ICCJ. Decizia nr. 1638/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1638
Dosar nr. 1550/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1442 din 26 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de E.M. Livezeni, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Petroşani.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în contextul art. 1 şi art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a fost o întreprindere socialistă de stat şi nu o întreprindere particulară care să fi deţinut în proprietate imobile care i-au fost preluate abuziv de Statul Român. Că transformarea S.A.R. S.A. Petroşani, organizată pe principiile Codului comercial, în întreprindere socialistă – E.M. Livezeni – s-a făcut în sensul încetării persoanei juridice celei dintâi, neputându-se vorbi de o continuitate deoarece nu există o unică persoană juridică. În atare situaţie, reclamanta E.M. Livezeni nu este continuatoarea activităţii S.A.R. S.A. Petroşani, deci nu are dreptul la restituirea unor imobile ce au aparţinut acesteia din urmă.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 138 din 13 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta E.M. Livezeni împotriva sentinţei civile nr. 1442 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta E.M. Livezeni – judeţul Hunedoara, a fost o întreprindere socialistă de stat şi nu o societate de tip capitalist, nu a deţinut în proprietate imobile de care să fie fost deposedată abuziv de Statul Român. Reclamanta nu este continuatoarea în drepturi a S.A.R. S.A. Petroşani.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs reclamanta E.M. Livezeni, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., deoarece:
- instanţa de apel în mod greşit a reţinut faptul că numai întreprinderile particulare care au deţinut în proprietate imobile preluate abuziv de Statul Român şi care au continuat activitatea până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, de vreme ce art. 3 lit. c) din aceeaşi lege nu condiţionează acest lucru;
- modificările aduse art. 3 din Legea nr. 10/2001 prin OG nr. 184/2004 nu se aplică în speţă întrucât contravin art. 1 C. civ. Acţiunea formulată de reclamantă fiind introdusă anterior intră în vigoare OG nr. 184/2002;
- cu probele administrate în cauză s-a făcut dovada faptului că, C.N.H. S.A., E.M. Livezeni, este continuatoarea în drepturi a S.A.R. S.A. Petroşani, probe care nu au fost luate în seamă de instanţe.
Recursul nu este fondat.
Prin dispoziţia nr. 980 din 22 februarie 2002 emisă de Primăria Municipiului Petroşani, s-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanta E.M. Livezeni cu privire la terenul în suprafaţă de 372.319,6 mp înscris în C.F. nr. 2042, Livezeni, pe considerentul că reclamanta E.M. Livezeni nu este proprietara imobilului revendicat. Terenul a fost preluat de la S.A.R. S.A. Petroşani care l-a deţinut cu titlu de proprietate, de Statul Român, iar reclamanta nu este continuatoarea în drepturi a acestei din urmă societăţi – dispoziţie dosar fond.
Cum reclamanta E.M. Livezeni nu a fost mulţumită de modul de soluţionare a cererii de restituire în natură a imobilului revendicat, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 a formulat acţiune în justiţie contra dispoziţiei mai sus menţionată la Tribunalul Hunedoara.
Acţiunea formulată de reclamantă a fost respinsă de instanţa de fond aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1442 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara. Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 138 din 13 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Ambele instanţe au pronunţat sentinţe temeinice şi legale.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate abuziv de stat se restituie de regulă în natură în condiţiile prezentei legi, iar art. 3 lit. c) din aceeaşi lege, precizează că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii „persoanele juridice, proprietari de imobile preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii, că persoana juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă".
Pentru acordarea îndreptăţirii la restituire, textul de lege mai sus menţionat ia în considerare două situaţii: continuarea activităţii persoanei juridice respective de la data deposedării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi reluarea activităţii în condiţiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor juridice a căror activitate a fost întreruptă ori interzisă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speţă, nici una din cerinţele menţionate nu sunt îndeplinite.
Reclamanta E.M. Livezeni a fost o întreprindere socialistă de stat şi nu o întreprindere particulară, care să fi deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv de stat.
În situaţiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu se includ actualele societăţi comerciale, regii autonome sau companii naţionale, chiar dacă s-ar stabili o „filiaţie" a acestora, în sensul că ar proveni prin lanţul societate comercială de tip capitalist la data naţionalizării mijloacelor de producţie – întreprindere socialistă de stat – societate comercială cu capital de stat – societate comercială cu capital privat, deoarece transformarea din societate comercială anonimă a S.A.R. S.A. Petroşani, organizată conform Codului comercial, în întreprindere socialistă de stat s-a făcut în sensul încetării persoanei juridice celei dintâi.
Deci, nu se poate vorbi de o „continuare a activităţii" reclamantei, întrucât nu există o unică persoană juridică.
Cu alte cuvinte, continuarea activităţii presupune păstrarea neîntreruptă a persoanei juridice, în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data emiterii dispoziţiei de restituire, fiind fără importanţă schimbarea denumirii, a sediului, ori a altor elemente de identificare.
- Mai mult, în cauză nu există nici o hotărâre judecătorească care să consfinţească înfiinţarea reclamantei E.M. Livezeni, sau să facă vreo referire cu privire la legătura dintre aceasta şi persoană interzisă ori desfiinţată – S.A.R. S.A. Petroşani.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta E.M. Livezeni nu a fost persoană juridică de tip capitalist, nu a deţinut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv, nu a fost interzisă în perioada comunistă, nu este continuatoarea în drepturi a S.A.R. S.A. Petroşani, deci nu are vocaţie la restituirea unor imobile care au fost proprietatea S.A.R. S.A. Petroşani, respectiv a terenului în suprafaţă de 372.319,6 mp înscris în C.F. nr. 2042 Livezeni.
În considerentele sentinţelor pronunţate de instanţe se face vorbire de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu şi de modificările aduse acestui articol prin art. I pct. 1 al OG nr. 184 din 2 decembrie 2002. În atare situaţie, susţinerea reclamantei în sensul că modificările aduse art. 3 din Legea nr. 10/2001 prin OG nr. 184/2002 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acţiunea a fost formulată anterior Ordonanţei respective, nu poate fi primită.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi în consecinţă se va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta E.M. Livezeni împotriva deciziei civile nr. 138 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta E.M. Livezeni împotriva deciziei nr. 138 A din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 163/2003. Civil. Retrocedare imobil expropriat... | ICCJ. Decizia nr. 1637/2003. Civil. Legea nr. 10/2003. Recurs → |
---|