ICCJ. Decizia nr. 246/2003. Civil. Revizuire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 246
Dosar nr. 449/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 449/2003 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul C.C. a solicitat în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea deciziei civile nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosar nr. 4751/2002.
În motivarea cererii de revizuire, se susţine că hotărârea a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1843/1998 pronunţată de Tribunalul Argeş prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de teren pe care este construit imobilul în litigiu. De asemenea prin aceeaşi decizie nr. 1843/1998 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că adeverinţa nr. 1814/1998 şi autorizaţia de construcţie nu reprezintă titlu de proprietate valabil pentru intimatul-pârât C.I.
Precizează petiţionarul în motivarea cererii de revizuire că după rejudecarea cauzei, ca urmare a casării cu trimitere în vederea rejudecării, dispusă prin Decizia civilă nr. 1843/1998 s-a pronunţat de către Judecătoria Piteşti sentinţa civilă nr. 909/1999 prin care s-a admis acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului formulată în contradictoriu cu SC B. SA Topoloveni.
Că apelul declarat de pârâta SC B. SA Topoloveni împotriva sentinţei civile 9099/1999 a fost admis de acelaşi Tribunal Argeş prin Decizia civilă nr. 979/2002, care a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
În sfârşit se arată în cererea de revizuire că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 979/2002 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost respins prin Decizia civilă nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 a cărei revizuire se solicită, ultimele două hotărâri fiind potrivnice deciziei civile nr. 1843/1998 pronunţată de acelaşi Tribunal Argeş.
Examinându-se cererea de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., faţă de hotărârile pronunţate şi despre care se afirmă că sunt potrivnice, se constată că cererea este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
O hotărâre judecătorească prin care s-a consfinţit un drept în mod irevocabil, se bucură de prezumţia absolută de adevăr (res judicata pro veritate habetur) şi nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre.
Principiul lucrului judecat împiedică nu numai o nouă judecată, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză, fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că dreptul recunoscut unei părţi şi constatările reţinute printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească, dată într-un alt proces.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea revizuirii atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate. În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
În cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt însă pronunţate în acelaşi dosar, aflat în diferite faze procesuale, sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma admiterii unor căi de atac ordinar prin care s-a dispus desfiinţarea unor hotărâri şi reluarea judecăţii, iar nu în dosare, diferite cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenţei unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunţate în dosare diferite.
Examinând cererea de faţă în raport cu principiile enunţate se constată că hotărârile despre care se afirmă că sunt potrivnice au fost pronunţate în acelaşi dosar care a parcurs faze procesuale diferite, în cicluri procesuale succesive după cum urmează.
Prin sentinţa civilă nr. 10.216 din 8 decembrie 1997 (dosar 11.259/1996) pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.C. şi E., împotriva pârâţilor C.I., C.F., SC B. SRL Piteşti şi SC B. SA, sucursala judeţeană Argeş, filiala Topoloveni, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra unui imobil construit în comuna Poiana Lacului, sat Samara, judeţul Argeş.
Prin Decizia civilă nr. 1843 din 29 iunie 1998 (dosar 2077/1998) pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţii C.C. şi C.E. împotriva sentinţei civile nr. 10216 din 8 decembrie 1997 pronunţată de Judecătoria Piteşti, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra dreptului pretins de reclamanţi, care având posesia bunului nu au la îndemână decât acţiunea în constatare, neputând formula o acţiune în revendicarea imobilului.
Rejudecând cauza, după apel, Judecătoria Piteşti pronunţă sentinţa civilă nr. 9099/28 noiembrie 1999 (dosar 3138/1999) prin care admite acţiunea reclamanţilor C.C. şi C.E. şi constată că aceştia sunt proprietarii casei tip vilă situată în comuna Poiana Lacului, sat Samara, judeţ Argeş.
Apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 9099 din 26 noiembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Piteşti, de către SC R.V.A. SA Bucureşti (lichidator al pârâtei B. SA Piteşti intrată în faliment) a fost anulat ca netimbrat prin Decizia civilă nr. 2955 din 24 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă (dosar 1728/2000).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC R.V.A. SA Bucureşti, care este admis prin Decizia civilă nr. 1247/R din 9 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, (dosar nr. R/2253/2001) şi se casează Decizia civilă nr. 2955 din 24 noiembrie 2000, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului la acelaşi tribunal.
Rejudecând apelul după casare cu trimitere, Tribunalul Argeş, secţia civilă, pronunţă Decizia civilă nr. 979 din 7 iunie 2002 prin care admite apelul declarat de SC R.V.A. SA Bucureşti (lichidator al SC B. SA) împotriva sentinţei civile 9099/26 noiembrie 1999, pronunţată de Judecătoria Piteşti, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acţiunea formulată de C.C. şi C.E. ca neîntemeiată, (dos. 4767/2001.
Împotriva acestei decizii pronunţate în apel în al doilea ciclu procesual parcurs de dosar ca urmare a casării cu trimitere, au declarat recurs reclamantul C.C., care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, în dosar nr. R/4751/2002.
Aşa fiind, se constată că în cauză nu s-au pronunţat două hotărâri definitive, potrivnice, în două dosare diferite, şi că acţiunea reclamanţilor a parcurs în acelaşi dosar două cicluri procesuale succesive ca urmare a exercitării căilor de atac.
În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cererea de revizuire se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de C.C. împotriva deciziei nr. 2580/R din 23 decembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5009/2003. Civil. L 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3996/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
---|