ICCJ. Decizia nr. 204/2003. Civil. Daune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 204
Dosar nr. 1309/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 7228 din 14 septembrie 2001, reclamantul P.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000.000 lei (800.000.000) despăgubiri materiale şi (700.000.000 lei) daune morale, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept pe perioada : 6 iunie 1996 –20 iulie 1996.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost arestat pe nedrept pe perioada 6 iunie 1996-23 iulie 1996, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 198/1998 a Judecătoriei Ploieşti. Că în urma arestării sale pe nedrept atât reclamantul cât şi familia acestuia au avut de suferit moral şi material.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, - prin sentinţa civilă nr. 867 din 3 iunie 2002 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în sensul că pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la plata sumei de 350.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant şi s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata daunelor materiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în privinţa daunelor morale suma acordată 350.000.000 lei nu trebuie să fie excesivă ci doar susceptibilă de aoferi satisfacţii de ordin moral care să compenseze în oarecare măsură ceea ce i-a lipsit reclamantului prin măsura arestării pe nedrept.
S-a mai reţinut că în ceea cepriveşte daunele materiale pretinse, reclamantul nu a administrat probe utile şi pertinente pentru a dovedi aceste pretenţii.
Prin Decizia civilă nr. 24 din 27 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti aadmis apelul declarat de reclamantul-apelant P.I., împotriva sentinţei civile nr. 867 din 9 iunie 2002 pronunţată deTribunalul Bucureşti şi pe cale deconsecinţă: a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor la 23.967.120 lei cu titlu de despăgubiri materiale faţă de soţia reclamantului; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei criticate; a respins ca nefondate apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că de pe urma arestării nelegale a reclamantului a suferit material soţia acestuia care a fost nevoită să se pensioneze gr.II. de invaliditate, cu o pensie de 766.622 lei. Anterior pensionării, soţia reclamantului era încadrată şi avea un salariu de 1.250.000 lei, că în atare situaţie, cuantumul daunelor materiale sunt de 23.967.120 lei, şi reprezintă diferenţă între pensie şi salariul avut de soţia reclamantului.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs:reclamantul P.I., Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
I. Reclamantul P.I., critică sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., deoarece:
- cuantumul de 350.000.000cu titlu de daune morale este prea mic în raport de suferinţele
fizice şi psihice îndurate de el şi de soţia sa de eforturile suplimentare la care a fost obligat în vederea integrării în societate. Cuantumul real este de 1.500.000.000 lei reprezentând: 800.000.000 lei despăgubiri materiale şi 700.000.000 lei daune morale.
II. Ministerul Finanţelor Publice, critică sentinţa atacată, ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. a C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
- Despăgubirile morale acordate de instanţe – 350.000.000 lei – reclamantului sunt în cuantum prea mare în raport de suferinţele fizice şi psihice îndurate de reclamant precum şi de perioada scurtă de arest a reclamantului 17 zile. Despăguirile materiale acordate de instanţa de apel – 23.967.120 lei nu se justifică întrucât nu există raportde cauzalitate între arestarea preventivă a reclamantului şi îmbolnăvirea ulterioară a soţiei acestuia.
III. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art. 304 pct.7 şi 9 C. proc. civ., - pentru următoarele considerente:
- Avându-se în vedere împrejurările – care atestau sustragerea reclamantului de la urmărirea penală – în care s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit.c) C. proc. civ., nu se impunea acordarea despăgubirilor civile faţă de soţia reclamantului în condiţiile art. 504 C. proc. pen.
- Din considerentele deciziei instanţei de apel nu rezultă legătură de cauzalitate între arestarea preventivă a reclamantului şi pretinsul beneficiu nerealizat de soţia acestuia materializat în diferenţa dintre salariulavut anterior şi pensia de care beneficiază în prezent.
Recursurile sunt nefondate.
I. Reclamantul P.I. a fost arestat pe nedrept în perioada: 6 iunie 1996 – 23 iulie 1996, situaţie ce rezultă din sentinţa penală nr. 198/1998 a Judecătoriei Ploieşti.
Reglementarea cadru în ceea ce priveşte daunele morale o constituie prevederuile art. 48 alin. (3) din Constituţia din 1991 – în vigoare la data soluţionării cauzei – care prevedeau că Statul răspunde material, potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale, iar reglementarea legală care îndrituieşte victimele unei erori judiciare să solicite despăgubiri este dată de art. 504 - 507 C. proc. pen.
Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Din această perspectivă, prin privarea de libertate din perioada: 6 iunie 1996 – 23 iulie 1996 cât a fost arestat, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură, pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
Instanţele, în mod judicios au stabilit că daunele morale către reclamant sunt în cuantum de 350.000.000 lei.
La stabilirea cuantumului daunelor morale către reclamant, instanţele au avut în vedere o serie de criterii, ca de exemplu: consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
De asemenea, instanţa de apel în mod corect a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale faţă desoţia reclamantului – 23.967.120 lei. Acestea reprezintă diferenţa dintre pensia soţiei reclamantului (pensionată gr.II) 766.000 lei şi salariul pe care l-a avut – 1.250.000 lei anterior pensionării.
Referitor la daunele materiale pretinse de reclamant, instanţele au reţinut corect faptul că acesta nu a produs un minim de probe din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate prin arestarea ilegală.
Cum motivele de recurss invocate de Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sunt asemănătoare, ele vor fi tratate împreună.
II. Cuantumul de 350.000.000 lei reprezentând daune morale către reclamamntul P.I. a fost corect stabilit.
La soluţionarea acestui capăt de cerere, instanţele au avut în vedere, între altele, suferinţele fizice şi psihice îndurate de reclamant şi soţia acestuia, eforturile suplimentare la care a fost obligat reclamantul în vederea integrării în societate, după ce a fost arestat ilegal o perioadă de 17 zile.
Instanţa de apel în mod temeinic şi legal a soluţionat capătul de cerere privitor la daunele materiale care i-au fost cauzate soţiei reclamantului, în sensul că au făcut o corectă aplicare a principiilor care stau la baza erorilor săvârşite în procesele penale potrivit cărora compensarea trebuie să fie integrală şi efectivă, cuprinzând atât pierderea suferită cât şi beneficiul nerealizat.
În limita principiilor enunţate s-a stabilit că soţia reclamantului este îndreptăţită la despăgubiri materiale în cuantum de 23.967.120 lei ce reprezintă diferenţa dintrepensia soţiei reclamantului de 766.000 lei – pensionar gr.II – şi salariul avut anterior pensionării – 1.250.000 lei pe care l-ar fi încasat dacă n-ar fi fost nevoită să se pensioneze din cauza suferinţelor fizice şi psihice îndurate de pe urma arestării nelegale areclamantului.
Trauma psihică ce i-a fost creată reclamantului prin arestarea sa ilegală s-a răsfrânt negativ şi asupra soţiei acestuia.
Aşa se face că soţia reclamantului a fost nevoită să se pensioneze (gr.II) din cauza traumei psihice suferite.
Cu alte cuvinte există legătură de cauzalitate între trauma fizică creată reclamantului şi pensionarea soţiei sale.
Faţă de cele ce preced recursurile declarate de reclamant, Statul Român – prinMinisterul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 24 din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, sunt nefondate şi pe cale de consecinţă vor fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul P.I., de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 24 din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2038/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2181/2003. Civil → |
|---|
