ICCJ. Decizia nr. 5202/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5202
Dosar nr. 4253/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6680/C din 24 septembrie 2001, precizată ulterior, reclamantul B.M. a chemat în judecată Direcţia Generală a Penitenciarelor solicitând Tribunalului Bihor obligarea acesteia la plata sumei de 7.902.110 lei reprezentând suma reţinută cu titlu de impozit pentru 10 solde lunare brute acordate în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, plata a 22 de solde brute neimpozabile în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, plata unei dobânzi legale de 35%, reprezentând rata scontului practicat de BNR, aferentă acestor sume începând cu data de 1 octombrie 2000 şi până la achitarea integrală.
Prin sentinţa civilă nr. 227/C din 8 mai 2002 Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul B.M. şi a obligat pârâta Direcţia Generală a Penitenciarelor să-i plătească 22 de solde lunare nete, dobânda legală reprezentând rata scontului practicată de BNR, aferentă acestor sume începând cu data de 1 octombrie 2000 până la achitarea integrală.
S-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.902.110 lei reţinută cu titlu de impozit şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, Direcţia Generală a Penitenciarelor a declarat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 892/R din 21 august 2002 a Curţii de Apel Oradea s-a admis recursul şi ca urmare sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantului contravaloarea a 20 de solde cu aplicarea OUG nr. 138/2000.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care, în temeiul art. 330 pct. 2, teza a II-a C. proc. civ., a susţinut că hotărârile recurate au fost pronunţate prin aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care au fost abrogate indirect prin art. 86 din OG nr. 73/1999, care este legea specială în materie de impozit pe venit, că această din urmă normă [art. 5 şi art. 6 lit. f)] nu mai prevede expres scutirea de impozit a acestor categorii de drepturi salariale asimilate.
S-a mai arătat că instanţa a făcut confuzie între venitul net din salarii şi solda netă, primul rezultând din art. 24 alin. (2), iar solda netă din art. 8 al OG nr. 73/1999.
Recursul în anulare este fondat.
Reclamantul şi-a fondat cererea având ca obiect plata soldei brute şi, deci, scutită de impozit, cu lista de „ajutor neimpozabil", pe dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, care constituie legea generală, cadru în această materie, conţinând această excepţie, scutirea de impozit.
Începând cu 1 ianuarie 2000 a intrat în vigoare OG nr. 73/1999 cu privire la impozitul pe venit, care a prevăzut un nou sistem de impozitare şi a reglementat expres şi limitativ cazurile de scutire de impozit. Aceasta este legea specială în materie de impozite pe venit, care, deci, se aplică, mai ales că abrogă „orice alte dispoziţii contrare (art. 86), ceea ce anihilează, sub ambele aspecte, dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(2) din Legea nr. 138/1999".
Or, în noua normă, cuprinsă în legea specială, aceste venituri (ajutoare) nu sunt incluse la excepţiile privind scutirea de impozite.
Drept urmare, hotărârile recurate fiind pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., vor fi casate, iar acţiunea reclamantului respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 892 din 21 august 2002 a Curţii de Apel Oradea precum şi sentinţa civilă nr. 227 din 8 mai 2002 a Tribunalului Bihor şi respinge acţiunea reclamantului B.F.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5424/2003. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5009/2003. Civil. L 10/2001. Recurs → |
---|