CSJ. Decizia nr. 932/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 932Dosar nr. 3935/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2001 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 2168, B.N. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M. 01278 Cluj-Napoca solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 39.845.614 lei şi a dobânzii legale aferente, reprezentând impozitul calculat pentru ajutorul acordat la trecerea în rezervă, reţinut în mod greşit.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 15 februarie 2000 a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie de serviciu, iar conform dispoziţiilor Legii nr. 138/1999 este îndreptăţit să primească o plată compensatorie neimpozabilă egală cu 12 solde lunare nete din ultima lună de activitate, precum şi a unui ajutor neimpozabil egal cu 20 de solde nete din ultima lună de activitate, în sumă totală de 126.207.968 lei, din care în mod greşit s-a reţinut, în baza OG nr. 73/1999 impozitul de 39.845.614 lei.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepţiile lipsei competenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, lipsa calităţii sale procesual pasive, lipsa efectuării procedurii prealabile administrativ jurisdicţionale.
A mai solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi chemarea în garanţie a Ministerului de Finanţe în cazul în care acţiunea reclamantului va fi admisă anterior judecării fondului cauzei, instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială iar pârâtul a renunţat la celelalte excepţii invocate.
Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa civilă nr. 4471 din 17 mai 2001 a admis acţiunea şi a obligat pe pârât la plata sumei de 39.845.614 lei reclamantului cu dobânda legală reprezentând rata scontului practicată de B.N.R. diminuată cu 20% începând cu data înregistrării acţiunii şi până la plata integrală a sumei.
A admis şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulată de către pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că ajutoarele acordate conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu sunt supuse impozitării pentru că reprezintă modalităţi de sprijin financiar pentru fostul angajat şi nu le este aplicabil acelaşi regim de impozitare ca pentru drepturile salariale la care se referă art. 23 lit. b) din OG nr. 73/1999.
A reţinut de asemenea că OUG nr. 136/2000 a intrat în vigoare după data trecerii în rezervă, deci dispoziţiile sale nu pot fi aplicate retroactiv.
Recursul declarat de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva acestei sentinţe a fost admis în parte, iar recursul declarat de către chematul în garanţie împotriva aceleiaşi sentinţe a fost admis în totul de către Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001, care a modificat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât la plata sumei de 21.356.988 lei cu titlu de ajutor la trecerea în rezervă.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata în complectare a sumei reprezentând plăţi compensatorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale.
A respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că la data trecerii în rezervă a reclamantului, dispoziţiile art. 7 din OG nr. 7/1998, privind caracterul neimpozabil al plăţilor compensatorii, fuseseră abrogate prin art. 86 din OG nr. 73/1999 şi, ca atare, pentru suma datorată cu acest titlu, impozitul a fost calculat şi reţinut în mod legal, însă în ce priveşte ajutorul primit în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1998, sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din OG nr. 73/1999, potrivit cărora nu sunt venituri impozabile şi nu se impozitează indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 72/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine că instanţele de judecată au aplicat dispoziţii care la data soluţionării cauzei, erau abrogate; astfel prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost abrogate implicit prin art. 86 din OG nr. 73/1999 care este o lege specială.
Se susţine de asemenea că instanţele au aplicat greşit dispoziţiile art. 5 şi art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 considerând că ajutoarele acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă ar fi scutite de impozit, când aceştia, conform art. 23 lit. b) din aceeaşi ordonanţă sunt asimilate salariilor, care se impozitează.
În motivarea recursului în anulare se mai arată că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 deoarece ajutoarele la care a avut dreptul reclamantul au fost stabilite în raport de solda brută.
La termenul din 11 martie 2003 a fost invocată excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale de soluţionare a recursului împotriva sentinţei pronunţate de către judecătorie într-un conflict de muncă a Curţii de Apel Cluj-Napoca, având în vedere data înregistrării acţiunii.
Cu privire la excepţia invocată urmează a reţine următoarele:
Competenţa materială a curţilor de apel, ca instanţe de recurs, este cea prevăzută de dispoziţiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ.
Conform acestui text de lege, curţile de apel judecă „ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în alte cauze prevăzute de lege".
Acest text deci, nu prevede recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în prima instanţă de judecătorii şi nici nu există o altă dispoziţie legală care să prevadă această competenţă.
În lipsa unei dispoziţii legale exprese, derogatorii de la regula cuprinsă în art. 3 pct. 3 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului împotriva judecătoriei (în materia conflictelor de muncă) revine tribunalului, având în vedere data înregistrării contestaţiei (22 ianuarie 2001).
Este de reţinut că prin OUG nr. 138/2000 (intrată în vigoare la data de 2 mai 2001) s-a modificat competenţa materială a instanţelor în sensul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, conflictele de muncă potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ. sunt de competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalelor, cu recurs la curţile de apel.
Dar, în caz de succesiune în timp a unor norme de competenţă, competenţa materială a instanţelor se stabileşte în raport de norma tranzitorie.
Potrivit normei tranzitorii prevăzută de art. 725 pct. 2 C. proc. civ. „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe".
Astfel fiind, conflictele de muncă în curs de judecată la data intrării în vigoare a OUG nr. 138/2000 (2 mai 2001), cum este cazul în speţă, rămân în competenţă, de soluţionare în prima instanţă a judecătoriilor, tribunalele fiind instanţa de recurs.
Deci, având în vedere considerentele mai înainte arătate urmează a constata că Tribunalul Cluj avea competenţa materială de soluţionare a recursurilor şi nu Curtea de Apel Cluj.
Astfel fiind având în vedere această încălcare a competenţei materiale care este de ordine publică urmează a admite recursul în anulare şi a casa Decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi a trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 4471 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj.
Trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluţionarea recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 4471 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 931/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 935/2002. Civil → |
|---|
