CSJ. Decizia nr. 825/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.825Dosar nr.3454/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii M.I.T., M.A.A., M.D., M.Ş., K.M.N., C.G.şi C.M.împotriva deciziei nr. 275 A din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă.
La apelul nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General reprezentat de consilier juridic O.O., lipsind recurenţii-intimaţi.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Consilier juridic O.O. solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 iulie 2001 la Tribunalul Bucureşti , Secţia a III – a civilă, reclamanţii M.I.T., M.A.A., M.D., M.Ş., K.N., C.G.şi C.M.au chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând restituirea unui teren în suprafaţă de 275 m.p. şi construcţia de pe acest teren, situate în Bucureşti, Str. Doamna Chiajna nr. 31, sector 4.
În motivare au susţinut că imobilul a aparţinut autorului lor D. M., depunând acte în dovedirea calităţii de moştenitori şi arătând că sunt îndreptăţiţi în baza Legii 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 4 martie 2002 Tribunalul Bucureşti ,Secţia a III – a civilă a respins acţiunea ca prematur introdusă. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că faţă de temeiul de drept al acţiunii, respectiv Legea 10/2001 reclamanţii s-au adresat direct instanţei de judecată, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă, care are caracter obligatoriu.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au formulat apel, criticând-o în esenţă pentru că s-au adresat în prealabil organelor administrative, dar neprimind răspuns, sunt îndreptăţiţi să se adreseze instanţei de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 275 A din 10 iunie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III – a civilă a respins apelul, confirmând soluţia instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din conţinutul dispoziţiilor art. 20 – 24 din Legea 10/2001 reiese că finalizarea procedurii administrative are loc prin emiterea unei decizii motivate, împotriva căreia partea interesată se poate plânge instanţei de judecată. În lipsa acestei decizii acţiunea este prematur introdusă, iar criticile formulate nu pot fi primite.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recursîntemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C.proc.civ..
Hotărârea este criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recurenţii-reclamanţi susţin în esenţă că sunt îndreptăţiţi să se adreseze instanţei atâta timp cât unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat printr-o decizie în termen de 6o de zile de la primirea notificării lor.
De asemenea, recurenţii-reclamanţi invocă accesul liber la justiţie.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor urma.
În mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea, ca prematur introdusă, soluţie confirmată de instanţa de apel.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, reiese că la data de 26 iunie 2001 reclamanţii au formulat notificarea către Primăria Municipiului Bucureşti (fila 3 dosar nr. 5507/2001 a Tribunalului Bucureşti , Secţia a III – a civilă).
Acţiunea a fost introdusă la data de 18 iulie 2001 (fila 2 dosar nr. 5507/2001 al Tribunalului Bucureşti–secţia a III – a civilă), mai devreme de cele 60 de zile prevăzute de art. 23 (1) din Legea 10/2001.
Pe de altă parte, reclamanţii nu au făcut dovada răspunsului (decizie, dispoziţie) Primăriei Municipiului Bucureşti la notificarea nr. 902 din 26 iunie 2001.
Potrivit art. 23 (1) şi art. 24 (1), (3) şi (7) din Legea 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie (dispoziţie) motivată asupra cererii de restituire în natură, iar persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia în termen de 30 de zile de la comunicare.
În absenţa acestei decizii, acţiunea reclamanţilor este vădit prematur introdusă, criticile formulate în recurs urmând a fi înlăturate.
În ce priveşte accesul liber la justiţie, şi această critică urmează a fi înlăturată.
Dispoziţiile Legii 10/2001 sunt imperative. În art. 24 (7) din Legea10/2001 este reglementată şi posibilitatea adresării la instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul reclamanţilor M.I.T., M. A.A., M.D., M.Ş., K.M.N., C.G. şi C.M.împotriva deciziei nr. 275 A din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti , Secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 824/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 826/2002. Civil → |
---|