ICCJ. Decizia nr. 2639/2003. Civil. Succesiune. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2639
Dosar nr. 2960/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.P. şi S.A. au chemat în judecată pe S.M., S.N., M.T., S.D., S.G. şi S.Pr. pentru a se stabili calitatea lor de moştenitori legali ai mamei lor P.S., masa succesorală, cotele ce li se cuvin precum şi pentru a se efectua ieşirea din indiviziune asupra terenului succesoral, prin atribuire către reclamantul S.P., cu obligarea la plata sultei corespunzătoare către ceilalţi moştenitori.
Prin sentinţa civilă nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Călăraşi a fost admisă acţiunea astfel cum a fost formulată, în final terenul în suprafaţă de 293 mp situat în Călăraşi, fiind atribuit reclamantului S.P., cu obligarea acestuia de a plăti celorlalte părţi, contravaloarea cotelor lor succesorale de ⅛ din moştenire.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de teren în litigiu, situată în Călăraşi, face parte din suprafaţa totală de 1293 mp cumpărată de autoarea părţilor, împreună cu soţul său S.T., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2415/1122 din 23 decembrie 1957 de notariatul Raionului Călăraşi. După decesul tatălui părţilor survenit la 21 octombrie 1983 s-a emis certificatul de moştenitor nr. 199/1984, prin care s-a constatat că terenul în litigiu revine soţiei, ca urmare a renunţării la moştenire a descendenţilor.
La decesul P.S., ce a avut loc la 10 decembrie 1996 s-a constatat calitatea de moştenitori legali a celor 8 descendenţi, părţi în cauza de faţă, drepturile egale ale acestora asupra moştenirii şi compunerea masei succesorale din terenul situat în Călăraşi. Acesta a fost atribuit reclamantului S.P., astfel fiind soluţionată acţiunea de ieşire din indiviziune.
Apelul declarat de pârâtul S.Pr. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 57 din 5 martie 2002 a Tribunalului Călăraşi. Tribunalul a avut în vedere în legătură cu provenienţa bunului în litigiu că este lipsită de relevanţă referirea din certificatul de moştenitor nr. 199 din 5 aprilie 1984 emis la decesul tatălui părţilor la alt teren, întrucât includerea în masa succesorală rămasă la decesul mamei părţilor a suprafeţei de 293 mp, s-a făcut în temeiul actului de vânzare-cumpărare nr. 2415 din 23 decembrie 1957.
Recursul declarat de acelaşi pârât S.Pr. împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În esenţă, s-a avut în vedere de asemenea că suprafaţa în litigiu face parte din terenul de 1293 mp ce a aparţinut părinţilor părţilor, şi cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru diferenţa de 293 mp, cealaltă parcelă de 1000 mp fiind dată în folosinţa pârâtului S.Pr. în 1966, care şi-a construit casă şi anexe pe acest teren.
Considerând că toate hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, totodată fiind şi netemeinice în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., prin recursul în anulare de faţă Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii.
Se susţine că instanţele au reţinut greşit că terenul în litigiu face parte din masa succesorală rămasă la decesul mamei părţilor, în situaţia în care în certificatul de moştenitor invocat este cuprins terenul în suprafaţă de 250 mp, situat la altă adresă, anume în Călăraşi.
Pe de altă parte, se arată în motivarea recursului în anulare că nu au fost verificate susţinerile pârâtului S.Pr., în sensul cărora suprafaţa în litigiu se află în continuarea parcelei de 1000 mp, care i-a fost atribuită după colectivizare în folosinţă şi apoi în proprietate, şi se află în rezervă la dispoziţia Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează:
În adevăr potrivit art. 6732 C. proc. civ. cuprins în capitolul VII1 ce reglementează procedura împărţelii judiciare, reclamantul este obligat să arate în cerere persoanele între care urmează a avea loc împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţeala, toate bunurile supuse împărţelii.
În speţă s-a solicitat cuprinderea în masa succesorală a terenului în suprafaţă de 293 mp situat în Călăraşi.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanţele au inclus în masa succesorală acest teren, în raport de considerente diferite.
Soluţia instanţei de fond este cu evidenţă greşită pentru că avându-se în vedere numai certificatele de moştenitor emise la decesul părinţilor părţilor, a omis a se observa că masa succesorală înscrisă în ambele certificate au în vedere un alt teren decât cel solicitat de reclamanţi, anume terenul situat în Călăraşi.
Celelalte două instanţe care s-au pronunţat în cauză, au menţinut soluţia de fond, având în vedere în principal includerea terenului în litigiu în masa succesorală în raport de actul primar de dobândire de către părinţii părţilor a terenului în suprafaţă de 1293 mp, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2415 din 23 decembrie 1957.
Şi dacă instanţele de apel şi recurs au apreciat temeinic de principiu asupra puterii doveditoare a certificatului de moştenitor în legătură cu compunerea masei, în sensul că acesta nu face deplină dovadă în sensul solicitat, au hotărât greşit că terenul în litigiu, situat în Călăraşi, face parte din masa succesorală rămasă la decesul P.S.
Este adevărat că aceasta a dobândit împreună cu soţul său un teren situat la adresa menţionată în suprafaţă de 1293 mp. Dar, acesta a trecut în întregime în proprietatea statului, fiind necontestat că în 1966, o parte din acest teren anume suprafaţa de 1000 mp a fost atribuită în folosinţă veşnică, prin Decizia nr. 620 din 2 august 1966 a fostului C.A.P. Călăraşi pârâtului S.Pr.
Această situaţie a fost confirmată şi prin Decizia civilă nr. 240 din 3 iunie 1996 a Tribunalului Călăraşi, prin care se constată că S.Pr. a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei de 1000 mp ca urmare a atribuirii în folosinţă şi nu în calitate de succesor al părinţilor săi. În considerentele acestei hotărâri se arată cu claritate că „nu rezultă că după apariţia Legii nr. 18/1991, pârâtei P.S. i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren şi cu atât mai mult că aceasta ar fi cedat fiului său şi diferenţa de 293 mp, astfel că reclamanţii nu pot revendica decât cei 1000 mp atribuiţi prin Decizia nr. 620 din 2 august 1966".
De altfel, din nici o probă a dosarului nu rezultă că pentru suprafaţa în litigiu a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea fostei proprietare, astfel că este total eronată motivarea în acest sens cuprinsă în hotărârea dată în recurs.
Dimpotrivă, în legătură cu situaţia juridică a terenului în litigiu s-a făcut o singură dovadă, anume cu adresa emisă de Primăria Călăraşi la cererea lui S.Pr. din 5 aprilie 2002, potrivit căreia diferenţa de 205,4 mp teren, alăturată suprafeţei de 1000 mp înscrisă în rol 23 poz. 3 conform hotărârii la care s-a făcut referire, reprezintă rezervă de teren la dispoziţia Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Prin urmare, în lipsa oricărei dovezi în sensul că la deschiderea moştenirii P.S., terenul în litigiu, s-a aflat în patrimoniul acesteia, rezultă că în mod nelegal şi netemeinic a fost admisă acţiunea, ce în esenţă vizează numai atribuirea acestui teren.
Aşa fiind, recursul în anulare de faţă, urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi pe fond a se respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Călăraşi, deciziei civile nr. 57/A din 5 martie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi deciziei nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează hotărârile atacate şi, pe fond, respinge acţiunea de ieşire din indiviziune formulată de S.P. şi S.A. împotriva pârâţilor S.M., S.N., M.T., S.D., S.G. şi S.Pr., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2606/2003. Civil. Declarare disparitie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2562/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs → |
|---|
