CSJ. Decizia nr. 2040/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2040DOSAR NR.1632/2003
Şedinţa de la 20 mai 2003
S-a luat în examinare în camera de consiliu recursul declarat de pârâta S.C."F.R."S.A. Deva împotriva sentinţei nr.2 din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
La apelul nominal au lipsit părţile.
Procedura completă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa (fila 2).
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1331 din 14 august 2002 reclamanta B.J.E.a chemat în judecată S.C. F.R.S.A. Deva şi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti solicitând să se constate că imobilul înscris în CF 754 Valea Lungă, nr.top 414/1 casă şi curte în suprafaţă de 697 mp a trecut în patrimoniul Statului Român fără titlu, să se dispună revenirea la situaţia anterioară de carte funciară în favoarea fostei proprietare S.E., să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de fostul Fond al Proprietăţii de Stat – Direcţia Teritorială Arad.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost abuziv naţionalizat în temeiul Decretului nr.418/1951, întrucât deşi numai o cameră a avut destinaţia de farmacie construcţia a trecut în întregime în proprietatea statului.
S.C. F.R.S.A. Deva prin întâmpinare a arătat că a fost înfiinţată prin HG nr.15/1991 preluând activul şi pasivul fostului Oficiu Farmaceutic Deva care a avut iniţial un drept de administrare directă şi asupra imobilului situat în comuna Valea Lungă, str.Victoriei nr.49, judeţul Alba iar ulterior, conform art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 un drept de proprietate.
A mai menţionat pârâta că în prezent, prin privatizare, societatea are capital integral privat.
Judecătoria Blaj prin sentinţa civilă nr.1240 din 21 octombrie 2002 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.24 pct.8 din Legea nr.10/2001.
Tribunalul Alba, secţia civilă prin sentinţa civilă nr.1060 din 27 noiembrie 2002 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Blaj cu motivarea că acţiunea principală a reclamantei este o acţiune de drept comun.
Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa civilă nr.2 din 13 ianuarie 2003 a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Blaj.
S-a reţinut că prin dispoziţiile art.24 pct.8 din Legea nr.10/2002 a fost reglementată competenţa tribunalului de soluţionare a contestaţiilor formulate de fostul proprietar sau succesorii săi împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de unitatea deţinătoare a imobilului revendicat prin care se răspunde notificării formulate de fostul proprietar conform cu art.22 din acelaşi act normativ.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr.2 din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia a formulat recurs S.C. F.R.S.A. Deva solicitând casarea şi susţinând că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni încheiat de fostul FPS cuV.T. Ro Agencies SRL care şi-a adjudecat, prin licitaţie publică pachetul majoritar de acţiuni. Întrucât vânzarea de acţiuni este un act de comerţ iar FPS lucrează în acest sens în calitatea sa de comerciant, litigiile care derivă dintr-o astfel de activitate sunt litigii comerciale şi trebuie soluţionare de instanţele comerciale.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta B.J.E.a formulat mai multe capete de cerere: 1. să se constate că naţionalizarea imobilului înscris în CF nr.754 Valea Lungă, nr.top 414/1 a fost abuzivă; 2. să se dispună revenirea la situaţia anterioară de carte funciară în favoarea fostei proprietare S.E.; 3. să se constate că este nulă cuprinderea în patrimoniul S.C. F.R.S.A. Deva a imobilului, înscris în CF 754 Valea Lungă, nr.top. 414/1 şi revenirea în patrimoniul fostului proprietarL; 4. să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare intervenit între fostul Fond al Proprietăţii de Stat cu privire la imobilul în litigiu şi cumpărătorul „a cărei identitate nu o cunoaşte" şi pe care o va preciza după depunerea contractului de vânzare de acţiuni.
Capătul principal de acţiune este cel referitor la constatarea naţionalizării abuzive a imobilului în litigiu în temeiul Decretului nr.418/1951. Sub acest aspect curtea de apel a reţinut corect că revine Judecătoriei Blaj competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art.1 pct.1 C.proc.civ. potrivit căruia judecătoriile judecă în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Capătul de cerere referitor la nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de fostul Fond al Proprietăţii de Stat este în privinţa persoanelor juridice care au calitatea de pârâţi, a obiectului şi temeiului juridic, neprecizat şi, din acest motiv, nu se poate stabili natura sa civilă sau comercială.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. F.R.S.A. Deva împotriva sentinţei nr.2 din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 20/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 205/2003. Civil. Anulare proces verbal... → |
---|