CSJ. Decizia nr. 889/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.889Dosar nr.1832/2002
Şedinţa publică din 6 martie 200.
La data de 12 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.12285 din 12 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, deciziei civile nr.142 din 17.01.2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, precumşi împotriva deciziei civile nr.1299 din 2 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de12 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta iar pronunţarea s-a amânat la 6 martie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 15 iunie 2000, A.E.a chemat în judecată Asociaţia Nevăzătorilor din România, pentru a fi obligată să-i plătească:
- despăgubiri reprezentând echivalentul pensiei sociale neachitate pe perioada 12.03.1999 – 12.03.2000, respectiv suma de 2.335.965 lei, care reactualizată în funcţie de rata inflaţiei este de 3.480.587 lei;
- daune morale în valoare de 100.000.000 lei pentru nerespectarea drepturilor ce se cuveneau reclamantei, precum: plata pensiei sociale, asistenţă medicală gratuită, transport gratuit, 400 de impulsuri telefonice gratuite, etc.
În motivarea acţiunii reclamanta a invocatCertificatul de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecţie socială, nr.882 din 12 martie 1999, cutermen de valabilitate 12 luni, în baza căruia pârâta trebuia să-i achite drepturile cuvenite în baza Hotărârii Guvernului României nr.610/1990, a Legii nr.53/1992 şi a OUGnr.102/30.06.1993, dar care i-au fost refuzate sistematic fapt pentru care reclamanta a acţionat-o înjudecată pe pârâtă obţinând câştig de cauză.
Prin sentinţa civilă nr.12285 din 12 octombrie 2000, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, arespins acţiunea, reţinând apărările pârâtei potrivit cărora neplata drepturilor pretinse s-a datorat refuzului reclamantei de a se prezenta la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă pentru stabilirea unui diagnostic corect, examinare necesară întrucât diagnosticul stabilit în cadrul oficiului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă al Sectorului 3 pentru anul 1998 a fost incert iar în perioada 1992-1998 invaliditatea sa a oscilat între gradul I şi II.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.142/A din 17 ianuarie 2001, iar recursul aceleiaşi părţi a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.1299 din 2 mai 2001.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 din C.proc.civ.solicitând casarea acestora şi în fond admiterea acţiunii introdusă de reclamantă.
În motivarea recursului în anulare se susţine, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană cu handicap (nevăzătoare), cu Certificatul nr.882 din 12 martie 1999, emis de Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, de pe lângă Direcţia de muncă şi protecţie socială, competent să facă încadrarea într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecţie socială, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.53/1992, în vigoare la data emiterii certificatului.
Ca urmare, pârâta s-a dovedit a fi de rea credinţă, refuzând plata drepturilor cuvenite reclamantei, fapt ce adeterminat un litigiu anterior între părţi, finalizat prin obligarea sa la plata pensiei sociale pe perioada 1998-1999 şi a unor daune morale în valoare de 50.000.000 lei.
Recursul în anulare este întemeiat, în sensul şi pentru considerentele ce succed, care impun casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii la prima instanţă.
Într-adevăr, potrivit art.1 alin.2 din Legeanr.53/1992, în vigoare la data emiterii certificatului nr.882 din 12 martie 1999 de încadrare a reclamantei în gradul II de invaliditate, „încadrarea într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecţie socială se face prin certificat emis decomisiile de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă de pe lângă cabinetele de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă ce funcţionează în cadrul policlinicilor teritoriale, pentru adulţi".
În temeiul dispoziţiei citate, Certificatul nr.882 din 12 martie 1999, care atestă calitatea reclamantei de persoană handicapată şi-i recunoaşte dreptul la protecţie socială, a fost emis de organul prevăzut de lege, respectiv Cabinetul deexpertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă din cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială a sectorului 3 Bucureşti.
Certificatul putea fi contestat, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă de pe lângă oficiul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă a municipiului Bucureşti, conform art.1 alin.3 din Legea nr.53/1992, iar Decizia emisă în acest caz putea fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.29/1990 (art.1 alin.4).
Astfel fiind, pârâta, care a invocat oscilaţiile de încadrare a reclamantei în gradele I şi II în perioada 1992 – 1998 şi incertitudinea diagnosticuluui înscris într-unul dinaceste certificate, urma să dovedească faptul că demersurile sale pe lângăInstitutulNaţional de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă ar putea fi reţinute ca reprezentând contestaţie împotriva încadrării reclamantei într-un grad de invaliditate sau altul.
În situaţia în care, cu ocazia rejudecării cauzei, nu se va dovedi acest fapt, pârâta va trebui să precizeze temeiul legal al demersului făcut şi de asemenea să-şi dovedească susţinerea potrivit căreia a cerut reclamantei să se supună unui control medical oftalmologic superior.
La rândul său, reclamanta trebuia să facă dovadacuantumului lunar al pensiei sociale pretinse pe perioada menţionată şi a celorlalte drepturi în legătură cu care a pretins daune morale, şi, de asemenea, să facă dovada depunerii la sediul pârâtei a documentaţiei necesare şi obligatorii pentru a beneficia de drepturileaferente perioadei 12.03.1999 – 12.03.2000, despre a cărei existenţă intimata-pârâtă susţine că a luat cunoştinţă numai după acţionarea sa înjudecată.
Aspectele redate făcând necesară administrarea de probe în vederea stabilirii unei situaţii de fapt exacte, se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr.1299 din 2.05.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Decizia civilă nr.142 din 17.01.2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr.12285 din 12.10.2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 894/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 89/2002. Civil → |
|---|
