ICCJ. Decizia nr. 2605/2003. Civil. Daune morale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2605
Dosar nr. 2601/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 septembrie 2001, sub nr. 6633/2001, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul B.E. a chemat în judecată pe pârâţii G.H., L.V., P.O. şi G.L. şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata sumelor de 250.000 USD cu titlu de daune morale şi 500.000.000 lei cu tilu de daune materiale, precum şi la recunoaşterea vechimii în muncă la pensionare.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că pârâţii, în exercitarea atribuţiilor profesionale, l-au privat de libertate, l-au maltratat, mutilat şi bătut, ca urmare îmbolnăvindu-se şi fiind pensionat anticipat, din anul 1991, de la vârsta de 40 ani.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1775 din 26 noiembrie 2001 a declarat nulă cererea reclamantului B.E., reţinând că acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a-şi preciza acţiunea în fapt şi în drept şi de a indica persoanele cu care înţelege să se judece, precum şi domiciliul acestora.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prima instanţă s-a pronunţat fără a-i permite să depună probe în susţinerea afirmaţiilor sale din acţiune şi a încălcat prevederile procedurale privind rolul activ al judecătorului, întrucât nu a stabilit lipsurile ce trebuiau complinite pentru respectarea cerinţelor referitoare la cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, examinând sentinţa civilă nr. 1775 din 26 noiembrie 2001 şi înscrisurile depuse la dosar, a apreciat că apelul este fondat şi pe cale de consecinţă, l-a admis prin Decizia civilă nr. 435 din 05 noiembrie 2002, a anulat sentinţa civilă atacată şi a fixat termen pentru evocarea fondului.
Ulterior, prin Decizia nr. 75 A din 11 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B.E. împotriva pârâţilor G.H., L.V., P.O. şi G.L.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut în esenţă că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 1169 C. civ., nefăcînd nici o dovadă în sensul afirmaţiilor sale şi că din probele administrate de reclamant nu rezultă că ar exista vreo faptă culpabilă în sarcina pârâţilor sau vreo legătură de cauzalitate între susţinerile reclamantului referitoare la faptele pârâţilor şi diagnosticul pentru care acesta a fost internat şi, ulterior, pensionat, astfel nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ.
Reclamantul B.E. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 75 A din 11 februarie 2003 criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de recurs arătând că instanţa de apel nu a făcut o analiză a probelor administrate, considerate de recurent suficiente, reţinând greşit că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâţilor.
Recursul este nefondat.
În cadrul procesului civil reclamantul are un rol activ principal pentru că lui îi revine sarcina probei. Art. 1169 C. civ. este fără echivoc: „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească". Art. 1170 C. civ. arată categoria de probe la îndemâna părţilor.
Instanţa de apel a făcut analiza actelor depuse la dosar şi a constatat în mod corect că reclamantul nu şi-a dovedit prin probe afirmaţiile făcute.
Este de reţinut că reclamantul nu a făcut dovada pretenţiilor sale în condiţiile cerute de art. 1169 C. civ., în sensul că pârâţii ar fi săvârşit fapte care să îndeplinească condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ.
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă decât că reclamantul a fost internat în mai multe rânduri, în unităţi spitaliceşti, pentru tratarea afecţiunilor psihice de care suferă, neexistînd vreo conexiune între această stare de fapt, actele de la dosar şi afirmaţiile făcute în acţiune. De asemenea, nu au suport probator în actele depuse la dosarul cauzei nici afirmaţiile reclamantului că ar fi fost lipsit de libertate, perioadă în care ar fi fost maltratat şi mutilat.
Prin urmare, reclamantul nu şi-a dovedit acţiunea, din probe nerezultând că pârâţii au săvârşit fapte de natură delictuală şi care ar fi provocat reclamantului prejudicii materiale sau daune morale.
Aşa fiind, se constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 75/A din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2606/2003. Civil. Declarare disparitie. Recurs → |
|---|
