata Administraţia Prezidenţială reprezentată de consilier juridic C.B..
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare aşa cum a fost formulat, casarea deciziei nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ şi a sentinţei civile nr.2349 din 29 martie 2001 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti şi pe fond respingerea contestaţiei formulată de B.P.C..
Avocaţii M.Z.P.şi S.G.I., având pe rând cuvântul solicită respingerea recursului în anulare, conform întâmpinării existente la dosar. Avocat M.Z.P.depune copie xerox de pe legitimaţia de servici a intimatului-contestator B. C.P. şi caracterizarea de la locul de muncă emisă la 15 decembrie 2000.
Consilier juridic C.B. pune concluzii în sensul admiterii recursului în anulare, casarea ambelor hotărâri şi pe fond respingerea contestaţiei.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 aprilie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f din Legea nr.92/1992 republicată şi ale art. 330 pct. 2 C.proc.civ., astfel cum au fost modificate prin OUGnr.138/2000 şi nr. 59/2001, recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr.2349/29 martie 2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi a deciziei nr.1032/28 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V – a civilă şi la contencios administrativ.
S-a susţinut că ambele hotărâri sunt vădit netemeinice şi au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin contestaţia înregistrată la data de 21 februarie 2001 pe rolul Judecătoriei sectorului 6, B.P.C. a solicitat în contradictoriu cu Administraţia prezidenţială anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, emisă în baza art. 4 1 alin. 2 din OUG nr. 1/2001 şi art. 130 alin. 1 lit. e din C.mun., cu consecinţa reîncadrării sale şi obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti cuvenite.
Judecătoria sectorului 6, prin sentinţa civilă nr. 2359/29 martie 2001, a admis în parte contestaţia, a anulat Decizia nr. 20 din 23 ianuarie 2001 şi a obligat intimata să-l reîncadreze pe contestator în funcţia avută anterior, cu plata drepturilor băneşti cuvenite. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei sentinţe Administraţia prezidenţială a formulat recurs, care a fost respins ca tardiv prin Decizia nr.1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ.
În recursul în anulare, sentinţa judecătoriei este criticată pentru motive de fond, susţinându-se în esenţă că instituţia a procedat corect la desfacerea contractului de muncă, deoarece contestatorul, susţinând examenul de atestare pe post, nu l-a promovat, astfel încât el nu corespunde profesional. Pe de altă parte, intimata a făcut dovada că măsura luată nu a fost aplicată în mod arbitrar, şi că s-a emis dispoziţie de desfacere a contractului de muncă în formă scrisă, fiind invocate în conţinut prevederile legale pe care se întemeiază.
În ceea ce priveşte Decizia pronunţată în recurs, s-a susţinut că în mod greşit tribunalul a reţinut tardivitatea declarării căii de atac, luând în calcul, ca moment iniţial al curgerii termenului de 10 zile, data de 20 aprilie 2001, completată de curier, şi nu cea de 24 aprilie 2001, când dovada de comunicare s-a înregistrat la registratura generală a instituţiei.
Intimatul B.P.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în anulare şi a depus la dosar înscrisuri care atestă că a fost reintegrat în cadrul instituţiei.
A fost ataşat dosarul cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea va examina cu precădere critica vizând aspectul de ordin procedural al tardivităţii sau formulării în termen a recursului deoarece considerarea ca întemeiată a acestui motiv al recursului în anulare face superfluă verificarea problemelor de fond.
Or, se constată că, sub aspect procedural, recursul în anulare este fondat, tribunalul rezolvând greşit problema respectării termenului de recurs.
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.
În mod cert, recursul a fost înregistrat la data de 3 mai 2001.
În ceea ce priveşte data comunicării sentinţei, tribunalul a considerat că aceasta este 20 aprilie 2001, conform înscrisului aflat la fila 60 dosar recurs. S-a omis însă a se observa că această dovadă de comunicare nu îndeplineşte mai multe dintre condiţiile prevăzute de art. 100 C.proc.civ. sub sancţiunea nulităţii. Astfel, nu sunt menţionate: - numele celui care l-a încheiat (art. 100 alin.2 C.proc.civ.); - numele şi prenumele celui căruia i s-a făcut comunicarea (art. 100 pct. 4 C.proc.civ.); -numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea (art. 100 pct. 7 C.proc.civ.). Or, conform prevederilor art. 100 alin. 3 C.proc.civ., "arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
În consecinţă, fiind afectat de trei cauze de nulitate, actul procedural nu poate produce efecte şi nu constituie momentul iniţial al curgerii termenului de declarare a recursului. Acest moment nu poate fi altul decât cel al predării efective a dovezii de comunicare la registratura generală a intimatei, care a avut loc la 24 aprilie 2001 şi în raport de care depunerea recursului la 3 mai 2001 apare ca fiind în termenul legal de 10 zile.
Aşa fiind, se constată că Decizia tribunalului în sensul considerării recursului ca tardiv este în mod vădit netemeinică şi esenţial nelegală.
Admiţând recursul în anulare conform prevederilor art. 330 3 raportat la art. 312 alin. 4 C.proc.civ., Curtea va casa Decizia tribunalului şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea pe fond a recursului, ocazie cu care se vor analiza celelalte critici formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursulîn anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 1032 din 28 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea pe fond a recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 ianuarie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 789/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 788/2002. Civil → |
|---|
