CSJ. Decizia nr. 936/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.936DOSAR NR.2821/2002
Şedinţa publică din 11 martie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii M.R.şi M.S.împotriva deciziei nr.48/A din 17 aprilie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul de Interne prin consilier juridic V.S., lipsind recurenţii-reclamanţi.
Procedura completă.
Consilier juridic V.S., referindu-se la întâmpinare, solicită respingerea recursului, arătând că deţine imobilul în baza dreptului de retenţie stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, până când recurenţii-reclamanţi vor plăti despăgubirile la care au fost obligaţi.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 2 iulie 2001, M.R.şi M.S.au chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în conformitate cu prevederile art.24 alin.7 şi 8 din Legea nr.10/2001 pârâtul să fie obligat a le restitui în natură şi în mod efectiv imobilul proprietatea acestora situat în Deva, strada Cloşca nr.12.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au notificat pârâtul ca deţinător al imobilului, cerându-i să procedeze la restituirea în natură, însă Ministerul de Interne nu a respectat prevederile Legii nr.10/2001, în sensul că nu i-au invitat să participe la discutarea notificării şi nici nu a rezolvat cererea printr-o dispoziţie sau decizie, ci le-au răspuns printr-o adresă lipsită de eficienţă juridică. Au mai susţinut, că nu au pierdut calitatea de proprietari ai imobilului în intervalul de la preluarea abuzivă, de către stat, şi respectiv, Ministerul de Interne şi că, aşa-zisele lucrări de îmbunătăţiri executate de pârât, au fost făcute fără consimţământul lor, fără să fi fost utile.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea prin sentinţa nr.367 din 12 septembrie 2001.
S-a reţinut de tribunal, că imobilul a intrat în posesia statului în anul 1953, ca urmare a neachitării impozitelor de către autorul reclamantului, ulterior stabilindu-se că proprietatea asupra acestuia aparţine Statului Român, care şi-a întabulat în Cartea Funciară dreptul de proprietate în baza deciziei civile nr.1554 din 3 iulie 1974 a Tribunalului Suprem. A fost transmis în administrare Ministerului de Interne, fiind folosit drept cămin de garnizoană de către I.P.J.Hunedoara. A fost revendicat de reclamantul M.R.prin acţiunea promovată în 1995 şi finalizată prin Decizia nr.711 din 25 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul de Interne, care a fost obligat să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Deva, strada Cloşca nr.12.
La cererea pârâtului, reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 366.274.933 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului de către Ministerul de Interne şi s-a dispus instituirea unui drept de retenţie asupra acestui imobil până la plata integrală a creanţei.
În raport cu situaţia reţinută, instanţa de fond a conchis că cererea reclamanţilor nu cade sub incidenţa Legii nr.10/2001, întrucât reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pe baza căreia şi-au întabulat în cartea funciară acest drept, iar pârâtul foloseşte imobilul în baza dreptului de retenţie acordat prin hotărâre judecătorească definitivă, prin notificare reclamanţii urmărind punerea în posesie,iar nu restituirea imobilului dispusă irevocabil.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Civilă, care prin Decizia nr.48/A din 17 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor M.R.şi M.S..
Împotriva menţionatei decizii, reclamanţii au declarat recurs, solicitând desfiinţarea acesteia ca netemeinică şi nelegală.
Fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art.304 din C. proc.civ., recurenţii-reclamanţi au criticat instanţa de apel, susţinând, că în mod greşit, a considerat inaplicabile prevederile Legii nr.10/2001, în speţă, în opinia lor, fiind dimpotrivă aplicabile prevederile art.23 din lege. Că imobilul a rămas în posesia pârâţilor pe baza dreptului de retenţie obţinut în martie 2001, după doi ani de posesie abuzivă şi nelegală, raportat la data când li s-a restituit acest imobil prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Recursul nu este fondat.
Aşa după cum rezultă din actele şi lucrările aflate la dosar şi cumîn mod corect a reţinut curtea de apel, menţinând soluţia pronunţată de instanţa de fond, înainte de apariţia Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de proprietate, prin Decizia civilă nr.711 din 25 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, rămasă definitivă şi devenită irevocabilă prin respingerea recursului Ministerului de Interne. Prin această decizie, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Deva, strada Cloşca nr.12, dreptul de proprietate fiind întabulat în cartea funciară.
Întrucât reclamanţii posedă titlu de proprietate, respectiv Decizia civilă nr.711/1999 a Tribunalului Hunedoara, definitivă şi irevocabilă, constitutivă de drepturi, evident că, în speţă, nu pot fi incidente prevederile Legii nr.10/2001.
Pârâtul foloseşte în continuare imobilul, în baza dreptului de retenţie instituit în favoarea sa, până la plata de către reclamanţi a sumei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr.228 din 26 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă prin Decizia nr.62/A/23 martie 2001.
Având în vedere considerentele menţionate, motivele invocate de recurenţi nu pot fi reţinute, fiind contrazise de realitatea situaţiei şi de actele aflate la dosar.
În consecinţă, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.R.şi M.S.împotriva deciziei nr.48/A din 17 aprilie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 935/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 937/2002. Civil → |
|---|
