CSJ. Decizia nr. 84/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.84Dosar nr.1660 / 2002
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul U.I. împotriva deciziei nr.201 din 3 decembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant personal şi intimaţii pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de consilier juridic V.C.S. şi consiliul Local al Municipiului Craiova reprezentat de consilier juridic M.O.
Procedura completă.
Recurentul reclamant U.I.,care se legitimează cu B.I. seriaA.M. nr.934971 eliberat la data de 19 ianuarie 1979 de Poliţia Municipiului Craiova, arată că renunţă la judecata recursului.
Reprezentanta Ministerului Public şi consilierii juridici V.C.S. şi M.O, având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de renunţarea la judecarea recursului.
CURTEA ,
Asuprarecursului de faţă ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.607 din 30 august 2001, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul U.I. în contradictoriu cu statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul local al municipiului Craiova. A dispus, în conformitate cu dispoziţiile art.35 din Legea nr.33/1994 şi ale art.481 C.civ, retrocedarea către reclamant a unei suprafeţe de teren de 274 mp,situată în Craiova, Str. Argeş nr.61, expropriată în anul 1985, dar neutilizată potrivit destinaţiei, fiind liberă.
Curtea de Apel Craiova, prin dec.civ.nr.201 din 3 decembrie 2001 a admis apelul Consiliului local Craiova, a schimbat în totalitate sentinţa şi pe fond a respins acţiunea, cu motivarea că potrivit propriei aprecieri a expertizei tehnice întocmite, scopul exproprierii a fost atins, nefiind relevantă împrejurarea că o parte din teren este liberă de construcţii şi detalii de sistematizare.
Impotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul, care a susţinut nelegalitatea deciziei, pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor ce protejează dreptul de proprietate (art.480-481 C.civ) şi a Legii nr.33/1994 privind expropierea pentru cauză de utilitate publică. S-a depus la dosar în copie expertiza tehnică întocmită în cauză, inclusiv schiţa, alte înscrisuri ce dovedesc temeinicia acţiunii.De asemeni, a învederat că pârâta i-a recunoscut dreptul pe cale administrativă, fiind depus în acest sens, în copie, ordinul emis de prefect la 5 iunie 2002, prin care i s-a atribuit reclamantului U.I. în proprietate suprafaţa de 270 mp teren în Str.Argeş nr.61, Craiova.
Recursul este fondat.
Din ansamblul probelor administrate rezultă că într-adevăr, terenul a apartinut în proprietate reclamantului, a fost expropriat în anul 1985 pentru utilitate publică, scopul a fost neatins, în sensul că imobilul este în prezent liber de orice detalii de sistematizare şi nici nu s-a declarat o nouă utilitate publică. Ca atare, corect instanţa de fond a admis acţiunea , reţinând incidenţa art.33 din Legea nr.33/1994.
Cum însă, fiindu-i recunoscut dreptul pretins, pe cale administrativă, reclamantul a înţeles să renunţe la judecarea recursului, prin declaraţie orală expresă, Curtea urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art.246 din Codul de procedură civilă, să ia act de renunţarea la judecata recursului. Prin recunoasterea de către pârât a dreptului pretins, Decizia pronunţată în apel rămâne fără fundament, ea fiind, de altfel, cum s-a arătat, greşită.
Ca atare, ţinând seama de principiul diponibilităţii ce guvernează procesul civil, Curtea va lua act de renuntarea reclamantului la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de renunţarea recurentului-reclamant U.I. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr.201 din 3 decembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 85/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 827/2002. Civil → |
---|