CSJ. Decizia nr. 855/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 855Dosar nr. 215/2002
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 iunie 2000 reclamanta B.R. a chemat în judecată pe pârâţii C.I. şi C.V. pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 3 situat în Bucureşti,cu cotele aferente de teren.
În motivare au arătat că prin sentinţa civilă nr. 592 din 30 aprilie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis acţiunea în revendicare asupra imobilului în litigiu, hotărâre care a rămas definitivă şi irevocabilă. Urmare a acesteia Primarul General prin Dispoziţia nr. 383 din 16 martie 2000 a dispus punerea în posesie.
La data de 24 februarie 1997 Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatara S.C. A.S.A. a vândut acest apartament pârâţilor C.V. şi C.I., act lovit de nulitate absolută.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 525 din 22 mai 2001 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că titlul pârâţilor asupra imobilului este valabil încheiat întrucât, la data transmiterii bunului în patrimoniul acestora, reclamanta nu începuse procedurile de restituire. Totodată s-a reţinut că pârâţii sunt apăraţi de buna lor credinţă, soluţie care s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta arătând că în mod greşit instanţa a soluţionat litigiul în baza Legii nr. 10/2001 care nu se aplică în speţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 550 din 15 noiembrie 2001 a respins ca nefondat apelul.
Considerentele pe care s-a bazat hotărârea instanţei de apel au fost următoarele: contractul de vânzare-cumpărare al pârâţilor a fost încheiat anterior soluţiei pronunţate de instanţă de restituire către reclamantă a imobilului, litigiu în care de altfel, aceştia nu au fost parte; speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile de drept material din Legea nr. 10/2001 referitoare la valabilitatea actelor de vânzare cumpărare încheiate cu bună-credinţă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând motive de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. privind, în esenţă, inaplicabilitatea în cauză a Legii nr. 10/2001, temei de drept care nu a fost invocat prin cererea introductivă, greşita motivare a instanţelor pe buna-credinţă a pârâţilor deşi aceasta nu a fost invocată şi dovedită de către pârâţi.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează:
Este de principiu că legea civilă dispune numai pentru viitor ea neretroactivând, principiu consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
Or, este de reţinut că la data acţiunii introductive 28 iunie 2000, Legea nr. 10/2001 – privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 – nu era în vigoare, astfel încât dispoziţiile acesteia nu puteau fi temei juridic al cauzei, în lipsa unor norme imperative în sensul că acestea sunt de imediată aplicare proceselor în curs de judecată.
De altfel, dispoziţiile art. 47 din legea sus menţionată prevăd că în cazul acţiunilor în curs de judecată persoana îndreptăţită poate solicita suspendarea cauzei sau poate renunţa la judecata acesteia, apelând la procedura instituită de legea specială. Numai în acest sens se poate aprecia că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă proceselor pe rol, care au ca obiect revendicarea bunurilor imobile, din categoria celor avute în vedere de acest act normativ.
Prin urmare soluţia procesuală a instanţelor, care au analizat litigiul dedus judecăţii exclusiv din prisma art. 18 şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, act normativ intrat în vigoare ulterior investirii instanţei, este supusă casării, astfel încât recursul urmează a se admite iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
Instanţa de trimitere va analiza probele administrate în cadrul procesual stabilit de reclamantă, respectiv al unei acţiuni în revendicare în baza dispoziţiilor art. 480 C. civ., urmând a se cerceta dovezile pârâţilor privind buna lor credinţă pe care au opus-o în apărare, având în vedere că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, rămasă irevocabilă s-a statuat nelegalitatea titlului statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva deciziei nr. 550 din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 525 din 22 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti ca prima instanţă, pentru soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 853/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 857/2002. Civil → |
|---|
