ICCJ. Decizia nr. 159/2003. Civil. Conflict de munca magistrati - restituire 7 % contrib. asig.sociale sanatate. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 159
Dosar nr. 5181/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele :
În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile, precum şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 1008 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi a deciziei nr. 1003 R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Prin acţiune, V.E.I. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la restituirea sumei încasate prin reţinerea cotei de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 cu aplicarea dobânzii legale la data executării hotărârii pentru această sumă.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiţiei, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Harghita, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru cele două părţi şi a solicitat, pe fond respingerea acţiunii, deoarece reclamanta are dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă face dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare. Totodată a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., deoarece reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate s-a făcut în baza legii şi a contractului de asigurare încheiat de reclamantă cu casa de asigurare.
Prin sentinţa civilă nr. 1008 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Harghita, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii să restituie reclamantei suma reţinută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7% din salariul brut lunar pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 actualizată la data efectuării plăţii prin aplicarea dobânzii legale pentru fiecare sumă, a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la plată alături de pârâţi.
Instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin înscrierea acestei condiţii, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile băneşti respective.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia nr. 1003/R din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru aceleaşi considerente avute în vedere de către instanţa de fond.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie arătând în esenţă că din interpretarea sistematică şi în ordine cronologică a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 6, art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997, art. 5 din HG nr. 409 din 2 iulie 1998 şi normele metodologice emise în aplicarea HG nr. 409 din 1998, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Din tăcerea legiuitorului care nu a prevăzut printre categoriile exceptate prin legi speciale şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Concluzionând că instanţele au interpretat şi aplicat greşit actele normative în vigoare, iar această încălcare a legii este esenţială, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat în temeiul art. 314 C. proc. civ. admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi pe fond respingerea acţiunii.
Recursul în anulare este întemeiat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor. Cetăţenii români cu domiciliul în ţară, străinii şi apatrizii cu reşedinţa în România sunt supuşi potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), în mod obligatoriu asigurării, aceştia fiind ţinuţi de obligaţia de a plăti lunar o contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate.
În art. 52 din Legea nr. 145/1997, se stabileşte obligaţia pentru persoanele asigurate la plata unei contribuţii lunare, pentru asigurări sociale de sănătate în cotă de 7%, aplicată venitului brut.
Fac excepţie de la obligaţia de plată a contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate categoriile de persoane prevăzute de art. 55 din Legea nr. 145/1997 exceptate prin efectul legii şi acelea enumerate restrictiv de art. 6 din lege, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege precum şi cele provenite din pensii.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistraţii în activitate sau pensionarii precum şi soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile ce urmai a fi stabilite prin hotărâre de guvern.
Prin art. 5 din HG nr. 409 din 2 iulie 1998 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit a asistenţei medicale, medicamentelor sau protezelor pentru magistraţi, personalul auxiliar de specialitate şi membrii de familie ai acestora, se prevede că ele vor fi stabilite de Ministerul de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin emiterea unor norme comune pentru aplicarea acesteia. La punctul 6/I din Normele comune 318/FB/64/ 807/C/ 1999 din 26 mai 1999 emise în aplicarea HG nr. 409 se prevede că magistraţii, soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia anuală de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care potrivit legii sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Însăşi faptul că legiuitorul în art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, nu a inclus magistraţii, personalul auxiliar de specialitate şi familia acestora în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se deduce că aceştia nu sunt scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
În Legea nr. 92/1992 nu se putea prevedea în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţi, deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998. În acest act normativ se prevede la art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, şi numai în art. 6 şi art. 55 sunt prevăzute categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, iar printre cei exceptaţi nu figurează magistraţii, personalul auxiliar de specialitate şi familiile acestora.
Mai mult, reclamanta a încheiat contractul cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., prin care aceasta s-a obligat să plătească în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe care Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita urmează la rândul lor să o vireze C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Faţă de cele mai sus expuse, recursul în anulare este întemeiat. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 314 C. proc. civ. cele două hotărâri judecătoreşti criticate urmează a fi casate, respingându-se pe fond acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 1003/R din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 1008 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, iar pe fond respinge acţiunea reclamantei V.E.I. împotriva Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Harghita, precum şi cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 519/2003. Civil. Partaj bunuri comune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 100/2003. Civil. Revendicare - Legea... → |
---|