ICCJ. Decizia nr. 104/2003. Civil. L 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 104

Dosar nr. 958/2003

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 1155 din 21 octombrie 2002, a respins contestaţia formulată de F.I. şi F.V. împotriva dispoziţiei nr. 650 din 6 august 2001 a Primarului Municipiului Bârlad, dată în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 215/2001, prin care s-a propus completarea în echivalent a despăgubirii acordate contestatorilor pentru imobilul construit situat în Bârlad, demolat în baza Decretului de expropriere nr. 101/1987 şi s-a respins cererea persoanelor îndreptăţite privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 458 mp teren aferent locuinţei demolate, care a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Sentinţa primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Iaşi care, prin Decizia civilă nr. 3 din 14 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatori.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au avut în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 referitoare la modalitatea de despăgubire a persoanei îndreptăţite al cărei imobil cu destinaţie de locuinţă nu poate fi restituit în natură (în speţă aceasta fiind demolată) şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) privind neincidenţa aceleiaşi legi în cazul terenurilor al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 (în speţă contestatorii fiind puşi în posesia unei suprafeţe de 408 mp + 90 mp teren atribuită, prin compensare, pe un alt amplasament.

Împotriva deciziei instanţei de apel contestatorii au declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora reiterează susţinerile formulate în apel vizând, pe de o parte, compunerea nelegală a completului de judecată în faţa instanţei de fond, şi neparticiparea procurorului la dezbateri, iar pe de altă parte, nesoluţionarea cererii lor de atribuire a unui alt imobil, prin compensare şi neclarificarea „situaţiei juridice şi a valorii de inventar" privind imobilul.

Recursul nu este fondat.

Imobilul contestatorilor, teren cu construcţii, a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică – construirea unor blocuri de locuinţe – în care scop locuinţa expropriată a fost demolată, cu plata unei despăgubiri în valoare de 80.000 lei (în anul 1987).

Scopul exproprierii a fost realizat, în zonă construindu-se un ansamblu de blocuri de locuinţe amplasate inclusiv pe terenul ce a aparţinut reclamanţilor.

Astfel fiind, în ceea ce priveşte terenul, restituirea în natură nefiind posibilă, prin Ordinul Prefectului Judeţului Vaslui nr. 28din 18 martie 1997 emis în baza Legii nr. 18/1991 reclamanţilor le-au fost atribuite, în compensare, suprafeţele de teren situate în str. R., respectiv 408 + 90 mp, cum rezultă şi din procesele verbale de punere în posesie nr. 12943 din 10 septembrie 1997 şi nr. 12944/1997.

Ca urmare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, sub incidenţa prezentei legi nu intră terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000.

În considerarea celor ce preced şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), respectiv alin. (2) teza II din Legea nr. 10/2001, instanţele au reţinut, corect, că posibilitatea acordată persoanelor îndreptăţite de a opta pentru un anumit tip de despăgubiri, expres menţionate, nu echivalează cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniul deţinătorului.

În ceea ce priveşte construcţia demolată, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 18 lit. b) şi ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care prevăd modalitatea de stabilire a valorii construcţiilor expropriate ce nu mai există la data intrării în vigoare a legii, precum şi dispoziţiile art. 12 alin. (2), care îndreptăţesc persoana în cauză să primească, în completarea despăgubirii primite, diferenţa de la valoarea actualizată a acesteia cu indicele inflaţiei până la valoarea corespunzătoare a imobilului, modalităţile şi cuantumul despăgubirilor urmând a fi reglementate prin dispoziţiile speciale la care fac trimitere art. 38 şi art. 40 din Legea nr. 10/2001.

În sfârşit, examinând critica vizând neparticiparea procurorului şi compunerea nelegală a completului de judecată la prima instanţă, curtea de apel a reţinut şi motivat, corect, că dispoziţiile legii speciale şi ale codului de procedură civilă nu prevăd obligativitatea participării procurorului în cauze de natura celei dedusă judecăţii şi că sentinţa a fost dată de judecătorii care au constituit completul de judecată în faţa căruia s-a dezbătut cauza în fond, între ei neregăsindu-se judecătorul ce s-ar fi pronunţat într-o cauză soluţionată în contencios – administrativ urmată între aceleaşi părţi.

Faţă de cele ce preced recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii F.T.I. şi F.I. V. împotriva deciziei nr. 3 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 104/2003. Civil. L 10/2001. Recurs