ICCJ. Decizia nr. 260/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 260.
Dosar nr. 3753/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5047 din 22 august 2001, Judecătoria Bacău a admis în parte acţiunea introdusă de reclamanta I.D. şi a obligat pârâtele Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Iaşi să-i plătească suma de 1.734.650 lei reţinută cu titlu de impozit pe chirie, pe perioada ianuarie-octombrie 2000.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanta, în calitate de magistrat, beneficiază, în temeiul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 de compensarea valorii chiriei plătită pentru locuinţa închiriată, întrucât nu i s-a asigurat locuinţă de serviciu, suma la care este îndreptăţită nefiind supusă impozitării pentru că nu constituie „un avantaj" în sensul prevederilor art. 9 din OG nr. 73/1999.
Soluţia a fost menţinută prin Decizia nr. 2093 din 6 decembrie 2001 de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, care a respins ca nefondat recursul introdus de Ministerul Justiţiei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 1556 din 17 aprilie 2002, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a casat Decizia nr. 2093/2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, şi a trimis cauza Tribunalului Bacău pentru judecarea recursului, reţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială prevăzute în art. 2 pct. 3 C. proc. civ.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 1983 din 12 august 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei, considerând că veniturile de care magistraţii beneficiază în compensarea chiriei se includ în prevederile art. 5 lit. a) din OG nr. 74/1999, nefiind supuse impozitării.
Împotriva hotărârilor pronunţate a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ, cu motivarea că ele sunt nelegale, date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-au evocat prevederile art. 39 alin. (3) şi art. 40 din Legea nr. 50/1996, potrivit cărora magistraţii beneficiază de compensarea chiriilor plătite pentru locuinţele închiriate, în cazul în care nu li se asigură locuinţe de serviciu, sumele astfel primite fiind venituri salariale, în sensul definiţiei date de art. 22 din OG nr. 73/1999, sunt supuse impozitării întrucât creează beneficiarului un venit suplimentar care trebuie impozitat conform art. 9 din OG nr. 73/1999 şi art. 6 din Normele metodologice date în aplicarea art. 24 din OG nr. 73/1999.
Se solicită prin recursul în anulare casarea hotărârilor atacate şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Recursul în anulare este fondat şi urmează a se admite.
Printre drepturile ce se cuvin magistraţilor şi personalului de specialitate mutat în interesul serviciului în altă localitate, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti a prevăzut că în cazul în care nu se poate asigura locuinţă de serviciu, mutarea în altă localitate a magistraţilor se face cu compensarea chiriei stabilite pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii, până la asigurarea unei locuinţe.
În completare, art. 40 alin. (1) din aceeaşi lege a adus precizarea că magistraţilor care nu posedă locuinţa proprietate personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea li se asigură locuinţă de serviciu de către Ministerul Justiţiei sau Ministerul Public, după caz, în termen de 6 luni de la încadrarea în funcţie., Până la atribuirea locuinţei de serviciu, magistraţii beneficiază, la cerere, de compensarea din fonduri bugetare a valorii chiriei stabilite pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii.
Sumele primite cu titlu de compensare a chiriei în temeiul dispoziţiilor legale evocate sunt considerate de art. 9 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit ca un venit obţinut de magistrat în baza raporturilor de muncă, adică un „avantaj în bani", în raport cu altă persoană lipsită de locuinţă, care ar fi nevoită să închirieze un spaţiu locativ şi să achite chiria din venituri proprii.
Ideea enunţată îşi găseşte suport în art. 22 din OG nr. 73/1999, dispoziţie legală potrivit căreia sunt considerate venituri din salarii toate veniturile obţinute de o persoană fizică indiferent de denumirea veniturilor şi de forma sub care ele se acordă, iar art. 5 din aceeaşi ordonanţă, specificând categoriile de sume care nu sunt venituri impozabile şi deci nu se impozitează, nu enumeră printre ele, suma obţinute cu titlu de compensare pentru chirie.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă concluzia că suma reprezentând compensarea chiriilor constituie un venit realizat de magistrat supus impozitării în condiţiile prevăzute de OG nr. 73/1999, instanţele dând o interpretare greşită dispoziţiilor legale evocate.
Nu constituie un argument în sprijinul soluţiilor criticate nici abrogarea prin OG nr. 83 din 1 septembrie 2000 a prevederilor art. 40 din Legea nr. 50/1996 şi modificarea art. 39 alin. (3) din aceeaşi lege, în sensul că suma compensată, reprezentând diferenţa dintre chiria ce s-ar cuveni pentru o locuinţă de serviciu şi chiria plătită efectiv pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii, nu se impozitează, deoarece este de principiu că dispoziţiile legii noi operează numai pentru viitor, nefiind aplicabile retroactiv.
Drept urmare, recursul în anulare se va admite, hotărârile atacate vor fi casate şi în fond se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea I.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1983/R din 12 august 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 5047 din 22 august 2001 a Judecătoriei Bacău şi în fond respinge contestaţia formulată de I.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2648/2003. Civil. Majorare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 260/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
