ICCJ. Decizia nr. 2599/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2599
Dosar nr. 1203/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 14226/2001 reclamanta B.P., prin mandatar B.C., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Primăria Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, să se constate calitatea de proprietar asupra imobilului situat în Constanţa, fost hotel B.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul în discuţie a fost construit de numitul R.R.B., pe terenul dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 556/1644/1909 şi transcris sub nr. 34/1909, denumit ulterior hotel P.
S-a mai susţinut că la decesul autorului (B.R.R.), urmare dezbaterii succesiunii, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4099/1913 şi transcris sub nr. 2013, imobilul hotel P. revine moştenitoarei B.M. (căsătorită B.).
Se arată că, în anul 1940 numita B.M. a vândut imobilul menţionat, cu act sub semnătură privată, defunctului B.V., autorul reclamantei.
La cererea instanţei, reclamanta şi-a precizat acţiunea în drept, fiind invocate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi art. 644 C. civ.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1765 din 4 februarie 2002 a admis acţiunea precizată şi a constatat că reclamanta B.P. are calitatea de proprietar asupra imobilului situat în Constanţa, reţinând în esenţă că, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., iar potrivit art. 644 C. civ., proprietatea bunului se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune, astfel încât faţă de caracterul cererii de chemare în judecată, reclamanta a dovedit calitatea sa de proprietar, ca moştenitor rezervatar.
Soluţia instanţei de fond a rămas definitivă şi irevocabilă, prin neexercitarea căilor de atac.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut, că instanţa a pronunţat o hotărâre judecătorească întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., esenţial nelegală, iar potrivit art. 644 C. civ., împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Astfel, se arată că instanţa, în mod greşit, a considerat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., atâta timp cât, din actele depuse în cauză, nu se face dovada existenţei unui raport juridic între reclamantă şi pârâţi.
Prin urmare, se învederează că acţiunea a fost introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată respectiv art. 111 C. proc. civ. şi art. 644 C. civ., ca mod de dobândire al proprietăţii.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit art. 111 C. proc. civ., acţiunea în constatare se poate formula pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Ea are un caracter subsidiar şi poate fi promovată numai dacă nu este posibilă formularea unei acţiuni pentru realizarea dreptului.
Pe calea acţiunii în constatare reclamantul nu poate să-şi constituie un titlu de proprietate, pentru că, atingerea unui atare scop este de esenţa acţiunii în realizarea dreptului.
Acţiunea în constatare este însă deschisă proprietarului, care se găseşte în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască şi consolideze dreptul său, dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat de pârât. În această situaţie interesul proprietarului pentru promovarea acţiunii în constatare, derivă chiar din pericolul contestării sau încălcării dreptului său de către pârât.
Sub acest aspect, în cauza de faţă, instanţa a soluţionat acţiunea fără să verifice situaţia de fapt a bunului, respectiv în posesia cui se află imobilul în discuţie şi fără să verifice admisibilitatea acţiunii faţă de temeiul de drept invocat de reclamantă.
Aşa fiind, cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va dispune administrarea probelor necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt privind posesia imobilului şi va proceda la verificarea admisibilităţii acţiunii.
Urmează a fi, de asemenea, analizate de către instanţă celelalte apărări invocate de părţile în proces.
Faţă de cele ce preced, se impune admiterea recursului în anulare şi casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a rejudeca procesul, cu respectarea dispoziţiilor art. 314 şi art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1765 din 4 februarie 2002 a Judecătoriei Constanţa, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 256/2003. Civil. împotriva încheierii de... → |
|---|
