CSJ. Decizia nr. 938/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.938Dosar nr.3292/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
S-a luat în examinarerecursul declarat de reclamanţii M.Ş., M.G.şi N.M.împotriva deciziei nr.75 din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Civilă.
Laapelulnominal s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca prin consilier juridic A.Z.. Au lipsit recurenţii-reclamanţi.
Procedura completă.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat judecareacauzei în lipsă.
Consilier juridic A.Z. solicită respingerea recursului, arătând că soluţiile pronunţate în cauză, sunt întemeiate, recurenţii-reclamanţi nefăcînd dovada calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2001 sub nr.10888 pe rolul Tribunalului Cluj reclamanţii M.Ş., M.G.şi N.M.(născută M.), în contradictoriu cu Consiliul local Cluj-Napoca a solicitatinstanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze dispoziţia 3081 din 12 noiembrie 2001 emisă de către pârâtă şi să se constate căneîntemeiat a fost respinsă cererea lor privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situatîn str.Plevnei nr.57-64 respectiv str.Dobrogei nr.60-66, teren în suprafaţă de 3 iughări şi 1068 stânjeni înscris în CF a Oraşului Cluj sub nr.4308cu nr.top.16133/3 şi 16132/2.
În motivarea cererii reclamanţii arată că ei sunt moştenitorii lui M.T. care era proprietar prin cumpărare printr-un act sub semnătură privată a terenului în litigiu.
Se mai arată că autoarea lor a fost deposedată, prin Decizia nr.52648/IV/963 din 22 octombrie 1958, abuziv de acest teren.
Tribunalul Cluj – secţia civilă, prin sentinţa nr.41 din 15 februarie 2002, a respins acţiunea formulată de către reclamanţi ca nefondată, reţinându-se în esenţă că actul sub semnătură privată încheiat la data de 24 februarie 1948 a produs efecte numai între părţile contractante, dar conform prevederilor Legii nr.115/1938, nu poate face dovada dreptului de proprietate al autoarei reclamanţilor.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr.75 din 30 mai 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Cluj.
Pentru a pronunţa această hotătrâre instanţa de apel a constatat că înscrisul sub semnătură privată invocat de către reclamanţi şi în legătură cu care susţin că reprezintă titlul lor de proprietate, nu poate fi apreciat în acest sens pentru că el nu este încheiat în formă autentică şi nu a fost întabulat.
Instanţa de apel a reţinut de asemenea că nici susţinerea reclamanţilor că ar fi dobândit terenul prin prescripţia achizitivă de 10 ani conform prevederilor art.1895 C.civ.nu este fondată pentru că aceste norme nu sunt incidente în speţă întrucât dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune numai în cele două situaţii prevăzute de art.27 şi 28 din Legea nr.115/1938 care nu sunt îndeplinite în cauză.
Împotrivaacestei decizii reclamanţii au declarat recurs invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ..
Se susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că dovada proprietăţii se poate face numai cu acte autentice, când prevederile Legii nr.10/2001 nu prevăd acestlucru, iar Legea nr.18/1991 prevede că această dovadă se poate face chiar cu martori.
Se mai susţine de asemenea că în mod greşit instanţa a apreciat că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este posibilă numai în cazurile prevăzute de art.27 şi 28 din Legea nr.115/1938, cu toate că art.1895 C.civ.nu a fost abrogat, deci se aplică în speţă.
Mai susţin reclamanţii-recurenţi că este necesară admiterea recursului şipentru a le da posibilitatea să poată administra probe în complectarea probei cu înscrisul sub semnătură privată.
De menţionat că la data de 18 februarie 2003, cu mult peste termenul legal de declarare a recursului faţă de data la care a fost primită comunicarea hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Cluj – respectiv 14,17,19 iunie 2002 – recurenţii depun o cerere prin care formulează „precizări" la recursul declarat iniţial în termen legal la data de 25 iunie 2002.
În această „precizare" reclamanţii arată în primul rând câ în realitate lor li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr.2063 din 23 februarie 1993 a Judecătoriei Cluj Napoca şi s-a dispus şi punerea lor în posesie prin sentinţa civilă nr.3953 din 20 octombrie 1994 a Tribunalului Cluj în baza prevederilorLegii nr.18/1991, dar, sfătuiţi greşit, au solicitat, obţinerea de măsuri reparatorii şi pe Legea nr.10/2001.
În al doilea rând, arată că înţelege să renunţe la dreptul pretins în baza Legii nr.10/2001, dar să se admită recursul formulat.
O a treia susţinere este aceea că în mod greşit instanţele au considerat că nu au titlul de proprietate, când actul sub semnătură privată pe care l-au invocat a căpătat dată certă.
În esenţă, prin toate aceste trei susţineri, reclamanţii solicită admiterea recursului.
Recursul este nefondat.
Este de reţinut în primul rând că se vor analiza numai motivele formulate în termenul legal prevăzut de art.301 C.proc.civ. – (respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii) nu şi cele menţionate în aşa numitele „precizări" la recurs care au fost depuse cu mult peste termenul legal.
Recursul reclamanţilor se întemeiază pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ. şi sub acest aspect urmează a reţine că în conformitate cu art.3 din Legea nr.10/2001 sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în restituireaîn natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imboilelor la data preluării abuzive a acestora şi conform art.4 din aceeaşi lege, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
În consecinţă solicitantul trebuie să facă dovada că el era titularul dreptului de proprietate la data preluării abuzive a imobilului.
În cazul în speţă instanţele de fond şi apel au făcut o aplicare corectă a legii în sensul că în sistemul de publicitate imobiliară prin cărţi funciare, transferul dreptului de proprietate operează de la înstrăinător la dobânditor, prin înscrierea în cartea funciară (efectul constitutiv de drepturi al înscrierii conform art.17 alin.1 din Legea nr.115/1938).
Înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 24 februarie 1948, nefiind încheiat în formă autentică şi nici intabulat, nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate pentru considerentele mai înainte arătate.
Nicicea de a doua susţinere a recurenţilor cu privire la aplicarea greşită alegiiînlegătură cu dobândirea dreptuluide proprietate prin prescripţia achizitivă de 10 ani conform prevederilor art.1895 C.civ.nu este fondată pentru că instanţele au apreciat corect că dispoziţiile art.1895 C.civ.nu sunt incidente în speţă deoarece conform normelor prevăzute de art.27 şi 28 din Legea nr.115/1938 dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este posibilă numai în condiţile textelor de lege mai înainte menţionate.
Astfel fiind, urmează a reţine că nici una din criticile formulate de către recurenţi nu este fondată,instanţele făcând în cauză o aplicare corectă a legii, motiv pentru care recursul va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenţii M.Ş., M.G.şi N.M. împotriva deciziei nr.75 din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 937/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 939/2002. Civil → |
|---|
