ICCJ. Decizia nr. 4367/2003. Civil. Revendicare - Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4367
Dosar nr. 6367/2003
Şedinţa publică din 10 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 9 ianuarie 2002, reclamantul D.D.B. a chemat în judecată pe pârâta SC A. Bucureşti SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la restituirea în natură a imobilului situat în comuna Clinceni, imobil compus din conac, utilaje, instalaţii şi terenul aferent, sau la plata sumei de 500.000 dolari SUA, contravaloarea imobilului.
Ulterior, reclamantul a cesionat drepturile sale litigioase numitei A.C. care a preluat în nume propriu acţiunea în revendicare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 247 din 10 martie 2003, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, a admis cererea reclamantei A.C. şi a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul alcătuit din teren în suprafaţă de 16.148 mp şi construcţiile existente pe acesta.
Tribunalul a reţinut că proprietatea numitului B.D. a fost preluată de stat în mod abuziv, în baza Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83 din 2 martie 1949. La aprecierea caracterului abuziv al preluării, instanţa a avut în vedere faptul că procesul verbal întocmit în baza Decretului nr. 83/1949 nu constituie titlu valabil, întrucât face menţiunea doar despre preluarea imobilului expropriat în 1945 iar obligaţia restituirii în natură a imobilului preluat cu sau fără titlu este reglementată de dispoziţiile art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada imposibilităţii restituirii în natură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A. Bucureşti SA.
Prin Decizia civilă nr. 427A din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.
Curtea de Apel a reţinut că cererea de restituire în natură a imobilului a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001. Având în vedere faptul că preluarea s-a realizat în mod abuziv, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 9 din lege, în sensul că el se restituie în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire, indiferent în posesia cui se află. Împrejurarea că imobilul nu mai serveşte scopului pentru care a fost preluat, fiind în conservare, nu reprezintă în sine un motiv pentru a refuza restituirea.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termen legal, pârâta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea este nelegală pentru că reclamanta nu avea dreptul la restituire în natură dat fiind faptul că ulterior exproprierii, investiţiile, lucrările de modernizare şi recompartimentare au făcut ca imobilul în litigiu să devină un imobil nou în raport cu cel preluat. Prin urmare, reclamantei i se cuvin doar măsuri reparatorii prin echivalent. Se mai arată că despăgubirile nu trebuie să cadă în sarcina pârâtei ci în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, respectiv a A.P.A.P.S., deoarece SC A. Bucureşti SA este o societate pe acţiuni la care A.P.A.P.S. deţine 42,02% din capitalul social.
La data de 18 martie 2004, în şedinţa din cameră de consiliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 58/2003, a declarat admisibil în principiu recursul, fixând termen de judecată în şedinţă publică.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
În cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fapt, de altfel, necontestat de pârâtă.
Faţă de aceste susţineri ale pârâtei, Curtea constată că art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabileşte cu valoare de principiu faptul că „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini". Alin. (2) al articolului stabileşte excepţia, în sensul că atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, se aplică măsurile reparatorii prin echivalent.
Prevalându-se de dispoziţiile art. 18 lit. c) din lege, pârâta pretinde că regula instituită de art. 9 alin. (1) nu poate fi aplicată şi, pe cale de consecinţă, reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură, deoarece imobilul a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat în anul 1945. Se arată că în anul 1945 exista doar o clădire cu destinaţia de grajduri, crescătorie de păsări şi depozit de cereale iar în prezent există un laborator modern, cu pardoseli din mozaic şi faianţă, destinat activităţii specifice de analize genetice.
Prin pct. 18.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003, se dă o lămurire suplimentară dispoziţiilor art. 18 lit. c).
Astfel, potrivit Normelor metodologice, imobil nou în raport cu cel preluat este considerat a fi acea construcţie căreia, prin transformările survenite, în raport cu forma iniţială i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din suprafaţa construită iniţial (etajări sau/şi adăugări de corpuri noi pe orizontală). De asemenea, este considerat a fi imobil nou şi acea clădire care prin modificările aduse este destinată să deservească o activitate specifică.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, cu privire la acest aspect rezultă următoarea situaţie de fapt:
La data de 9 iunie 1945, comisia alcătuită în temeiul Legii nr. 187/1945 a cercetat situaţia proprietăţii şi a constatat că imobilul ce urma să fie expropriat reprezenta o exploatare intensivă, modernă, specializată în creşterea vitelor, a porcilor, a păsărilor şi a oilor de rasă, dotată cu instalaţii moderne.
În anul 1949, data preluării efective a imobilului, s-a întocmit un inventar ce forma anexa nr. 4 la procesul verbal de preluare, în inventar fiind menţionate toate dotările şi instalaţiile.
În cauză s-a efectuat şi un raport de expertiză tehnică imobiliară în urma căruia s-a constatat că pe o suprafaţă totală de 1896 mp există construcţiile preluate de stat în anul 1949 şi anume un bloc hale universale, birou şi locuinţă administrator, locuinţă pentru muncitori. În perioada 1950 – 1970, pe o suprafaţă desfăşurată de 146 mp s-au construit un garaj, o casă poartă şi un depozit de combustibil iar în perioada 1979 - 1981, pe o suprafaţă desfăşurată de 84,90 mp, un post trafo şi un grup electrogen, hale de testare, rezervor apă şi casa de pompe, precum şi drumuri şi platforme de beton, împrejmuiri, reţele electrice, conducte de apă şi reţea de canalizare.
Prin urmare, Curtea constată că lucrările edificate ulterior preluării nu se încadrează în nici una din ipotezele avute în vedere în Normele metodologice, deoarece nu au depăşit 50% din suprafaţa construită iniţial şi nici nu au determinat folosirea imobilului pentru o altă activitate specifică, alta decât cea iniţială.
Nici construirea unor drumuri, reţele electrice sau de canalizare nu poate aduce imobilului calitatea de imobil nou deoarece, conform pct. 18.4 din Normele metodologice „Nu constituie imobil nou în raport cu cel preluat acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială - din spaţii de locuit în birouri şi invers, i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreţinere curentă, consolidări şi altele asemenea)".
De altfel, trebuie subliniat faptul că pârâta – recurentă invocă pentru prima oară în recurs dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În faţa instanţei de fond apărările pârâtei s-au rezumat la a arăta faptul că reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, iar în apel apărarea sa a fost construită pe ideea existenţei unui titlu valabil şi a imposibilităţii restituirii datorate faptului că scopul pentru care a fost preluat subzistă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că, prin hotărârea pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a constatat că imobilul poate fi restituit în natură şi a decis în consecinţă, motiv pentru care va respinge recursul declarat de pârâta SC A. Bucureşti SA ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 427A din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3996/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5006/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
